Cadou perfect pentru Crăciun: Care lapte e mai bun?

Fie că i-ai comandat deja juniorului cadoul de Crăciun sau te pregătești să intri în panica de dinainte de Sărbători, ia în calcul să-i pui în punguță și o carte de citit. Te ajut cu o recomandare 1001% subiectivă: delicioasa carte pentru copii „Care lapte e mai bun?”, scrisă de sora mea din alți părinți, Anda Simion. Pe Anda o știu de ceva ani, îi (re)cunosc condeiul și mă vrăjește cu orice scrie, așa cum sunt convinsă că vă va vrăji pe tine și pe tot neamul tău, căci cartea ei e numai bună pentru mămici, tătici, bunici și alte rude, cu sau fără pici. Continuă să citești, îți zic imediat despre ce e vorba și cum poți să intri în posesie.

Sambata, duminica, luni

         Recomandam aici, pentru cei care vor să profite de paleta de evenimente culturale prilejuite de Zilele Craiovei, să nu rateze joi unul din cele două spectacole ce țineau capul de afiș, și anume concertul lui Tudor Gheorghe de la Filarmonică sau piesa "Sâmbătă, duminică, luni", a celor de la Teatrul Național București, jucată pe scena Naționalului craiovean. La cel din urmă am ajuns și eu ieri, prin curtoazia bunei mele prietene Anda și a bunului ei prieten Mircea.
          "Sâmbătă, duminică, luni" a căzut cumva la granița dintre genuri, fiind o tragi-comedie în care am savurat ba replicile spumoase, ba realismul uneori tăios. Piesa ne deschide, pentru 3 zile, porțile casei familie napoletane Priore, ce găzduiește mai multe generații aduse sub

același acoperiș din necesitate, din iubire sau din interes. Momentul care îi reunește pe toți în sufrageria casei este prânzul duminical. Problemele care răbufnesc în jurul mesei în familie dospesc de mai multă vreme, dar devin mai stringente în sâmbăta premergătoare prânzului, urmând să se rezolve pozitiv (și oarecum miraculos) luni. 

          Per total, punctul forte al piesei a fost distribuția, din care i-am remarcat pe minunata Ileana Stana Ionescu (mătușa Meme), Costel Constantin (Peppino) și Matei Alexandru (don Antonio). Nici ceilalți actori nu s-au lăsat mai prejos, publicul simțind o sinergie și o ușurință a jocului pe care la final a recompensat-o cu aplauze din belșug. 

          Deși aici nu am căzut de acord cu Anda, mie prima parte a piesei mi s-a părut mai reală (credibilă), mai antrenantă și mai amuzantă, pe când cea de-a două mi s-a părut mai tărăgănată. Poate e și din cauză că finalul a adus o rezolvare nefirească unor probleme valabile tuturor familiilor - certuri, gelozii și dezamăgiri - ce nu dispar, în viața reală, cu un simplu "te iubesc". Pentru cei care au venit doar să se destindă, cred că bucuria întâlnirii cu actorii de la TNB a fost suficientă. Cei care au suprapus piesa și problemele ridicate de ea pe un fond personal s-ar putea să fi plecat doar cu o jumătate de zâmbet...

Date despre spectacol

"Sâmbătă, duminică, luni", de Eduardo de Filippo

Regia: Dinu Cernescu

Traducere: N. Al. Toscani

Distribuţia:

Rosa: Cecilia Bârbora

Peppino: Costel Constantin

Virginia: Afrodita Androne

Rocco: Gavril Pătru

Federico: Vitalie Bichir

Antonio: Matei Alexandru

Giulianella: Irina Cojar

Amelia: Ileana Stana Ionescu

Attilio: Marius Rizea

Raffaelo: George Motoi

Luigi: Traian Stănescu

Elena: Rodica Mureşan

Michelle: Cristian Creţu

Roberto: Dragoş Ionescu

Maria Carolina: Liliana Hodorogea

Sursă foto, aici.

Buticul Andei

Din ce în ce mai multă lume refuză (post)modernismul exagerat al modei actuale și se refugiază în gustul fin și delicat al deceniilor trecute. Un colțișor grațios amenajat gășiți în buticul cu haine (sau dichisuri, cum zice ea) hippie, retro și vintage al Andei. Căreia îi urez ... distracție plăcută în noua ei îndeletnicire! :)

Wave 84. Persona

          În club Wave 84 din Craiova am fost prima dată pe 14 martie. Țin minte pentru că a fost Skirt Day și am mers în fustă la servici, iar de acolo – direct în club. Bine, eram puțin (mai mult) în neconcordanță cu specificul localului, care e un pic întunecat, un pic rock, dar m-am simțit bine. Concertul de atunci (al slovacilor de la The Swan Bride) a fost pe gustul meu și nu prea, dar mi-a plăcut atmosfera. Publicul a fost prietenos, civilizat, s-a aplaudat și s-au apreciat eforturile celor din Wave, care aduc, prin concertele promovate, un suflu nou în ceea ce privește viața muzicală a urbei noastre. Ieri am fost iarăși, așa cum poate ați aflat deja de la Oana sau de la Anda, care au fost mai rapide decât mine în a posta impresii de după. Wave mi-a plăcut și mai mult (sau din ce în ce mai mult). De la băiatul care ne-a dat biletele la intrare, la barman și până la patron, toți te fac să te simți printre prieteni. Și așa m-am și simțit. Sau ca acasă, nu sunt decisă. În tandem cu spectacolele din Play și Scena 8, concertele din Wave vor intra în calendarul meu săptămânal – am decretat! :)

          Și după ce că mă distram eu with ma gurls, și ne binedispuneam noi, și ne simțeam bine noi trei și cocktailurile noastre, au mai venit și timișorenii de la Persona și au făcut atmosferă. De mult nu mi-a mai venit să mă bâțâi la un concert, dar oamenii ăștia mi-au dat kilometrajul la bătut din picior peste cap, dacă pot să zic așa. Deși toți patru băieți au fost foarte simpatici (afinitatea mea a mers către Horațiu, băiatul cu tobele), trebuie să îi dau Gabenului (solistul) ce-i al Gabenului, adică să recunosc că a fost mega-șarmant, că a cântat frumos, că a zâmbit și mai și, și, nu în ultimul rând, că spaniola lui m-a dat pe spate! :)) Și pentru că noi pentru muzică venisem, să pun și un filmuleț cu piesa care mi-a plăcut mie cel mai mult, King in my kingdom:

           Fie Wave-ul cât de mic, noi tot ne distrăm un pic! :)

Martie, luna culturala

     Martie a venit, desi nu de mult, cu destule schimbari si momente inovatoare. Au trecut vaj-vaj 1 si 8 martie, martisoare, flori, centrul orasului forfotind de oameni. Craiova - oras furnicar. Program monoton (servici, uneori facultate, casa si, de cele mai multe ori, o oboseala crunta prefacuta in somn). Noroc ca fetele nu m-au lasat sa ma afund in monotonie si au facut din martie luna cu cel mai "cultural" inceput de pana acum.
     Anda ne-a fost gazda (buna, ca de obicei) pentru seara de film. Dupa cateva incercari nereusite (tehnologia uraste fetele si fetele urasc tehnologia!), am reusit sa vedem Brideshead Revisited, un film destul de bun - sau care noua ne-a placut destul de mult. O poveste de dragoste incalcita intre 2 barbati si o femeie, dintre care protagonistul, Charles Ryder, parea cel mai nevinovat. La impresia asta isi aduce aportul in procent semnificativ si faptul ca rolul sau e interpretat de Matthew Goode, actor cu o oarecare eleganta si candoare, cu niste ochi de copil, despre care pot spune ca, daca as incerca sa il caracterizez printr-un singur cuvant (si nu o sa ma refer aici la calitatile sale actoricesti), m-as opri la "neprihanit". :))
     Miercuri mi-am continuat periplurile si am fost cu Pisicu' in Play, la spectacolul lui Vlad Grigorescu, Blind. Desi m-am amuzat destul de tare, fiind 'in the spotlight' pentru o bucata buna din reprezentatie, parca nu m-am mai distrat atat de tare ca aici. Fata de Stand Up Magic-ul la care am fost luna trecuta cu fetele, Blind mi s-a parut mult mai putin impresionant, ca sa nu mai spun ca mi s-a parut si mult mai scurt. Lui Vlad nu i-au mai iesit chiar toate momentele, pe cateva dintre ele am inceput sa mi le explic (asta si datorita Pisicului, care e fan The Mentalist si care imi tot spulbera speranta ca magia exista de facto), si chiar si unele glumite mi se pareau deja cunocute. Cu toate astea, va recomand sa incercati macar o data un astfel de spectacol! :)
     Si ultimul (dar nu cel din urma) eveniment de pe lista cu 'ieseli' s-a consumat aseara. Nu degeaba am zis eu 'consumat', caci parca a fost ca o bricheta fara prea mult gaz. Cu privire la "Fragil"-ul Ralucai Paun mi-am facut o idee mai mult dupa afis, dar era o idee buna. Piesa de teatru se mai bucura si de jocul actorilor Iulia Colan, pe care nu o vazusem niciodata, dar pe care mi-o imaginam buuuuna (profesional, ma refer) si Vlad Dragulescu de la Teatrulescu, pe care, in ciuda faptului ca l-am mai tot vazut pe la spectacole si ca imi e tare simpatic, nu l-am privit niciodata pe scena. Cu toate astea, vorba veche bate orice, si pot spune cu mana pe inima ca socoteala de acasa nu s-a prea potrivit cu cea din targ. Momente haioase au fost putine, dar nici mult suflet nu am consumat la piesa. Si stiu ca nu reactionez prea des de felul meu (decat atunci cand dau peste ceva ori extrem de amuzant, si atunci rad pana ma apuca plansul, ori cand ceva ma misca foarte tare si ma intorc in mine insami), dar aseara am fost in permanenta lipsita de expresie. Si asta nu se datoreaza vreunor mari erori regizoralo-actoricesti, ci, zic eu, mai mult dintr-o asteptare prea mare si fara sens de la Iulia. Vlad a fost cum ma asteptam! :)
     Dupa piesa de teatru am mai ramas un pic la karaoke, doar ca sa stergem Scena 8 de pe lista cluburilor in care merita sa vii la karaoke. Afonii ca mine se simteau, probabil, in concurs cu profesionistii, caci erau cateva voci remarcabile prin sala. Si desi le-am apreciat (in special pe a unui baiat, cred ca Dragos il cheama, care a sculat parul pe noi la Unforgettable si My Way), eu m-as simti mai bine in Play sau One, cu afonii mei! :D
     Acesta a fost inceputul unui martie 'cultural'. Pana la un nou update, toate bune!

O luna comprimata

     Mai era putin si se facea luna de cand nu am mai scris pe blog. Ar fi multe de zis, putine pot fi spuse, dar zic sa incercam. A fost (sau este?) una dintre cele mai lungi luni, sau cel putin asa se simte. Cu bune si cu rele ...
     In AIESEC am invatat ce inseamna multitaskingul, dar real life este incomparabil mai solicitanta. Am trecut printr-o sesiune din care am scapat cu destul de multa demnitate (am luat vreo 2 de 9, dintre care cel putin unul imi lasa un gust amar, ca sa o spun pe-a dreapta, dar incerc sa fiu eu desteptul care cedeaza primul). Exact aceeasi perioada s-a intamplat sa coincida si cu prima luna "in campul muncii". Daca ma intrebati pe mine, cine a inventat expresia aia a fost un mare gogoman; eu as merge pe varianta "in muntele muncii", eventual "in desertul / jungla muncii". "Camp" mi se pare prea bland. Dar imi place destul de tare drumul pana la servici, care compenseaza si umple paharul! :)
     Pe 30 a fost ziua Pisicului, motiv sa mai iesim si noi din casa. Miercurea dinainte am fost cu Anda si Cris la spectacolul Stand Up Magic al lui Vlad Grigorescu, de la care am plecat foarte multumita si amuzata (mai ales ca a fost un spectacol interactiv, in care Vlad a interactionat mult cu publicul, piesa de rezistenta - finalul - avand-o in prim-plan chiar pe Cris :D). Tot pe banii Oanei am mai iesit la o maslina si cu niscaiva copii din AIESEC, pe care nu ii mai vazusem de milenii, dar am avut si o alta iesire "cu fetili" la prajituraria de mare angajament Blues Attraction (acolo unde ne-am intalnit cu Alinus), la care presimtesc ca ne vom amplasa pe viitor comandamentul general. Nu mai pomenesc celelalte iesiri cu fetele-cochetele, in afara de o antologica sesiune de cumparaturi din care au iesit ceva rezultate! Abia o astept pe Monica sa se intoarca, sa putem face un cvintet de rasunet! :D 
*Later edit: profit de ocazie ca sa ii urez un mare "La multi ani!" Monicai, pe care o imbratisez virtual pana...pana...pana ramane fara aer! :P
     In planul familiei nu-s mari modificari, in afara de faptul ca ne pregatim sa fim nasi toamna asta (:frightened:).
     Dupa cum vezi, am avut nitica treaba luna asta, dar am rezolvat totul si sunt bine. Tu ce mai faci? :)

Nu mai e timp

     Din ce in ce mai des uit toate lucrurile pe care trebuie sa le fac, asa ca apelez cu incredere la pix si agenda. Tot ce aman in a pune pe hartie are mari sanse sa nu se mai intample niciodata. Cu toate astea, parca niciodata nu mai e suficient timp sa fac lejer lucrurile pe care mi le propun. Ultimul de pe lista mereu e facut pe jumatate, inghesuit in program. Si eu intotdeauna am urat "facutul de umplutura" sau "ca sa fie"...

     Asa e si cu scrisul pe blog - mereu se intampla sa fie ultimul lucru de pe lista. Mi-am notat in agenda sa scriu despre Impro Show-ul la care am fost cu Oana si Anda acum o luna. Saptamana urmatoare am fost iarasi la Impro Show in Scena 8, asa ca mi-am zis ca scriu despre amandoua in acelasi post - salvand timp. Au mai trecut 2 saptamani de atunci si aproape ca nu mai stiu cum am simtit cu privire la spectacol. Si din amintiri nu pot scrie...

     Sambata am fost la conferinta in care AIESEC Craiova si-a ales echipa de conducere pe mandatul 2011-2012. Am apucat sa scriu aici care au fost rezultatele, dar mi-ar fi placut sa am timp sa scriu si pe blogul personal "la cald". Pareri, subiectiv, sentimente, felicitari, rautati, emotii, multumiri sau nemultumiri, in functie de ce am simtit. Acum s-au "racit"...

     Cris m-a dus pentru prima data in viata (si probabil ultima) la patinoar. Un sfert am ras si trei am tremurat, de frig, de diverse frici (sa nu cad, sa nu ma loveasca cineva, sa nu lovesc pe cineva), de diverse dureri. Voiam sa o laud pentru cat de bine s-a descurcat pe patine si sa rad de cum mi-am rupt o unghie si de cazatura-mi intr-un genunchi. Acum aproape ca mi-a disparut vanataia...

     Duminica asta plec cu Cris la Monica, la Avignon, via Nisa. Voiam sa scriu despre asta, mai ales ca e posibil sa nu ne mai auzim decat la anul. Sa fi apucat sa imi/ne/va urez vreme buna, distractie placuta si Sarbatori asa cum si le doreste fiecare!

     Din pacate, nu mai e timp decat sa scriu acest post 5 in 1... :)

O zi cat o saptamana - sau invers :)

     Mai degraba invers! Adica o saptamana cat o zi! Pentru ca de luni incoace sunt intr-o continua sarbatorire a zilei mele de nastere. Rareori ma entuziasmeaza ceva. De fapt, ma entuziasmeaza destul de multicele lucruri la interior, problema e ca nu ma manifest, ca nu stiu sa arat (si, mai ales, sa le arat celorlalti) cand ma bucura ceva. Ziua de nastere e unul dintre putinele momente din an (ea, Craciunul si...cam atat!) in care port un zambet continuu pe chip. Si anul asta am avut suficiente motive sa zambesc, si, vorba englejilor, the best is yet to come.

     Ca sa stabilesc o oarecare ordine (mai precis una cronologica), trebuie sa va spun ca, desi ziua mea a fost vineri, pe 3 decembrie, primul cadou m-a surprins de luni, cand inca mai era luna noiembrie. Cursantii mei mi-au daruit unul dintre cele mai frumoase buchete de flori pe care le-am primit vreodata. L-am purtat cu un ranjet extrem de stupid si de sincer fericit pana acasa, unde a starnit invidie in randul reprezentantelor sexului frumos, mai precis mama (care radia de parca as fi primit o cerere in casatorie) si Oana.

     Joi am scos Crisul la o burta de mancare in oras, pentru cina. Si Crisul mi-a bucurat seara si mi-a condimentat-o cu cadouri multe si marunte, si frumoase, asa cum ma cunoaste si cum stie ca imi plac. Pe sufletul meu! Si cu alte cadouri inca nedate, si cu planuri de prostioare si rautacisme pe care sa le facem impreuna si de care sa radem mai tarziu! :)

     Oana si Anda ne-au luat pe sus si ne-am mutat toate patru alaturi, la "prajiturarie", sa servim un desert si un ceai din niste ceainice de care ne-am indragostit. Deci sa se noteze acolo ce vreau la anu' de ziua mea: un ceainic de care sa ma indragostesc! :)) Desi nu cred ca Anda imi cunoaste pasiunea pentru matematica si numarat (bani), m-a nimerit la marele fix cu o pusculita foarte simpatica, cu care m-am laudat deja aici. Desi in rest a decurs linistit, seara a mai avut cateva momente sclipitoare ce au tins spre genialitate (sa-mi aduca cineva aminte sa povestesc despre episodul "Alinuș").

     Pentru ca foamea o stamparasem, dar trebuia sa rezolvam cumva si cu "setea" si cu "cheful", ne-am distribuit fizicul catre Cafe Teatru Play, unde o carafa de sangria a venit insotita de pofta de cantat. Si ce le-ar sta bine unor fete tinere (eu, mezina grupului) si cuminti (...bine, tot eu :P) sa cante decat una bucata melodie "poporala" ("Aseara ti-am luat basma") si clasica si nemuritoare gloriagaynoriana "Voi supravietui"? Dupa ora 12, Oana si Anda au acaparat microfonul si mi-au urat cel mai (frumos) lalait "La multi ani!" din viata mea, and I loved it! Si aici ar mai fi muuuulte de povestit, precum episodul cu Miki, dar mai bine pun link catre articolul asta, unde Oana le zice mai bine!

     Vineri - adica ziua Z - a fost una linistita. S-a caracterizat prin telefoane si urari de bine. Facebookul si-a dovedit utilitatea si de asta data, fiind canalul folosit de mai bine de 100 de persoane ca sa se puna bine cu mine :)) Nici Twitterul nu s-a lasat mai prejos, insa, asa cum nici Y!M-ul nu a fost de neglijat. Desi multi condamna folosirea destul de impersonala a acestor canale, eu una ii sunt recunoscatoare fiecarei persoane in parte ca si-a rapit 15 secundite ca sa imi faca mie ziua mai frumoasa! Si spun din nou "Multumesc!", desi l-am scris de atatea ori incat aproape ca nu mai stiam bine daca il scriu corect! Multumiri speciale merg aici! :)) Si pentru ca online-ul s-a mentinut la cote inalte, nu puteau sa se lase mai prejos nici parintii si bunicii, cu cadouri destul de discrete si subtiri, bune de bagat la portofel! :D

     Sambata [adica ieri (as fi putut zice "azi" daca as fi terminat articolul asta acum 1,5h)] a fost reuniunea familiei! Catching up, mancare si cadouri, dintre care cel mai tare m-a entuziasmat urmatoarea fraza, scrisa pe sticluta unui parfum: "Je ne suis pas Victor Hugo pour t'ecrire de grands mots, je ne suis pas Moliere pour te declarer des merveilles, seulment moi, pout te dire je t'aime..." :)

     Am evitat sa spun pana acum, fiindca merita un paragraf separat. Desi a fost una dintre cele mai frumoase zile de nastere de pana acum, nu inchid inca perioada de sarbatorire. Astept sa ajung in Francia si sa ma pupe si Monica live pentru a fi totul perfect! :)) Ne vedem!