Se afișează postările cu eticheta manastire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta manastire. Afișați toate postările

04 februarie 2013

De vizitat in Muntenegru: Kotor

Cetatea
Fie că îl alegeți ca destinație de sine stătătoare sau dați o fugă până la el atunci când vizitați sudul Croației și al Bosniei și Herțegovinei sau litoralul muntenegrean, Kotor merită cât mai mult din timpul vostru deoarece este unul dintre cele mai frumoase orășele medievale de coastă pe care le-am văzut. Situată în golful (fiordul) cu același nume, la adăpostul înaltului munte Lovcen, stațiunea s-a dezvoltat în jurul portului, al superbului oraș vechi venețian și al cetății care domină orașul mediteranean de pe stânca muntelui.
Casa Venețiană
Fortificat încă de pe vremea lui Iustinian (sec. VI), orașul s-a dezvoltat ca un centru economic, comercial, cultural și militar important al Dalmației. Diversele stăpâniri ale zonei, și în special cea venețiană (sec XV-XVIII) și-au lăsat amprenta asupra Kotorului, în special asupra arhitecturii sale deosebite (vezi Casa Venețiană). Orașul se află la baza muntelui, vegheat de o cetate și înconjurat de ziduri lungi de peste 4 km. Se spune că, pentru a merge din orașul vechi la cetate, trebuie să urci 1260 trepte (din alte surse 1350 trepte, din altele 3000!), dar nu am reușit să le urc nici prima dată când am vizitat orașul, din cauza unei ploi teribile, nici astă-iarnă, din cauză de lipsă de timp.


17 ianuarie 2013

De vizitat in Muntenegru: Cetinje

Cetinje văzut de pe Muntele Lovcen
După ce ne-am desfătat pe malul Adriaticii, la Budva-Becici, am decis să vizităm și unul dintre locurile încărcate de istorie (atât cât a fost) ale Muntenegrului, și anume fosta capitală regală, Cetinje (pronunțat "țetine"). Oraș mic, cu vreo 9.000 de locuitori, Cetinje păstrează încă unele instituții de stat din Muntenegru care nu au apucat să fie mutate în Podgorica, actuala capitală a țării. Câteva clădiri istorico-religioase impozante, o arhitectură aparte și un centru istoric cochet au fost punctele forte ale vizitei noastre.

Primul contact cu orașul a fost unul senzorial. Diferența de temperatură între Budva, unde puteai sta în tricou, și Cetinje, unde era frig și-n palton, trebuie să fi fost de cel puțin 15 grade. Asta se datora faptului că Cetinje este construit într-o depresiune dominată de impresionantul munte Lovcen (zic impresionant pentru că l-am urcat și coborât și curbe ca acolo n-avem noi nici pe Transalpina, nici pe Transfăgărășan). În plus, orașul era acoperit de zăpadă înghețată bocnă, pe care nici urme nu lăsai.