Universitatea Craiova vs Rosia Montana

Echipa fanion a Băniei, Universitatea Craiova, a lipsit din peisajul fotbalistic românesc pentru doi ani, timp în care mare jale a cuprins întreaga suflare oltenească. Suporteri îndrăciți, nostalgici ai performanțelor din anii 80 sau patrioți locali, toți cei ce purtau culorile alb-albastre în suflet au transmis neîncetat, timp de doi ani de zile, pe orice cale, suferința încercată. Vă amintiți, bănuiesc, de cei ce solicitau "Justice for Craiova" pe marile stadioane ale Europei sau de ultrașii care fluturau steaguri ale Universității în timpul protestelor din iarna vrajbei noastre de acum doi ani. Cu siguranță vă imaginați că numărul celor ce deplângeau (deplângeam) soarta unicei noastre echipe era infinit mai mare. Părea că nimeni și nimic nu ne poate ostoi durerea din suflet până când adevărata Știința nu va renaște din propria-i cenușă.

Jucati cu mandria de a fi romani!

Pe Camp Nou

Jucați cu mândria de a fi romani! - acesta este îndemnul meu pentru jucătorii naționalei de fotbal înainte de meciul cu Olanda, ce are loc pe 26 martie pe Amsterdam Arena. Într-o perioadă în care suntem judecați în Europa prin prisma unei multitudini de probleme (vezi emigrarea în Marea Britania, carnea de cal în loc de vacă, cea de curcan cu antibiotice, intrarea în Schengen etc), reușim să ridicăm fruntea prin rezultatele unor elevi înzestrați la olimpiade internaționale și victorii sportive precum cele ale echipei Steaua. Cu atât mai mult e important, deci, ca fotbaliștii români să meargă la Amsterdam ca ambasadori ai țării gata să bifeze un nou succes echivalent cu o pată albă în onoarea noastră națională!

Competiția sportivă de fotbal în sală “CUPA COCA-COLA” la Craiova

Până ieri, elevii doljeni pasionați de fotbal au putut să-și adune colegii și să se înscrie la competiția sportivă de fotbal în sală “CUPA COCA-COLA”, unde pot câștiga un cantonament în baza de pregătire a Echipei Naționale de Fotbal a României. Ambasadorii cupei sunt mijlocașul Pandurilor, Alex Maxim, și atacantul Petrolului, Gicu Grozav.

Ediția 2013 a cupei se desfășoară în București și în 21 de județe din țară, inclusiv în Dolj, și se adresează tuturor elevilor de liceu, colegiu sau școală profesională. Competiția are o componentă pentru echipele de băieți și una pentru echipele de fete, ambele desfășurându-se în trei faze: 

Urmaresti sportul doljean? Sustine-l in Campionatul National de Stiri Sportive

Cu excepția articolelor de curiozități sportive de pe Stiati.ro și Intrebari-si-raspunsuri.ro pe care le citesc frecvent, nu mă pot lăuda ca fiind o mare cititoare, cunoscătoare și consumatoare de sport și sport local, mai ales în această lungă perioadă în care toți oltenii suferim din cauza lipsei din peisajul sportiv autohton a echipei fanion de fotbal Universitatea Craiova. Cu toate acestea, nu pot fi nici indiferentă la creșterea în popularitate în rândul suporterilor craioveni a celorlalte sporturi de echipă (handbal, baschet, volei) ale SCM U Craiova, ce se datorează în principal inaugurării Sălii Polivalente din Craiova în luna noiembrie 2012 (la care, spre rușinea mea, n-am reușit să ajung încă).

Prin ochii mei: Finala UEFA Europa League

Suporteri spanioli în Piața Muncii

          Când m-a rugat Cris să o însoțesc la finala UEFA Europa League ce urma să aibă loc pe Arena Națională din București, mi-am frecat frenetic palmele și un zâmbet aproape diabolic mi s-a întins pe față. Căci am ceva plăcere pentru sport și cunoștințe despre joc, astfel încât să apreciez unul cu adevărat important și reușit, așa cum preconizam că va fi cel dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao.

          Încă de la intrarea în București am putut observa suporteri ai celor două echipe, dar și români așteptând începerea meciului îmbrăcați în echipamentul ai naționalei noastre. La radio parcă se dăduse drumul la știri despre meci: statistici, informații din trafic, detalii organizatorice. Metroul răsuna de scandări, iar Piața Muncii era alb-roșie și înțesată de suporteri. Brusc, nu m-am mai simțit ca un provincial venit în marea metropolă ca să aibă acces la un eveniment. Eram deja parte a grupului, a șuvoiului gălăgios care se îndrepta din inerție către porțile arenei. Nici n-am simțit când am ajuns la porțile stadionului, căci drumul a părut scurt alături de toți necunoscuții aceia care îți zâmbeau, care se opreau să facă poze cu tine, care îți vorbeam ca și cum te știau de-o viață. Bună dispoziție, speranță și optimism, așa aș rezuma drumul către Arena Națională.

          Ajunși acolo, am trecut destul de ușor de controlul de securitate (bine, asta poate și grație fețelor noastre de copii nevinovați) și am șovăit puțin în fața chitului gata să ne înghită. Impunător pe dinafară, stadionul nu s-a lăsat mai prejos nici înăuntru, demonstrându-și standardul (ELITE, categoria 4, dacă nu mă înșel) cu prisosință. M-am simțit ca într-una din marile capitale ale fotbalului mondial și mi-am adus aminte de stadioanele Camp Nou din Barcelona și de San Siro din Milano, vizitate în 2008 și 2009. 

          S-a stat destul de bine la capitolul organizare. Rezerve impresionante de ronțăieli (popcorn, chips-uri, hot-dog) și răcoritoare au stat la dispoziția publicului, astfel încât cozile au fost pe cât de mici posibile. Într-adevăr, prețurile erau pe măsură, le-aș numi chiar europene (irony intended), dar bănuiesc că ne așteptam cu toții la asta. Înapoi pe teren, peste tot erau stewarzi (agenți sau cum li s-o zice) care te îndrumau către locul tău și care au vegheat pe tot parcursul meciului să nu existe probleme. Bine, cu excepția bilbaino-ului din fața mea, care a fumat ca un turc, și a celor doi suporteri ai Științei care au năvălit pe teren. :P

          Înainte de începerea partidei, ne-am făcut comozi și am început să ne cunoaștem vecinii. Eram în inelul 2, într-o laterală a porții din dreapta (cum privești la teren de la tribuna oficială), înconjurați de suporteri ai lui Athletic. Cei 4 din fața noastră ne-au pus repede în temă cu privire la situația politică a Țării Bascilor și a pornirilor independentiste, ne-au arătat steagul lor, ne-au învățat ceva scandări pro Bilbao pe care nu le-am înțeles și, în general, ne-au transmis o stare de exaltare și o bună dispoziție extraordinare. M-am abținut, însă, să fiu exagerat de pro-Bilbao după ce mi s-a părut de blamat atitudinea suporterilor lui Athletic (altfel excelentă) când a venit vorba de intonarea imnurilor lui Atletico Madrid sau al Spaniei. Știu că huiduielile sunt un lucru comun pe stadioanele de fotbal, dar la un asemenea nivel al unei competiții de asemenea amploare, eu m-aș fi limitat la a-mi încuraja echipa favorită. Chestiune de gust și de fanatism, probabil...

Festivitatea de deschidere

          Și s-a pornit nebunia odată cu ceremonia de deschidere, despre care n-o să scriu foarte multe, decât că a fost deosebită și că puteți citi mai multe despre ea aici. Meciul, în sinea lui, nu mi s-a părut nici pe sfert atât de bun ca deschiderea sau ca spectacolul din tribune. Falcao de la madrileni a tranșat meciul în prima repriză, iar coechipierul lui, Diego, l-a închis prin minutul 85 la scorul de 3 - 0. Victorie clară a echipei din Madrid, care a dominat jocul din toate punctele de vedere, și al cărei portar nu a avut prea mult de furcă cu anemicele atacuri ale lui Athletic Bilbao. Asta zic eu, dar apoi eu nu mă pricep chiar așa de bine la fotbal...

Banner afișat de suporterii madrileni

          Mi-a plăcut, însă, indubitabil mai mult, prestația celor două galerii. În timp ce bascii au fost superiori numerici și în multe rânduri au făcut legea în tribune, madrilenii au fost mai spectaculoși în coregrafie (dacă o pot numi așa), arborând fiecare câte o plăcuță colorată ce a contribuit la formarea steagurilor Spaniei și al clubului și un steag imens pe care scria Orgullosos.

Festivitatea de premiere

          Nu mai menționez deja arhi-cunoscutele momente cu Justice for Craiova sau cu Mitică la pușcărie, dar nu uit să îi dau o bilă neagră lui Marius Vintilă, prezentatorul partidei, care i-a anunțat câștigători, la finalul celor 90 de minute, pe cei de la Bilbao. Totul s-a terminat cu o festivitate de premiere (ridicarea cupei) fastuoasă, dar care nu a fost urmată de un tur de onoare al stadionului, așa cum unii dintre noi am așteptat.

          Experiența a fost una excelentă, dar închei cu dorința ca pe viitor să vedem mai puțină politică în burta chitului în care toți intrăm ca să ne deconectăm...

PS: Mulțumesc, Cris! :)