Mă roagă Anda să scot de la naftalină amintiri prăfuite, vechi de aproape o decadă, ca să vă povestesc câte ceva de pe vremea când eram boboacă de liceu. Provocare pe care o accept cu drag, căci niciun alt sentiment nu mă poate încerca atunci când mă gândesc la acea perioadă. Ba mint, mai e și mândria de buzeștean(că), spirit care nu se manifesta prea abitir atunci, dar care a început să crească precum Făt Frumos odată cu bacalaureatul, admiterea la facultatea și tot ce poate fi numit viața de după. Am spus de multe ori și o să mai susțin lucrul ăsta până la adânci bătrânețe: liceul e locul care m-a format ca om, nicidecum cimitir, ci mai degrabă incubator al tinereții mele. Baza cunoștințelor mele s-a solidificat considerabil, am învățat multe lucruri nu doar de la profesori, ci și de la colegi și am căpătat cea mai mare încredere în capacitățile mele. Puțini oameni se pot lăuda că au avut profesori atât de buni (în marea majoritate, bineînțeles) sau colegi atât de competitivi, două elemente care au contribuit 
decisiv la dezvoltarea mea. Dar cred că destul v-am aburit, să trec și la adevărata poveste.
decisiv la dezvoltarea mea. Dar cred că destul v-am aburit, să trec și la adevărata poveste. Ați înțeles, deci, că am intrat la Colegiul Național "Frații Buzești" din Craiova în anul 2002, la clasa de matematică - informatică, bilingvă engleză, sub bagheta domnului diriginte Ion Nanu. Am intrat, așadar, în cea mai bună clasă din Craiova și una din primele 3 din țară, dacă nu mă înșeală memoria, cu una din cele mai...mici medii. Rigurozitatea profesorilor, metodele eronate de învățare pe care le aplicam, așteptările înalte la toate materiile (ce rezultau în note relativ mici), colegii noi, totul mi s-a părut extrem de deprimant la început. De greu! Îmi amintesc de orele de biologie, precedate de pauze în care luam cartea în brațe și dădeam ture lungi de clasă, încercând să reiau lecția și să bag la cap ce-ș ăia lizozomi. De cealaltă parte erau și materiile mai luminate (sau luminoase?), cum era limba română, la care mult mai ușor mi se arăta calea spre cunoaștere. Nu o să uit (cât oi trăi) cum m-am blocat la teza de la fizică de pe semestrul I - goddam' scripeți! - și n-am scris nimic. Am luat 4 pur (în teză), dar am învățat apoi tot anul până mi-a ieșit media 7 și de atunci încolo am avut numai 10 la fizică. Am multe momente memorabile legate de materii, de profesori, de colegi, de olimpiade și concursuri, de lecturi, de prietenii, de ușurătatea ființei unui copil aflat la un alt început de drum. Multe frumoase, câteva de regretat. Și cum leapșa cere să spun și trei lucruri pe care îmi doresc să le fi făcut atunci, acestea sunt:
1. Deși am fost în aceeași clasă cu Cris de la început, am observat-o și ne-am împrietenit abia un an mai târziu. Îmi doresc să ne fi găsit mai repede, ca să avem mai mult timp să fim grozave împreună! :)
2. Să mă fi aplecat mai mult asupra anumitor materii sau activități (mai multe cunoștințe tehnice la info, mai mult sport etc)
3. Zicea Anda că își dorește să fi ieșit mai mult în Go West. Eu îmi doresc să fi ieșit mai mult. Punct. :P
