Se afișează postările cu eticheta aeroport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aeroport. Afișați toate postările

21 decembrie 2013

Aventurile unui italian in Craiova

Ieri a fost ceață la Craiova, așa că activitatea de pe aeroportul internațional al orașului a intrat în comă (vezi știrea pe Craiova Forum). Un avion Wizzair venind de la Milano și unul Carpatair venind de la Roma n-au putut ateriza aici, fiind trimise la Otopeni, respectiv Timișoara. Deși sunt de acord că siguranța pasagerilor e pe primul loc și e foarte bine că s-a mers pe soluția cea mai sigură, această modificare a încurcat planurile atât ale pasagerilor care urmau să coboare din cele două avioane, cât și ale celor ce așteptau în aeroportul din Craiova să se urce în ele. Un amic italian ce urma să plece ieri seară spre Roma cu zborul Carpatair mi-a relatat aventura jumătate absurdă, jumătate tristă, prin care a trecut .
Situație


17 septembrie 2011

10 lucruri pe care pun pariu ca nu le stiati (partea a II-a)

          N-a trecut bine săptămâna și uite că am mai aflat niște lucruri pe care nu le știam și pe care pun pariu că nu le știți nici voi. Vi le împărtășesc pentru că niciodată nu e prea târziu să aflăm lucruri noi:

1. Marginea buzelor se numește marginea Vermillion și e o caracteristică proprie oamenilor.
2. Contrar credinței populare, cocoașa cămilei nu conține apă, ci grăsime, ceea ce îi permite animalului să supraviețuiască fără mâncare timp de o lună. Când rezerva de grăsime se consumă, cocoașa se micșorează, se înmoaie și atârnă pe o parte. Cam ca burta unora...
3. Cea mai lungă pistă de avion (5,5 km) se găsește în aeroportul situat la cea mai mare altitudine din lume (aeroportul Qamdo Bangda din Tibet, 4334 m). Din cauza aerului rarefiat, avioanele au nevoie de mai mult spațiu de decolare.
4. Cea mai furată carte din lume e Cartea Recordurilor. Asistăm la un nou record? :D
5. Lungimea tălpii de la vârful degetelor la călcâi e egală cu lungimea antebrațului de la încheietură la cot. Nu încercați să le lipiți comparativ în timp ce vă aflați într-o încăpere cu mulți oameni care nu știu despre ce e vorba! :D
6. Ca și amprentele difitale, amprenta limbii este diferită la fiecare persoană. 
7. Pe durata medie de viață, o persoană care doarme poate înghiți 70 de insecte și 10 păianjeni. Ca să nu vă mai spun câte poate înghiți când nu doarme. :))
8. În 1992, în timpul unui dineu oficial la Tokyo, George Bush Sr. a vomitat în poala primului ministru japonez. De atunci înainte, pentru a desemna vomatul, japonezii folosesc argoul bushusuru, care se traduce prin a face ce a făcut Bush.
9. În unele zone din Elveția este interzis să tragi apa la toaletă după ora 22. Tot e bine că nu le-a interzis să își facă nevoile! :D
10. Gwen Stefani a întârziat mai mult de o oră la propria sa nuntă. Bănuiesc că Gavin Rossdale a vrut să ne arate ce înseamnă să fii un om răbdător...



05 ianuarie 2011

Stapana aeroportului

     Ultimele 2-3 săptămâni au fost magice. De la Crăciunul alături de Cris și Monica în Franța până la excursia de Revelion alături de familie în Turcia, am pornit în niște călătorii care au reprezentat adevărate experiențe de viață. Probabil ar trebui să scriu niște postzille, vorba Oanei, sau vreo 50 de articole mai mici, fiecare cu întâmplarea și povestioara lui. Și mai probabil nu voi avea timp de toate, așa că voi selecta câteva care m-au amuzat/impresionat la extrem.
     Primul articol se referă la orele petrecute cu Cris în aeroportul Băneasa, după ce ne-am întors de la Monica. Fiindcă am aterizat după miezul nopții și nu aveam cum să ajungem acasă decât cu trenul, iar primul tren către Craiova era pe la 5 dimineața, am decis să rămânem peste noapte în aeroport. Am găsit două locuri bunicele în sala de așteptare, ne-am așezat bagajele în poziții ușor supravegheabile și ne-am pus pe așteptare. După primul sfert de oră devenisem familiară cu fețele celor aproximativ 30 de persoane alături de care urma să ne petrecem noaptea, pasageri nerevendicați de nimeni la rândul lor, precum și cu personalul aeroportului. Dintre toți aceștia din urmă, o singură persoană mi-a atras atenția în mod deosebit: femeia de servici, cea pe care am ajuns să o supranumesc stăpâna aeroportului și care este eroina indubitabilă a povestirii mele.
     Pentru cei care nu știu cum arată Băneasa înăuntru, vă spun că în mijloc are un rotund, de la care se coboară pe un fel de rampă până în sala de așteptare. În acel rotund, de la depărtare, am văzut-o pe stăpână prestând. Înarmată cu o sculă șmecheră, un ditamai mașinoiul pe care îl împingea dintr-o parte într-alta, spălând podeaua, ea era vedeta ringului. Am urmărit-o împingînd mașina pe lângă pereți, apoi luând pauze lungi și dese. Apoi o tăia pe diagonale. Tactica ei mă fascina, atât era de tulbure. Urmau alte pauze, cheia ei către succes. După aproximativ o jumătate de oră a terminat, sau asa am crezut eu, ca s-a oprit. Dar ea ce facea, șmechera? Pândea să treacă cineva prin rotundul cu pricina (fie la baie, fie pur și simplu ca să se dezmorțească) și zzz, fuga cu scula pe urmele lor, să spele pe jos. No, atâta pasiune pentru ceea ce făcea nu am mai văzut la nimeni. Singura problema era că, din locul de unde stăteam eu, puteam vedea ușor porțiuni uscate pe ciment, dovada insuccesului tacticii ei de manevrare alandala, în zigzag, a mașinoiului.
     După ce a considerat că rotundul a fost curățat corespunzător, a purces la spălarea rampei ce cobora către sala de așteptare. La vale, mașinoiul o lua înainte și o trăgea după el. La deal era prea greu de împins, iar faptul că ea, deșteapta, călca pe unde tocmai spălase (iar soluția cu pricina părea a fi una tare alunecoasă), nu era tocmai dovada unei mari inteligențe. În schimb, a știut să îi ia la zor pe toți cei care încercau să ajungă din sala de așteptare în rotund sau invers, chiar dacă aceștia mergeau pe rampă ocolind zona proaspăt spălată. Ca să își exercite corespunzător autoritatea, a postat două panouri mari de acces interzis în ambele capete ale rampei, să știe o treabă. Apoi a continuat să alunece cu mașina la vale. Când s-a plictisit de propria prostie, a târșit aparatul până sus, l-a scos furioasă din priză (deși pot jura că avea și un buton de off) și a ieșit din raza mea vizuală. Câteva minute mai târziu a venit înapoi cu un scaun pe care l-a instalat în capul rampei, de unde a supervizat cu ochi maestru cum o altă femeie de servici, cu rang ierarhic inferior, probabil, a spălat rampa cu mopul. Simplu și eficient! Ar mai fi de povestit și momentul în care a venit să spele pe jos în sala de așteptare și a pus o grămadă de oameni care nu mai prinsesră locuri pe scaune să se mute cu bagajele dintr-o parte într-alta a sălii, dar deja intrăm în amănunte. 
     Bomboana de pe colivă a reprezentat-o, însă, momentul în care, răpusă de toate lichidele băute, am mers la baie. După ce le-am eliminat, am mers să mă spăl pe mâini, apoi am dat și cu niscaiva apă pe față, ca să alung somnul. Am scuturat mâinile, apoi m-am întors să caut un șervet să mă șterg de apă, moment în care nimeni alta decât stăpâna aeroportului a descins cu zgomot (căci am uitat să vă spun că dumneaei era o doamnă respectabilă, de dimensiuni 2x2 și care putea cu ușurință să mă răpească și să mă facă femeia ei :))) (știe Monica la ce mă refer)) în toaletă, spunându-mi pe o voce baritonală ceva de genul: - Eu înțeleg că te-ai spălat pe mâini, dar cu oglinda ce-ai avut, mămicuță? Cu ochii mari, neînțelegând nimic, am privit spre oglindă. Un strop rebel se rătăcise, pesemne, atunci când îmi scuturasem mâinile de apă, și dormea liniștit pe oglindă. Unul singur. Apoi a smuls violent 3-4 șervete de mâini, dintr-ălea groase, și a șters oglinda de ziceai că vrea să o lase fără luciu. M-am retras discret, temându-mă pentru viața mea... :D