Expoziția Brâncuși de la Timișoara – incursiune în lumea genialității sculpturale

Pe final de noiembrie 2023, împreună cu gașca de bloggeri olteni, am mers să vizitez expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Muzeul Național de Artă Timișoara. Capitala Banatului, anul acesta și Capitală Culturală Europeană, s-a dovedit o gazdă bună pentru operele și memoria unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști universali din toate timpurile. Pentru această întâlnire de excepție avem a mulțumi Art Encounters Timișoara, echipă ce face o treabă de excepție în a pune reflectoarele pe ideea de artă și a o reda și integra comunității.

Muzica in desene

          Dacă acum ceva vreme erau la modă emoticoncertele, uite că acum se transpune muzica și în desene. Și nu arată rău deloc opera lui Pablo Stanley, unde mai pui și că melodia aleasă este aceasta. :)

Sursa.

Un weekend plin

          Sfârșitul acesta de săptămână a fost unul plin, nu neapărat din perspectiva programului meu, ci mai degrabă din punctul de vedere al evenimentelor sportive, culturale și artistice în care a fost reprezentată România.

          Ieri am avut mai multe reci decât calde:

+ medalie de bronz obținută de echipa masculină de gimnastică a României la Campionatele Europene de la Montpellier;

+ Mihai Marinescu a câștigat cursa de Formula 2 de la Nurburgring;

- înfrângere a handbalistelor românce de către reprezentantele Muntenegrului în cadrul turneului preolimpic de la Lyon și ratare a calificării la Jocurile Olimpice de la Londra din această vară;

- trupa Mandinga s-a clasat pe locul 12 în finala Eurovision de la Baku;

- Lucian Bute a fost învins în repriza a cincea a meciului disputat împotriva lui Carl Froch la Nottingham și a pierdut centura IBF.

          Astăzi a fost o zi mai fericită:

+ Mihai Marinescu a dominat cursa de la Nurburgring, dar la final s-a clasat pe cea de-a doua poziție;

+ Flavius Koczi a devenit campion european la sărituri, în cadrul Campionatelor Europene de Gimnastică Masculină;

+ la Cannes, Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu pentru filmul său Dincolo de dealuri, iar Cristina Flutur și Cristina Stratan au fost distinse cu premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolurile lor din același film.

          Sincere felicitări tuturor câștigătorilor și capul sus și mult succes mai departe celorlalți! :)

Bologna pe scurt, in imagini

          De 4 zile mă tot gândesc cum să scriu despre Bologna fără să îmi iasă o postzilla, fără să mă pierd în amănunte (sunt sigură că nici acum nu o să îmi iasă) și fără să plictisesc. Am decis să caracterizez orașul prin cuvinte reprezentative însoțite de o (pe cât posibil) scurtă explicație și o imagine (sau două - trei) sugestivă. 

foto 1

foto 2

1. Istorie. Deși regiunea a cunoscut o perioadă de dezvoltare destul de însemnată încă de pe vremea etruscilor, a fost perioada romană cea în care orașul a devenit unul dintre cele mai importante ale Imperiului. În 187 îen a fost construit drumul comercial Via Aemilia, care unea actualele orașe Rimini și Piacenza, traversând Forlì, Faenza, Bologna, Modena, Reggio și Parma. În prezent, porțiunea din Via Aemilia care trece chiar prin centrul Bolognei este împărțită în patru secțiuni: Strada Maggiore (foto 1), Via Rizzoli, Via Ugo Bassi și Via San Felice (foto 2).

foto 3

2. Arhitectura. Oriunde întorci capul, clădirile Bolognei sunt gata să te impresioneze. Celebru pentru cea mai veche universitate din lume (datând din 1088), pentru turnurile sale și pentru porticurile (foto 3) ce se întind pe distanțe impresionante,

foto 4

orașul mai este cunoscut și pentru culoarea roșiatică a zidurilor și a acoperișurilor clădirilor sale (foto 4), fapt ce i-a atras numele de orașul roșu. În special în Piazza Maggiore, dar și în restul centrului vechi, cuprins între porțile romane, Bologna abundă de monumente și clădiri istorice, de ziduri crenelate, de loggia sau arcade.

3. Religie. Știu că despre italieni se spune că sunt un neam credincios (ca să nu zic bisericos), dar Bologna are biserici, catedrale, bazilici etc din belșug. În general construcții gotice, foarte înalte și impunătoare, de piatră/cărămidă, cu altare și decorațiuni foarte bogate, bisericile bologneze insuflă un sentiment religios și de aneantizare în fața unei puteri supreme. 

Catedrala din Bologna, dedicată Sfântului Petru, a fost construită în secolul al XI-lea, și adăpostește scaunul arhiepiscopului Bolognei. 

foto 5

Bazilica Sf. Petroniu, ce domină Piazza Maggiore, este a șasea din lume ca înălțime a naosului, după Catedrala din Beauvais, Bazilica Sf. Petru din Roma, Sagrada Familia din Barcelona, Domul din Milano și Bazilica Sf. Chiara (Clara) din Napoli.

Sanctuarul Madonei di San Luca (foto 5), situată în vârful Colle della Guardia, veghează orașul de la înălțime. Pentru a ajunge pe jos la biserică, trebuie să urcați printr-un portic lung de 3,5 - 4 km.Va merita efortul, căci atât biserica (exterior și interior), cât și priveliștea vor compensa durerea de picioare.

foto 6

4. Artă. Adăpostind câteva muzee de artă foarte interesante, Bologna se prezintă ca un pol al culturii italiene moderne, dar și renascentiste. Vizitând Pinacoteca Nazionale di Bologna am avut ocazia să fac un tur al picturii italiene începând cu secolul al XIII-lea până în secolul al XVIII-lea, admirând, printre alte capodopere, Extazul Sfintei Cecilia al lui Rafael sau Cina cea de Taină a lui El Greco. Ce mi-a plăcut mie, însă, cel mai mult, a fost reprezentarea Iadului dintr-o icoană din secolul al XV-lea, intitulată Paradiso e Inferno (foto 6).

Mona Lisa, Leonardo si Salai

          Nu fac istoria artei pe blog, deci cine are nevoie de explicații detaliate despre primele două nume din titlu, Mona Lisa si Leonardo, să se întoarcă puțin la școală și să intre apoi aici ca să vadă care e treaba cu al treilea nume. Asta așa, pentru că pot! :P Lăsând gluma deoparte, de vreo două zile mă îndeletnicesc cu săpături culturalo-artistico-arheologice despre viața mai mult sau mai puțin sexuală a lui Leonardo da Vinci și despre legătura dintre ea și celebrul tablou expus la Luvru. Toată nebunia a început după ce cineva a dat pe Facebook acest link (în spaniolă) către un articol din El Pais intitulat Gioconda renaște la El Prado. Să vă explic ce (am înțeles eu că) s-a întâmplat.

          Muzeul El Prado din Madrid deținea de ceva vreme o copie a Mona Lisei. Din cauza spațiului expozițional relativ restrâns în comparație cu numărul mare de lucrări originale foarte valoroase, tabloul (replica) nu a ieșit din depozite și nici nu i s-a acordat suficientă atenție pentru a fi recondiționat. De curând, însă, tabloul a fost curățat, îndepărtându-se fondul negru ce fusese aplicat prin secolul al 17-lea, și concluzia a fost una cel puțin ciudată. S-a descoperit că replica a fost pictată tot în atelierul lui Leonardo, în același timp în care a fost pictată și Gioconda. Și nu, nu "la puțin timp după", ci exact în același timp (în paralel). Deci cineva (și vedem imediat cine) picta aceeași Giocondă simultan cu Leonardo, urmărindu-i acestuia mișcările. Dovada o reprezintă faptul că replica prezintă aceleași ștersături ca și originalul: când da Vinci se răzgândea și corecta ceva, și cealaltă persoană corecta în copie. Și totuși pe cine ar fi tolerat Leonardo în atelierul lui în timp ce lucra și cui i-ar fi acordat o asemenea încredere încât să picteze împreuna un același tablou pe două pânze? Răspunsul pare a fi unul singur: Salai. 

Foto 1:
De la stânga la dreapta: Salai, Sf. Ioan Botezătorul, Bacchus

         Pe numele său adevărat Gian Giacomo Caprotti da Oreno, Salai a fost unul dintre discipolii lui da Vinci, unul dintre cei mai apropiați studenți și companioni ai săi. Deși Leonardo însuși îl caracteriza drept "mincinos, hoț, încăpățânat și căpcăun", l-a ținut aproape timp de peste 25 de ani, Salai devenindu-i acestuia unul dintre modelele preferate (și chiar mai mult, se pare). Da Vinci a folosit chipul lui Salai în câteva din operele sale celebre, precum Sfântul Ioan Botezătorul sau Bacchus (vezi foto 1).

Foto 2: Înger încarnat

          Prezumția cum că între Salai si Leonardo era mai mult decât o relație maestru - discipol e sprijinită de faptul că Leonardo, în tabloul Înger încarnat, l-a portretizat pe Salai cu falusul erect (vezi foto 2). Se speculează că nici Mona Lisa nu ar fi, de fapt, portretul unei femei, ci încercarea lui Leonardo de a-și transforma iubitul în ceea ce nu era: femeie. La care se mai adaugă faptul că, după moartea artistului, Gioconda a fost moștenită de...da, ați ghicit, Salai!

          Multă cerneală a curs pe tema asta, dar de actualitate pare să fie nou-descoperita copie, care pare a aduce noi informații cu privire nu numai la viața omului da Vinci, ci și la Gioconda lui Leonardo, mai ales că, după recondiționare, replica pare a se afla într-o stare mult mai bună. În tabloul original, se crede că da Vinci a imortalizat-o pe Lisa Gherardini, tânăra nevastă a negustorului florentin Francesco del Giocondo. Numai că Gioconda originală nu pare deloc atât de "tânără" pe cât spune povestea, specialiștii situând-o în jurul vârstei de 30-35 de ani, în timp ce în replica lui Salai, Gioconda nu pare a avea mai mult de 20 de ani. Acest efect de îmbătrânire se datorează gradului avansat de deteriorare pe care îl prezintă tabloul lui Leonardo. O întrebare zic că se impune: de ce nu se recondiționează și Mona Lisa cea originală?...