Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările

31 decembrie 2014

2014 vs 2015

Acum un an stăteam tot aici, la taste, să recapitulez cât de bun mi-a fost 2013 și să scriu câteva rânduri despre anul ce urma, acesta care doar ce s-a încheiat. Nu erau rezoluții, doar câteva dorințe semi-planificate pe care speram să reușesc să le transform în realitate. Am izbutit, se pare, și, pe lângă ele, am mai făcut un teanc de chestii mișto în 2014, pe care o să le las aici nu (neapărat) ca să mă laud, dar ca să-mi fie mai ușor să-mi amintesc de ele când oi avea nepoți.
Ianuarie a început la Paris, avec Monica.


09 ianuarie 2014

2013 vs 2014

Chiar dacă a trecut mai bine de o săptămână din 2014, abia acum îmi fac curaj să scriu câteva rânduri despre ce s-a întâmplat în 2013, despre schimbările pe care le aduce acest an, despre planuri de viitor și dorințe de (auto)îndeplinit. Să-mi țineți pumnii să iasă așa cum îmi doresc! :)

Ianuarie
Primele zile ale anului m-au găsit în Muntenegru (Budva, Becici, Sveti Stefan, Bar, Ulcinj, Ada Bojana). La întoarcere în țară, am făcut o promisiune că voi fi mai aproape de sportul doljean și am început să merg la Sala Polivalentă din Craiova (la meciuri de volei, handbal și baschet). Blogmeet craiovean.
Handbal în Sala Polivalentă


02 aprilie 2013

S-a incheiat competitia #MyBBB

Dacă în urmă cu câteva săptămâni / zile ați primit de la mine mesaje pe Facebook, Twitter și alte rețele de socializare în care vă ceream ajutorul pentru competiția Biggest Baddest Bucket List by My Destination la care participam, voiam să vă anunț că s-a terminat (perioada de votare). Câștigătorii vor fi anunțați în 14 zile, dar până atunci am o datorie de onoare de a vă mulțumi vouă, celor care m-ați suportat în toată această perioadă, m-ați votat, ați distribuit postările mele despre competiție, ați scris pe blogurile voastre despre încercarea mea sau m-ați sprijinit afișând bannere. Am încercat, pe cât posibil, să mulțumesc fiecăruia, pentru că rezultatul final nu înseamnă altceva decât suma eforturilor voastre colective, pentru care vă sunt recunoscătoare.
Până voi primi niște statistici oficiale din partea organizatorilor, să vă las cu câteva date la care am momentan acces:


08 ianuarie 2013

2012 vs 2013

Chiar dacă a trecut mai bine de o săptămână din 2013, abia acum îmi fac curaj să scriu câteva rânduri despre schimbările pe care le aduce acest an, despre ce s-a întâmplat în 2012, despre planuri de viitor și dorințe de (auto)îndeplinit. Să-mi țineți pumnii să iasă așa cum îmi doresc! :)

Frig la Ohrid în aprilie
Anul trecut a fost unul cu multe recorduri personale, lucruri făcute pentru prima dată, plimbări în țară și străinătate și oameni noi. Cu liniuță de la capăt, 2012 a arătat așa:
- primele zile ale anului m-au prins în Ohrid (Macedonia), unde m-am mai întors o dată în aprilie;
- am absolvit cursurile de Expert accesare fonduri structurale și Manager de proiect din cadrul proiectului ACCESS, ocazie cu care am vizitat Bologna și Florența (Italia);
- în aprilie a avut loc lansarea oficială a My Destination Romania, unde am lucrat ca editor pe tot parcursul lui 2012;
- pe 9 mai am văzut finala UEFA Europa League pe National Arena din București;
- pe 8 iunie l-am găsit și adoptat pe pisicul Spuf;