O zi a copiilor...mai speciala

          Pentru că astăzi, în jurul prânzului, a trebuit să fac câteva comisioane, m-am preumblat prin centrul Craiovei, pesemne la ora la care toată puradimea urbei a ieșit la sărbătorit Ziua Copilului. 

          Fiindcă Piața Mihai Viteazul era înțesată de florile de la ExpoFlora, mămicile dăduseră atacul la băncuțele din părculețul din spatele statuii și la cele de pe lângă Mercur, iar copilașii invadaseră toate aleile, mâzgâlindu-le de zor cu tradiționala cretă colorată. Trecând pe lângă o fetiță și un băiețel în culmea efuziunii artistice, am încetinit pasul sperând că desenele lor mă vor purta pe vremea copilăriei mele, când veneam și noi în piață și desenam naiv o casă, un soare, o floare și pe membrii familiei. Cei doi desenaseră doar câte un cerc. În al fetiței scria RIANA, în al băiețelului SHADY. Mămicile de pe băncuță, strâmt îmbrăcate, spărgeau semințe și scuipau cojile pe jos. Am trecut mai departe, întrebându-mă dacă cele două cuvinte scrise pe asfalt aveau vreo legătura cu preferințele muzicale ale părinților.

          Ajungând pe esplanada din fața Teatrului, hoarde de copii dansau pe ritmurile lui Michel Telo. Nossa, nossa, animatorii îi îndemnau de la microfon să danseze, să se miște, să se zbenguie. Se termină piesa asta, începe Zaleilaleilaleilalei. Nebunie, gălăgie! Animatorul cheamă în față doi copilași costumați în fluturași, laudă felul în care dansează (mereu mi s-au părut amuzanți copiii mici care cred că dansează) și îi pune pe ceilalți să facă la fel. Trec chiar pe lângă ei, încărcându-mă parcă din energia lor, zâmbind la costumele vii și la mișcările lor browniene. Animatorul anunță că va lua o scurtă pauză și că va reveni curând, dar că, între timp, copiii trebuie să continue să danseze. "Da?" "Daaaaa", strigă-n cor vreo 50-60 de copiii. Piesa celor de la Mandinga e pe final; a început altceva. Ce e, că mi se pare cunoscută? "E sofisticată, mă!" Pe mine să mă scuzați, dar cum mergeam așa agale și pătrunsă de spiritul copilăriei, așa m-a bufnit un bwahahaha la auzul piesei că, dacă aș fi avut un bol de cereale...

Cereal guy

          La mulți ani copilului din tine pe care-l ții ascuns și nu-l lași să iasă la joacă! :)

Locul sfinteste pretul

          Știm cu to(n)ții că prețul anumitor lucruri depinde de locul de unde le cumperi. De la ce tarabă, de la ce magazin, uneori din ce oraș sau chiar din ce țară. Din acest motiv, noi, femeile, îi blamăm pe bărbații care au nevoie de un lucru, intră în primul magazin care le iese în cale, cumpără obiectul, oricât ar costa acesta, și își văd liniștiți de existența cotidiană. Nu așa se face! Tocmai ați pierdut câțiva bani sau chiar lei care, pe termen lung, se adună.

          Cine mă cunoaște știe că am fobie de târg și de magazinele second-hand. Nu trebuie să scazi din calitatea produsului ca să te aștepți la o scădere de preț. E suficient să știi când și mai ales unde să îl cauți. Să nu vă imaginați acum că, dacă vreau să mănânc un covrig, dau ocol la toate simigeriile din cartier - nici chiar așa! Doar că, deși ușor comunistă, mereu mi-a plăcut povestea banului muncit, în care copilul bagă mâna în foc după banul câștigat prin muncă. Țin la / de banii mei și nu e o rușine să îi drămuiesc cât mai bine.

          Săptămâna trecută, deci, eram prin Mercur, centrul comercial din buricul Craiovei, în căutarea unei rochii. Asta după ce epuizasem Sucpi-ul și Bănia, două târguri comerciale mai de duzină, și un braț de magazine de cartier. Știam că prețurile aici vor fi puțin mai mari decât cele ale acelorași produse, dacă le-aș fi găsit în altă parte, dar mizam pe ideea că voi găsi alt gen de produse. Zis și făcut, am căutat ce am căutat și mi-am găsit o rochiță frumoasă. Nu mai văzusem modelul în alte magazine, firma e oarecum cunoscută, prețul nu a fost exagerat, deci am luat-o cu inima împăcată. Și dacă tot eram pe acolo, zic ia să-mi iau și niscaiva accesorii trebuincioase. Ca s-o spun pe-a dreaptă, aveam trebuință de un freebra, un sutien invizibil, din silicon, doar cupele, fără bretele, care se lipește cu un adeziv de piele și stă acolo nemișcat oricât m-aș zbânțui eu (exact ca cel din poză). Și uite că găsesc pe la etajul 2 un magazin în care aveau expuse asemenea sutiene, cer să mă uit la ele, le pipăi, citesc instrucțiunile, mă sfătuiesc cu vânzătoarea ce mărime ar echivala cupei mele. Apoi întreb cât costă o drăcie de-asta. 29 de lei. Hm, nici nu mi se pare atât de mult, de fapt. Am sutiene care au costat mai mult, iar ăsta e ... special! Dar am plecat, mulțumindu-i vânzătoarei pentru amabilitate, condusă fiind de sentimentul că am mai văzut odată, undeva în apropiere, asemenea obiect. 

          Am ieșit din Mercur, am coborât 5 pași pe Unirii și am intrat la Ziko (sau Zikko, nu știu exact), cred că magazinul din locul lui Kenvelo. Magazinaș de ieftinități, cu de toate, un fel de la chinezi. Găsesc un teanc de cutii cu sutiene invizibile exact la fel ca cel văzut în Mercur, același ambalaj, tot. 14 lei. Cumpăr, având pe chip satisfacția cuiva nu care tocmai a cheltuit 14 lei, ci care tocmai a economisit 15...