S-a incheiat competitia #MyBBB

Dacă în urmă cu câteva săptămâni / zile ați primit de la mine mesaje pe Facebook, Twitter și alte rețele de socializare în care vă ceream ajutorul pentru competiția Biggest Baddest Bucket List by My Destination la care participam, voiam să vă anunț că s-a terminat (perioada de votare). Câștigătorii vor fi anunțați în 14 zile, dar până atunci am o datorie de onoare de a vă mulțumi vouă, celor care m-ați suportat în toată această perioadă, m-ați votat, ați distribuit postările mele despre competiție, ați scris pe blogurile voastre despre încercarea mea sau m-ați sprijinit afișând bannere. Am încercat, pe cât posibil, să mulțumesc fiecăruia, pentru că rezultatul final nu înseamnă altceva decât suma eforturilor voastre colective, pentru care vă sunt recunoscătoare.

Până voi primi niște statistici oficiale din partea organizatorilor, să vă las cu câteva date la care am momentan acces:

Competitia #MyBBB - 22 de zile inainte de final

Știu că de o lună vă înnebunesc pe blog, Facebook, Twitter, Google+, Pinterest, StumbleUpon și în viața reală cu participarea mea la competiția internațională de travel Biggest Baddest Bucket List (#MyBBB), organizată de My Destination. Cu 22 de zile înainte de final, vă rog să mai răbdați puțin alături de mine și să nu opriți motoarele (mai ales după ce o să citiți mica analiză pe care am făcut-o ieri asupra competiției). Cum îmi place mie să spun, mergem înainte până unde ajungem, iar mie mi-ar plăcea să ajungem cât mai departe, indiferent ce înseamnă asta (și folosesc persoana I plural pentru că suntem în chestia asta împreună, căci de una singură n-aș fi ajuns nicăieri).

Ieri aveam 527 de voturi, ceea ce mă clasa pe poziția 39 din 266 concurenți.

Cat de departe mergem cu concurenta?

E o vorbă la americani care îmi place mult: "People aren't against you; they are for themselves" (un fel de "Be the best and fuck the rest" cu stil). Îmi place pentru ceea ce reprezintă, nici măcar n-aș vrea să sugerez că acest comportament, de altfel decent și normal, ar fi în vreun fel valabil pe legendarele plaiuri mioritice. Accept și mi se pare normal că fiecare dintre noi își dorește să fie cel mai bun / frumos / deștept dintr-un grup, să aibă mai mult succes decât X  sau mai mulți bani decât Y. În România, însă, din păcate, concurența este înțeleasă nu ca o cale de a evolua tu până la a-ți depăși rivalii dintr-un anumit domeniu, ci ca motiv pentru a-i defăima, calomnia și stropi cu noroi în goana ta nebună după izbândă. 

În lumea utopică în care trăiesc eu, oamenii își propun țeluri înalte și trag de ei ca să le atingă și depășească. În România, oamenii își propun țeluri mediocre și calcă totul în picioare pentru a ajunge acolo. Să nu uităm de o altă vorbă celebră la noi, care ne învață să ne facem frate cu dracul până trecem puntea. Degeaba suntem mai mulți care ne propunem același lucru; pare a fi mai important cine ajunge acolo primul, nicidecum nu contează drumul pe care a apucat-o sau cât de curat ajunge la capătul lui. Continuăm să încercăm să ne distingem, să ne individualizăm cumva, oricum. Și deși asta nu e neapărat un lucru rău, de cele mai multe ori nu e nici unul bun.