Se afișează postările cu eticheta ziua copilului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ziua copilului. Afișați toate postările

27 mai 2013

10 cadouri de 1 iunie

În vremuri imemoriale, când eu și Oana eram atât de mici și de scumpe că oricine ne vedea voia să ne pupe obrăjorii (așa umblă vorba-n târg, n-am zis-o eu!), Ziua Copilului se sărbătorea altfel decât prin primit cadouri de la părinți și bunici și vizitat McDonalds-ul. 1 iunie era, mai degrabă, motiv de socializare între copilărimea venită în Piața Prefecturii (acum Piața Mihai Viteazul) să facă desene pe asfalt. Cu o astfel de ocazie e făcută fotografia alăturată, cu singura mențiune că Oana participase la competiție și eu, ca de fiecare dată, venisem doar la poza. :D


01 iunie 2012

O zi a copiilor...mai speciala

          Pentru că astăzi, în jurul prânzului, a trebuit să fac câteva comisioane, m-am preumblat prin centrul Craiovei, pesemne la ora la care toată puradimea urbei a ieșit la sărbătorit Ziua Copilului
          Fiindcă Piața Mihai Viteazul era înțesată de florile de la ExpoFlora, mămicile dăduseră atacul la băncuțele din părculețul din spatele statuii și la cele de pe lângă Mercur, iar copilașii invadaseră toate aleile, mâzgâlindu-le de zor cu tradiționala cretă colorată. Trecând pe lângă o fetiță și un băiețel în culmea efuziunii artistice, am încetinit pasul sperând că desenele lor mă vor purta pe vremea copilăriei mele, când veneam și noi în piață și desenam naiv o casă, un soare, o floare și pe membrii familiei. Cei doi desenaseră doar câte un cerc. În al fetiței scria RIANA, în al băiețelului SHADY. Mămicile de pe băncuță, strâmt îmbrăcate, spărgeau semințe și scuipau cojile pe jos. Am trecut mai departe, întrebându-mă dacă cele două cuvinte scrise pe asfalt aveau vreo legătura cu preferințele muzicale ale părinților.
          Ajungând pe esplanada din fața Teatrului, hoarde de copii dansau pe ritmurile lui Michel Telo. Nossa, nossa, animatorii îi îndemnau de la microfon să danseze, să se miște, să se zbenguie. Se termină piesa asta, începe Zaleilaleilaleilalei. Nebunie, gălăgie! Animatorul cheamă în față doi copilași costumați în fluturași, laudă felul în care dansează (mereu mi s-au părut amuzanți copiii mici care cred că dansează) și îi pune pe ceilalți să facă la fel. Trec chiar pe lângă ei, încărcându-mă parcă din energia lor, zâmbind la costumele vii și la mișcările lor browniene. Animatorul anunță că va lua o scurtă pauză și că va reveni curând, dar că, între timp, copiii trebuie să continue să danseze. "Da?" "Daaaaa", strigă-n cor vreo 50-60 de copiii. Piesa celor de la Mandinga e pe final; a început altceva. Ce e, că mi se pare cunoscută? "E sofisticată, mă!" Pe mine să mă scuzați, dar cum mergeam așa agale și pătrunsă de spiritul copilăriei, așa m-a bufnit un bwahahaha la auzul piesei că, dacă aș fi avut un bol de cereale...
Cereal guy

          La mulți ani copilului din tine pe care-l ții ascuns și nu-l lași să iasă la joacă! :)