Se afișează postările cu eticheta problema. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta problema. Afișați toate postările

21 decembrie 2013

Aventurile unui italian in Craiova

Ieri a fost ceață la Craiova, așa că activitatea de pe aeroportul internațional al orașului a intrat în comă (vezi știrea pe Craiova Forum). Un avion Wizzair venind de la Milano și unul Carpatair venind de la Roma n-au putut ateriza aici, fiind trimise la Otopeni, respectiv Timișoara. Deși sunt de acord că siguranța pasagerilor e pe primul loc și e foarte bine că s-a mers pe soluția cea mai sigură, această modificare a încurcat planurile atât ale pasagerilor care urmau să coboare din cele două avioane, cât și ale celor ce așteptau în aeroportul din Craiova să se urce în ele. Un amic italian ce urma să plece ieri seară spre Roma cu zborul Carpatair mi-a relatat aventura jumătate absurdă, jumătate tristă, prin care a trecut .
Situație


29 aprilie 2013

Filmul unei filmari

Miercurea trecută trebuia să ajung la o scurtă filmare pentru un testimonial referitor la experiența mea în cadrul unui proiect european. Diverse circumstanțe m-au împiedicat să ajung acolo, dar, cum nu voiam să mă sustrag de la ceva ce promisesem, am stabilit că mă voi filma singură, acasă, spunând câteva cuvinte, și apoi le voi trimite filmarea organizatorilor. Nimic complicat, bucată de prăjitură!
Joi dis-de-dimineață mă trezesc, mă spăl, mă aranjez - să dau bine pe sticlă, nu? Îmi notez câteva idei pe o foaie și hai să scoatem tehnologia de la păstrare.


09 noiembrie 2012

Test de perspicacitate

4 bărbați îngropați
În imaginea de deasupra vedem 4 bărbați îngropați până la gât în ciment, gata să fie executați prin împușcare. Nu se pot mișca deloc, deci nu pot privi decât înainte. Între A și B se află un zid opac. Cei patru știu că fiecare dintre ei poartă pălărie și că există două pălării albe și două negre, dar nu știu ce culoare are pălăria fiecăruia. De asemenea, cei patru știu cum sunt așezați (unul în stânga zidului, trei în dreapta lui). A și B pot vedea doar peretele, C îl poate vedea pe B, iar D îi poate vedea pe B și C.

Pentru a evita să fie împușcați, unul dintre ei trebuie să îi spună călăului culoarea pălăriei proprii (a îngropatului, nu a călăului). Dacă greșește, toți cei patru sunt executați. Deși cei patru nu au voie să comunice între ei, unul reușește să găsească soluția în mai puțin de un minut. Eu am depistat care dintre ei (hai, poate să fi fost un minut și jumătate) fără să mă uit la răspunsul pe care îl puteți găsi aici. Spor! :)


05 decembrie 2010

Uneori numele nu conteaza

     N-am timp sa ma uit la televizor, deci majoritatea vestilor de maxima importanta nationala (pauza de ras) le aflu de pe net sau nu le aflu deloc (si probabil imi e mai bine - ce nu stii nu te poate omori). Pura intamplare face ca zilele trecute sa imi fi facut de lucru prin sufragerie, in timp ce televizorul imi trimitea mesaje subliminale de pe iRealitateaTV. Tocmai ce lansase Prigoana, cu o seara inainte, propunerea legata de schimbarea numelui de rrom in (sau inapoi in) tigan si era mare tambalau. Aproape comic de coincident, in seara aceleiasi zile am trecut printr-un episod cu niste rromi/tigani pe care il voi reda aici intocmai, dar inainte sa stabilesc cateva chestiuni de fundal:
Desi cunosc persoane rrome deosebite, oameni in fata carora ma inclin si carora le port un mare respect si prietenie, nu am o parere concreta legata de subiect si nu pot lua partea uneia dintre tabere. Eu una, ca le spun tigani, ca le spun rromi, tot la etnia lor ma refer, deci atata timp cat mesajul a fost transmis cu succes, pot sa ii si mimez - mi se pare perfect "legal". 
- Nu folosesc cuvantul "tigan" depreciativ. Nici nu mi se pare adevarat ce spuneau diversi pe la TV, si anume ca ii numim "tigani" atunci cand comit ilegalitati. Hai sa fim seriosi, nu dau atata importanta subiectului incat sa imi impun sa gandesc sau sa spun "Tiganul ala a furat", dar "Rromul ala a ajutat o batrana sa treaca strada". In plus, nici ei nu prea stiu de capul lor, vezi pe de o parte etimologia cuvantului "tigan" (ca insulta) pe care o invoca aparatorii denumirii de "rrom", si pe cealalta parte tricoul pe care mandru il afisa Conectăr la premiile alea muzicale de la Craiova (despre care am scris aici).
Nu am prejudecati legate de etnie, religie, sex, orientare sexuala, varsta etc., nu discriminez si nu generalizez, iar asta tine de educatia fiecaruia. Nu voi gandi sau spune niciodata "Toti tiganii sunt...", dar nici "Toti rromii sunt..."., pentru ca sunt constienta de faptul ca fiecare om e diferit. Deci nu, nu toti tiganii fura; nu, nu toti rromii stiu sa vorbeasca limba rromani; nu toti tiganii dorm in cort; nu toti rromii poarta fuste, palarii sau lanturi samd.
- Ca romanca, m-am simtit discrimnata, dar si extrem de rusinata, din cauza problemei tiganilor romani din Spania si Italia. Desi a trebuit sa duc multa munca de lamurire si sa dau multe explicatii, in final m-am linistit singura gandindu-ma ca nu toata lumea respecta principiul de mai sus: Sa nu generalizati!
     Si pentru ca nu generalizez, va voi povesti un caz singular, particular, ce implica prezenta a 5-6 persoane de etnie rroma. V-am spus eu aici ca joi am scos-o pe Cris la cina. Nu stiu daca e relevant sau nu in economia povestii, dar am fost la restaurantul El Greco din Craiova, unul dintre bastioanele elegantei si bunului gust. La un moment dat, in restaurant a intrat un grup de 5 sau 6 (nu mai retin exact) rromi cu fuste si palarii. Mentionez asta pentru ca, de multe ori, atunci cand poarta haine obisnuite (adica nereprezentative pentru cultura lor), rromii nu isi mai "arata" etnia, deci hainele au servit la identificarea lor. Se aseaza la o masa alaturata alei noastre, exact in spatele lui Cris. Cris nu ii vede, iar eu nu socot ca am vazut un extraterestru ca sa fac caz din asta sau ca sa i-i arat; sunt pur si simplu niste oameni care au ocupat o masa in restaurant. Dupa putin timp, cu cel mai candid aer, Cris zice: "Tie nu-ti miroase nimic urat?"...
     Daca as incheia articolul aici, as gresi. Nu vreau sa demonstrez nimic anume. Puteau fi romani, albi, negri, chinezi, indieni, spanioli; putea fi orice persoana care nu a facut cunostinta cu apa si sapunul. Ironia face ca episodul sa fi survenit exact dupa toata tarasenia cu problema denumirii. Apropo de care, va intreb si eu: tigan, rrom sau rom?