Ducu Bertzi si Mihai Nenita, sau cum n-am avut ce reprosa unui concert

     Cadoul de la tata de 8 martie a venit cu puțină întârziere și a constat în bilete la concertul de la Filarmonica din Craiova al lui Ducu Bertzi alături de Mihai Neniță (vioară). Paradoxal, cumva, am aflat că avem bilete exact în ziua în care presa vuia despre colaborarea pe care folkistul a avut-o cu Securitatea. Am ezitat puțin. Părea plauzibil ca, în urma scandalului, să își anuleze concertele. Încercam să-mi proiectez în minte concertul și nu reușeam să o fac fără să îmi imaginez roșii / ouă zburând către scenă, minim remarce întepătoare venind dinspre public. Pe altă parte, însă, prețul și locul unde avea loc concertul păreau garanții că audiența va fi un pic filtrată. Orice se putea întâmpla, însă, așa că am pornit-o către spectacol fără nicio așteptare, dar cu o oarecare curiozitate.

     În jurul orei stabilite, Ducu și Mihai au intrat pe scenă. Au început direct, fără o introducere prea lungă. Primele două piese le-am ascultat gândindu-mă la unul dintre următoarele lucruri: ce acustică proastă are Filarmonica, stăm noi prea aproape de boxe, Ducu Bertzi cântă cu gura prea aproape de microfon, chitara se aude prea tare, vioara se aude prea încet înspre deloc. Ulterior, și la îndemnul unor voci din public, situația s-a remediat.

     Ducu Bertzi, într-o cămașă înflorată, cu chitara după gât. Voce clară, puternică; chitara-i prietenă. Atitudine rezervată. Nu e show-man, deși în a doua parte a spectacolului a interacționat mai mult cu publicul, apropiindu-și-l și antrenându-l. A cântat melodii noi, de pe ultimele sale albume, dar și piese care le trezeau amintiri celor de vârsta părinților mei și, motivul pentru care majoritatea veniseră la concert, pietre de hotar, precum "Floare de colț", "M-am îndrăgostit numai de ea" sau maramureșeanca lui "Omul pădurii (Hai, țurai și țurai)". Sala a cântat cu el și a ținut ritmul prin aplauze. Cu mâna pe inimă, cât de securist sau turnător o fi fost, m-au durut palmele la final... :)

     Cât despre Mihai Neniță, pe care nu întâmplător l-am lăsat la final, a fost, cel puțin pentru mine, senzația serii. A urcat pe scenă îmbrăcat în blugi și într-o cămașă prin care îi ieșea (cel puțin amuzant) burtica, cu vioara albastră în mână. A fost condamnat să stea pe taburetul pianului (fără spătar), pe care s-a sucit și frământat în ritmul melodiilor. Definiția omului care își simte și trăiește muzica, Mihai mânuia arcușul, ciupea coardele în timp ce se încrunta, încorda, ridica picioarele de pe podea și făcea o grămadă de gesturi care, luate separat de contextul spectacolului, ar fi putut face singure un show de divertisment. Prin asta mi-a atras atenția asupra sa, astfel încât o bună bucată din timp am perceput-o ca pe concertul omului cu vioara, pe fundalul căruia se auzea Ducu Bertzi cântând. Lăudat de colegul de scenă, Mihai a avut un moment solo în care și-a demonstrat valențele de violonist, dar și de pianist și, mai impresionant, de om-spectacol. A smuls zâmbete, râsete și aplauze frenetice când, în delirul muzical pe care îl crease de unul singur, și-a plasat arcușul între picioare și a cântat impecabil frecând vioara de el.

     După mai bine de o oră și jumătate, cei doi menestreli și-au luat "pe curând, la revedere" de la publicul craiovean. Un spectacol la care nu numai că nu regret că am mers, dar la care aș reveni cu plăcere de nenumărate ori. 

     Vă las o mostră de Ducu & Mihai, din 2009, de la Sala Palatului. "Pe cine și câte cărări".

Martie, luna culturala

     Martie a venit, desi nu de mult, cu destule schimbari si momente inovatoare. Au trecut vaj-vaj 1 si 8 martie, martisoare, flori, centrul orasului forfotind de oameni. Craiova - oras furnicar. Program monoton (servici, uneori facultate, casa si, de cele mai multe ori, o oboseala crunta prefacuta in somn). Noroc ca fetele nu m-au lasat sa ma afund in monotonie si au facut din martie luna cu cel mai "cultural" inceput de pana acum.
     Anda ne-a fost gazda (buna, ca de obicei) pentru seara de film. Dupa cateva incercari nereusite (tehnologia uraste fetele si fetele urasc tehnologia!), am reusit sa vedem Brideshead Revisited, un film destul de bun - sau care noua ne-a placut destul de mult. O poveste de dragoste incalcita intre 2 barbati si o femeie, dintre care protagonistul, Charles Ryder, parea cel mai nevinovat. La impresia asta isi aduce aportul in procent semnificativ si faptul ca rolul sau e interpretat de Matthew Goode, actor cu o oarecare eleganta si candoare, cu niste ochi de copil, despre care pot spune ca, daca as incerca sa il caracterizez printr-un singur cuvant (si nu o sa ma refer aici la calitatile sale actoricesti), m-as opri la "neprihanit". :))
     Miercuri mi-am continuat periplurile si am fost cu Pisicu' in Play, la spectacolul lui Vlad Grigorescu, Blind. Desi m-am amuzat destul de tare, fiind 'in the spotlight' pentru o bucata buna din reprezentatie, parca nu m-am mai distrat atat de tare ca aici. Fata de Stand Up Magic-ul la care am fost luna trecuta cu fetele, Blind mi s-a parut mult mai putin impresionant, ca sa nu mai spun ca mi s-a parut si mult mai scurt. Lui Vlad nu i-au mai iesit chiar toate momentele, pe cateva dintre ele am inceput sa mi le explic (asta si datorita Pisicului, care e fan The Mentalist si care imi tot spulbera speranta ca magia exista de facto), si chiar si unele glumite mi se pareau deja cunocute. Cu toate astea, va recomand sa incercati macar o data un astfel de spectacol! :)
     Si ultimul (dar nu cel din urma) eveniment de pe lista cu 'ieseli' s-a consumat aseara. Nu degeaba am zis eu 'consumat', caci parca a fost ca o bricheta fara prea mult gaz. Cu privire la "Fragil"-ul Ralucai Paun mi-am facut o idee mai mult dupa afis, dar era o idee buna. Piesa de teatru se mai bucura si de jocul actorilor Iulia Colan, pe care nu o vazusem niciodata, dar pe care mi-o imaginam buuuuna (profesional, ma refer) si Vlad Dragulescu de la Teatrulescu, pe care, in ciuda faptului ca l-am mai tot vazut pe la spectacole si ca imi e tare simpatic, nu l-am privit niciodata pe scena. Cu toate astea, vorba veche bate orice, si pot spune cu mana pe inima ca socoteala de acasa nu s-a prea potrivit cu cea din targ. Momente haioase au fost putine, dar nici mult suflet nu am consumat la piesa. Si stiu ca nu reactionez prea des de felul meu (decat atunci cand dau peste ceva ori extrem de amuzant, si atunci rad pana ma apuca plansul, ori cand ceva ma misca foarte tare si ma intorc in mine insami), dar aseara am fost in permanenta lipsita de expresie. Si asta nu se datoreaza vreunor mari erori regizoralo-actoricesti, ci, zic eu, mai mult dintr-o asteptare prea mare si fara sens de la Iulia. Vlad a fost cum ma asteptam! :)
     Dupa piesa de teatru am mai ramas un pic la karaoke, doar ca sa stergem Scena 8 de pe lista cluburilor in care merita sa vii la karaoke. Afonii ca mine se simteau, probabil, in concurs cu profesionistii, caci erau cateva voci remarcabile prin sala. Si desi le-am apreciat (in special pe a unui baiat, cred ca Dragos il cheama, care a sculat parul pe noi la Unforgettable si My Way), eu m-as simti mai bine in Play sau One, cu afonii mei! :D
     Acesta a fost inceputul unui martie 'cultural'. Pana la un nou update, toate bune!