Competiția sportivă de fotbal în sală “CUPA COCA-COLA” la Craiova

Până ieri, elevii doljeni pasionați de fotbal au putut să-și adune colegii și să se înscrie la competiția sportivă de fotbal în sală “CUPA COCA-COLA”, unde pot câștiga un cantonament în baza de pregătire a Echipei Naționale de Fotbal a României. Ambasadorii cupei sunt mijlocașul Pandurilor, Alex Maxim, și atacantul Petrolului, Gicu Grozav.

Ediția 2013 a cupei se desfășoară în București și în 21 de județe din țară, inclusiv în Dolj, și se adresează tuturor elevilor de liceu, colegiu sau școală profesională. Competiția are o componentă pentru echipele de băieți și una pentru echipele de fete, ambele desfășurându-se în trei faze: 

Moartea lui Fulger

          Bine, haide că recunosc că m-am folosit în modul cel mai mârșav posibil de titlul poeziei lui Coșbuc, dar am scuza că s-a potrivit ca mănușa pe ce vreau eu să vă zic aici. 

Moartea lui Fulger

          Astăzi vreau să discutăm puțin despre proiectul educațional "Igiena acasă și la școală" (știți voi, acela cu zero microbi), ajuns în etapa de votare. Ce votăm? E simplu: desenele unor copilași de grădiniță sau școală primară care au creat adevărate povești pe tema igienei. Și ca să se vadă că-s trup și suflet alături de oltenii mei, vă voi propune două lucrări pe care vă voi invita să le votați pentru că îmi plac mie cel mai mult. Aveți, însă, mână liberă să vă alegeți alte lucrări pe care să le votați și susțineți, dacă vă ating mai mult la coarda sensibilă. 

          Voturile mele merg către...ta-daaam.... Murdărici și Microbul: Grădinița cu program prelungit nr. 37 Dumbrava Minunata, Craiova, Dolj, și Hygeia - Zeița Sănătății Corpului și a Minții: Școala cu clasele I-VIII nr. 18, Craiova, Dolj.

          Și ca să nu se simtă copilașii singuri pe lume în încercarea lor de a avea o lume cu cât mai puțini microbi, pun aici opera mea de artă reprezentând modul în care îmi imaginez eu moartea unui microb (de aici fulgerul :P). Și ca să ne mai distrăm puțin, vă propun spre lectură o chestie foarte drăguță (din care m-am și inspirat în masterpiesa mea, pe numele ei More Beasts for Worst Children. :)

Copiii spun lucruri trasnite II

          Pe vremea când se potcovea puricele cu ceva fier la tălpițe și tot zburda în înaltul cerului, strigând în gura mare cât e de ușurel, iacătă eram și noi elevi în clasele primare. Și-n fiecare an, precum se întâmpla pretutindeni probabil, de Ziua Femeii ne dădea doamna învățătoare temă să facem o compunere despre mama. Știți voi, dintr-ălea cu e brună, blondă ori roșcată, are ochii de-o culoare sau de alta, culminând cu cât e mama de bună și cât de tare o iubesc. Sau cam pe aici.

         Clișeele erau în mare vogă încă dinainte de a ști ce-i acela un clișeu, așa că n-a fost greu să îl produc pe acela cu părul ca abanosul. "Mama mea are părul ca abanosul!" Și-am purces cu compunerea astfel primenită către școală. La fața locului am dat peste un coleg mai delăsător, Costinel pe numele lui, care niciodată nu își făcea compunerile de acasă, ci se inspira de la 3-4 colegi, combina compunerile și ajungea să aibă una mai tare decât ale tuturor la un loc. I-am dat compunerea mea întru inspirație, căci nu credeam să poată egala talentul, pricepea și, de ce să nu recunosc?, măiestria-mi recunoscută în arta scrisului. 

         Când a venit ora citaniei capodoperelor literare, primul pe care l-a ridicat doamna în picioare să citească tema a fost chiar Costinel. Și dă-i și spune și dă-i și citește, iaca ajunge Costinel la descrierea fizică. Începuse să mi se strângă inima în piept, căci ce mă făceam eu dacă dumnealui îmi furase vorba cu părul de abanos, de care eram atât de mândră? Și i-auzi-l cum spune:

- Mama mea are părul ca..., și se poticnește o secundă, ca și când în graba scrisului furibund ar fi mâncat o literă fără de care acum întregul univers nu mai avea sens. 

          Își drege glasul și continuă:

- Mama mea are părul ca cabanosul!

*Povestea este inspirată din fapte reale. Mulțumesc, Mădă, pentru material! :D

Povestea lui Macamete

     Una dintre constantele anilor petrecuti in scoala generala era existenta cate unui "nebun" pe serie. Altfel spus, la a 8-a era un nebun, clasele de a 7-a il aveau pe a lor, cei de a 6-a erau si ei reprezentati cu succes si asa mai departe. Dintre toti acestia, in mod complet nedemocratic (adica fara alegeri si alte formalitati), doar unul era incoronat "nebunul scolii". Acuma...conteaza mai putin daca nebunia era sprijinita de document de la doctor ca respectivul are boii dusi de-acasa sau era vorba, pur si simplu, de un copil care avea exces de energie si si-o consuma facand toate trasnaile posibile si imposibile. Conta doar ca, la un posibil sondaj, nebunul scolii ar fi iesit mai cunoscut decat directoarea scolii sau chiar decat femeile de servici (asta e pe principiul "poti sa mori sau, mai rau, sa ajungi la spitaaal")!
     Fiindca a trecut mult timp de atunci si m-am ramolit, nu mai tin minte cu exactitate care era diferenta de varsta dintre noi si Macamete, cel caruia ii dedic articolul din seara asta. Voi afirma, asadar, ca Macamete era intr-a 6-a pe vremea cand noi eram seniori (a 8-a). Macamete nu era nebun psihic, dar era mai nerod si facea mai multe prostii decat toti ceilalti elevi ai scolii la un loc: chiulea, era nepoliticos si se certa cu profesorii, se batea cu ceilalti copii, il cunosteau jandarmii ca pe fiul lor etc. Pentru ca punea mai multa pasiune in activitatea lui zilnica decat toti ceilalti nebuni de la celelate clase, Macamete era un fel de Robin Hood al scolii noastre, erou legendar, personaj de poveste. Iar din toate intamplarile marete de care as putea lega numele lui, una imi e vie in memorie si imi aduce lacrimi in ochi (de ras) de fiecare data cand imi amintesc.
     Intr-o zi, Macamete l-a batut bine pe unul de-a 7-a care, mai paracios din fire, a fugit acasa la bunica lui Macamete (care statea la 2 case de scoala) sa il denunte pe "infractor". Bunica, femeie batrana si blanda, care nu se stie ce pacate avusese la viata ei de trebuia acum sa aiba grija de fenomenul de nepot al ei, a venit la scoala sa faca dreptate. A intrat in scoala, a urcat la etaj, acolo unde erau clasele de-a 6-a, l-a gasit pe Macamete pe coridor, zbenguindu-se cu ceilalti copii si, fara sa il mai avertizeze, l-a luat direct de ureche si a inceput sa il certe. Lui Macamete nu i-a convenit situatia: el era tartorele scolii, asa ca nu putea suporta umilinta de a fi vazut de ceilalti copii incasand bobarnace de la batrana-sa. Asa ca s-a smucit si s-a agitat pana a scapat din inclestarea batranei, si sfaaarrrr pe scari in jos. A fugit intins pana la cancelarie, a batut la usa si a chemat-o pe doamna profesoara de biologie, care era de serviciu pe scoala in ziua respectiva. A iesit doamna si l-a intrebat ce s-a intamplat. Restul e istorie:
- Doamna, veniti repede, e o nebuna la etaj care bate copiii!