Roma - de la Wow la Au!

M-am întors de la Roma de o săptămână și tot amân să scriu articolele pe care le am în cap. Oarecum de teamă că vor fi noi pagini la fel ca celelalte pe care le-ați tot citit și răs-citit pe bloguri sau prin ghiduri despre clișeica Cetate Eternă. Întrucâtva de teamă că sentimentul general cu care am rămas după această ultimă plimbare cu bocceluța prin lume nu va fi înțeles sau acceptat cu ușurință de iubitorii și apărătorii Romei ca destinație, reper și far al turismului, culturii și istoriei. Dar de ce să-mi fie teamă în propria mea casă virtuală?

În mare, Roma a fost pentru mine ca o mașină de curse care ajunge de la 0 la 100 în câteva secunde. Numai că invers. Am început și eu, ca atâția alții, cu un Wow! spus din suflet în fața unor construcții grandioase, supra-dimensionate, după părerea mea. Ca și cum ei ar fi avut Ceaușescu după Ceaușescu, milenii la rând, fiecare întrecându-se să ridice o Casă a Poporului mai mare și mai semeață decât a celui dinaintea lui. Colosseumul, forumurile, termele, bisericile, palatele, obeliscurile, fântânile, parcurile, orice construcție gândită și făcută de mâna omului mă face să mă gândesc că cineva a interpretat greșit scara la care acestea au fost proiectate. 

Vama Veche - un fel de a fi

Mi-ați fost aproape și știți că anul acesta de grație 2013 am călcat pentru prima dată sub tălpi nisipul din Vama Veche. Cu nimic mai altfel decât pe restul litoralului - din loc în loc o scoică, niște pietricele, un muc de țigară. Și algele eșuate trist pe mal, și apa la fel de negru-albastră, iar soarele - exact același ca și la Craiova sau la București. Și totuși, în fiecare vineri, wall-ul de la Facebook mi se inundă de statusuri ale oamenilor care se suie în mașini, trenuri sau autobuze, și se îndreaptă cuminți, dar cu neliniștea în suflet, spre acest loc devenit aproape legendă. Nu spre alte stațiuni de pe litoral, nu spre Craiova și nici spre București. 

Cu cât să multiplic numărul prietenilor mei virtuali vamaioți ca să îmi creez o părere corectă despre numărul celor care aleg, weekend de weekend, Vama? Cu 10? Cu 100? Cu 1000? Mijlocul lui iunie m-a prins îngroșându-le numărul. Am fost și eu o părticică din felia lor de tort, una care nu rezona cu nimic atunci când s-a suit în Călător sau Turist?-mobil, pentru că nu știa la ce să se aștepte la destinație. Marea nu e preferata mea, iar Vama, din povești, nu e deloc genul meu, dar pe măsură ce mă apropiam de ele, în sânge începea să mi se învolbure un amestec de curiozitate și frică. O să-mi placă? O să ne acceptăm una pe alta sau o să ne respingem categoric și definitiv...până data viitoare? 

O fac si pe-asta: ajung in Vama!

Dragi cititori, prieteni, rude sau rătăciți pe blogul meu, a venit clipa să mai fac o mărturisire în premieră și în exclusivitate: nu am fost niciodată în Vamă. Și cum cei cărora le șade bine cu călătoria zic eu că trebuie să bată cu pasul fiecare firicel de nisip, pământ, piatră sau asfalt din țărișoara lor, înainte de a pleca hai-hui în lumea largă, așa și eu trec la catastif o nouă cucerire românească: vârful Vama Veche! 

Ocazia este mai mult decât specială, iar trupa de șoc cu care plec la drum e perfectă pentru o astfel de explorare. O parte a blogosferei de turism din România își face bagajele la inițiativa agenției Young Tours (dedicată călătorilor tineri independenți) și se deplasează pe malul mării să inaugureze așa cum se cuvine primul beach hostel din România, Pura Vida. Dacă fac adunări și scăderi în contabilitatea mea de călătorii, s-ar putea ca Pura Vida să fie primul hostel la care voi sta (cel puțin în România), deci mai bifez o premieră în această excursie.