Le știm cu toții: te rog, mulțumesc, îmi pare rău. Eu le numesc cuvinte puternice, pentru că de multe ori trebuie să dai dovadă de caracter ca să le rostești, chiar dacă ele sunt (sau ar trebui să fie), în sinea lor, atât de banale că ar merita predate în clasa I, odată cu alfabetul. Să strecori câte un astfel de cuvânt la momentul potrivit e mană cerească, face impresie și parcă stabilește altfel de raporturi între două persoane. Când, însă, ele îți lipsesc din vocabular sau le folosești alandala, se cam întorc împotriva ta.
Dintre toate, îmi pare rău mi se pare propoziția cea mai intimă și mai delicată, așa că o să o planific pentru dezbatere într-un articol ulterior, separat. Te rog și mulțumesc sunt atât de interconectate încât nu am cum să le despart. Atunci când rogi pe cineva să facă ceva și acea persoană face, mulțumesc e minimul de reacție pe care poți să îl ai. Din păcate, unii nu înțeleg asta nici măcar după ce le-ai atras atenția în mod direct asupra lacunelor lor în exprimare politicoasă.
Să vă dau un exemplu dintr-un schimb de mailuri:
Dintre toate, îmi pare rău mi se pare propoziția cea mai intimă și mai delicată, așa că o să o planific pentru dezbatere într-un articol ulterior, separat. Te rog și mulțumesc sunt atât de interconectate încât nu am cum să le despart. Atunci când rogi pe cineva să facă ceva și acea persoană face, mulțumesc e minimul de reacție pe care poți să îl ai. Din păcate, unii nu înțeleg asta nici măcar după ce le-ai atras atenția în mod direct asupra lacunelor lor în exprimare politicoasă.
Să vă dau un exemplu dintr-un schimb de mailuri:
