Zi de ianuarie, 12

Zi de ianuarie, 12, e o zi frumoasă. Pentru că s-a născut o persoană pe care o iubesc foarte mult. La mulți ani, tati, și la cât mai multe călătorii frumoase! :D

Coincidenta internautica

Certificat de naștere Twitter-istică

Nu mai știu exact din ce motiv, dar într-o zi de 11 decembrie 2008, adică exact acum 4 ani (sau 48 de luni, 1.460 de zile sau 35.041 de ore), îmi făceam contul de Twitter, aparent sub aripa protectoare a unui anume John Smith. Statistic vorbind, asta a însemnat peste 10.000 de ciripituri (de fapt, au fost mult mai multe, dar un bug al rețelei mi-a dat contorul peste cap), câteva sute de oameni urmăriți și aproape o mie de urmăritori. Au fost 4 ani în care, prin intermediului Twitter-ului, am aflat multe informații și de n ori mai multe păreri cu privire la diverse subiecte, am citit cele mai tari glume, am comentat în direct și în reluare varii evenimente și am cunoscut foarte mulți oameni (unii speciali, alții cu nevoi speciale, după caz).

Sfertul de secol

Ieri s-a împlinit sfertul de secol de când fac, cu mai mult sau mai puțin rost, umbră pământului. Ca întotdeauna, am avut familia lângă mine și prietenii aproape cu fapta, vorba și gândul. Cum am scris și pe Facebook, mulțumesc zeilor internetului și tehnologiei și fiecăruia dintre voi care și-a rupt chiar și o secundă din timpul propriu să îmi facă ziua mai frumoasă cu o urare sau un zâmbet! Vă doresc tuturor ce-mi doresc și mie! Să ne vedem sănătoși și fericiți cu toții! :)

24

          Nu mai știu care e primul lucru pe care mi-l amintesc de când eram mică. Știu când mergeam cu ai noștri la munte și la mare și parcă îmi aduc aminte cum dormeam toți patru într-un pat, mami și tati pe margini, băgându-ne pe noi la mijloc, în cuib, și spunându-ne povești inventate cu Rița Veverița, Lupul Pagadi și Văcuța cu Tălănguța. Am amintiri clare de la grădiniță, unde luam buline roșii (niciodată negre!) sau de când mă jucam cu Oana cu piesele de șah botezate după personajele din Dallas. Îmi amintesc când ne-am mutat la bloc și am ieșit prima oară la joacă. Am încercat să opresc o bicicletă în mișcare și mi-am frânt mâna. Sau când am făcut hepatită chiar înainte să mă duc la școală și m-am umflat de Liv52 și ceai de crușin; bleaks! Vacanțele la țară. Nebunia din generală, șefa clasei, coronițele... Capacitatea și intrarea la liceu - mândră buzeșteancă! Nota din teza la fizică din clasa a 9-a (nu se spune, e doar pentru cunoscători :P). Competitivitatea și concursurile de la Iași, Călărași, Râmnicu Vâlcea, Pitești. Prietenia cu Cris, Gaudeamus-ul și olimpiadele. Revelioanele de acasă de la Iri și majoratele. Bac-ul și intrarea la facultatea - Litere. AIESEC, LTCTF-ul din 2007, (cred că) prietenia cu Monica. Bursa în Barcelona și scrierea primului articol pe blog. Reîntoarcerea acasă, la facultate și în AIESEC Craiova. Licența și aprecierile legate de cât de bine îmi stă în verde :P. O lună în Istanbul cu Monica. Intrarea la master. Primul tweetmeet din Craiova. Chairing LPM și plecarea Monicăi în Franța. Colaborarea cu doamna Calendatu la ARDC. Angajarea la Mapamond, drumul de dimineață cu Anda și prânzurile cu Mădă. Ieșirile cu Oana și Anda în Wave84, Play și Scena8. Reuniunea de 5 ani de la terminarea liceului. Disertația și pălăria scoasă în fața doamnei prof. Anghel, care iarăși mi-a suportat toanele. Ohrid de mai multe ori. Nebunia cu închiderea PFA-ului. MyDestination. ACCESS și cursurile cu Iolanda. Viitorul. :)

De ziua mea...

          Fiindcă a rămas mai puțin de o lună până la ziua mea, mă gândeam să scriu un articol gen Birthday Wishlist. Ar fi început banal: "De ziua mea îmi doresc..." și ar fi continuat cu o înșiruire de cadouri, unele mai trebuincioase, altele mai puțin utile, unele mai glossy, altele mai puțin strălucitoare etc. Apoi aș mai fi băgat, probabil, chestiile alea pe care toți ni le dorim în sufletul nostru (gen sănătate, fericire, noroc etc) și despre care nu ne dăm seama cât de urât arată atunci când le externalizăm. Așa că renunț la ultima parte și păstrez restul! :))

          Așadar, deci și prin urmare, de ziua mea îmi doreeesc...

          Odată fiind fericita posesoare a acestei ... jucării magice, aș încuraja pe toata lumea să se joace cu ea. Bine, dacă nu găsiți chestia de mai sus, puteți să-mi luați ceva ieftin, util și drăguț, dar dacă găsiți mânuțaaaa... :D

Zi de octombrie, 17

          Zi de octombrie, 17, e o zi frumoasă. Nu pentru că a primit Camus Nobelul pentru Literatură, ci pentru că s-a născut persoana pe care o iubesc cel mai mult. :)

O zi cat o saptamana - sau invers :)

     Mai degraba invers! Adica o saptamana cat o zi! Pentru ca de luni incoace sunt intr-o continua sarbatorire a zilei mele de nastere. Rareori ma entuziasmeaza ceva. De fapt, ma entuziasmeaza destul de multicele lucruri la interior, problema e ca nu ma manifest, ca nu stiu sa arat (si, mai ales, sa le arat celorlalti) cand ma bucura ceva. Ziua de nastere e unul dintre putinele momente din an (ea, Craciunul si...cam atat!) in care port un zambet continuu pe chip. Si anul asta am avut suficiente motive sa zambesc, si, vorba englejilor, the best is yet to come.

     Ca sa stabilesc o oarecare ordine (mai precis una cronologica), trebuie sa va spun ca, desi ziua mea a fost vineri, pe 3 decembrie, primul cadou m-a surprins de luni, cand inca mai era luna noiembrie. Cursantii mei mi-au daruit unul dintre cele mai frumoase buchete de flori pe care le-am primit vreodata. L-am purtat cu un ranjet extrem de stupid si de sincer fericit pana acasa, unde a starnit invidie in randul reprezentantelor sexului frumos, mai precis mama (care radia de parca as fi primit o cerere in casatorie) si Oana.

     Joi am scos Crisul la o burta de mancare in oras, pentru cina. Si Crisul mi-a bucurat seara si mi-a condimentat-o cu cadouri multe si marunte, si frumoase, asa cum ma cunoaste si cum stie ca imi plac. Pe sufletul meu! Si cu alte cadouri inca nedate, si cu planuri de prostioare si rautacisme pe care sa le facem impreuna si de care sa radem mai tarziu! :)

     Oana si Anda ne-au luat pe sus si ne-am mutat toate patru alaturi, la "prajiturarie", sa servim un desert si un ceai din niste ceainice de care ne-am indragostit. Deci sa se noteze acolo ce vreau la anu' de ziua mea: un ceainic de care sa ma indragostesc! :)) Desi nu cred ca Anda imi cunoaste pasiunea pentru matematica si numarat (bani), m-a nimerit la marele fix cu o pusculita foarte simpatica, cu care m-am laudat deja aici. Desi in rest a decurs linistit, seara a mai avut cateva momente sclipitoare ce au tins spre genialitate (sa-mi aduca cineva aminte sa povestesc despre episodul "Alinuș").

     Pentru ca foamea o stamparasem, dar trebuia sa rezolvam cumva si cu "setea" si cu "cheful", ne-am distribuit fizicul catre Cafe Teatru Play, unde o carafa de sangria a venit insotita de pofta de cantat. Si ce le-ar sta bine unor fete tinere (eu, mezina grupului) si cuminti (...bine, tot eu :P) sa cante decat una bucata melodie "poporala" ("Aseara ti-am luat basma") si clasica si nemuritoare gloriagaynoriana "Voi supravietui"? Dupa ora 12, Oana si Anda au acaparat microfonul si mi-au urat cel mai (frumos) lalait "La multi ani!" din viata mea, and I loved it! Si aici ar mai fi muuuulte de povestit, precum episodul cu Miki, dar mai bine pun link catre articolul asta, unde Oana le zice mai bine!

     Vineri - adica ziua Z - a fost una linistita. S-a caracterizat prin telefoane si urari de bine. Facebookul si-a dovedit utilitatea si de asta data, fiind canalul folosit de mai bine de 100 de persoane ca sa se puna bine cu mine :)) Nici Twitterul nu s-a lasat mai prejos, insa, asa cum nici Y!M-ul nu a fost de neglijat. Desi multi condamna folosirea destul de impersonala a acestor canale, eu una ii sunt recunoscatoare fiecarei persoane in parte ca si-a rapit 15 secundite ca sa imi faca mie ziua mai frumoasa! Si spun din nou "Multumesc!", desi l-am scris de atatea ori incat aproape ca nu mai stiam bine daca il scriu corect! Multumiri speciale merg aici! :)) Si pentru ca online-ul s-a mentinut la cote inalte, nu puteau sa se lase mai prejos nici parintii si bunicii, cu cadouri destul de discrete si subtiri, bune de bagat la portofel! :D

     Sambata [adica ieri (as fi putut zice "azi" daca as fi terminat articolul asta acum 1,5h)] a fost reuniunea familiei! Catching up, mancare si cadouri, dintre care cel mai tare m-a entuziasmat urmatoarea fraza, scrisa pe sticluta unui parfum: "Je ne suis pas Victor Hugo pour t'ecrire de grands mots, je ne suis pas Moliere pour te declarer des merveilles, seulment moi, pout te dire je t'aime..." :)

     Am evitat sa spun pana acum, fiindca merita un paragraf separat. Desi a fost una dintre cele mai frumoase zile de nastere de pana acum, nu inchid inca perioada de sarbatorire. Astept sa ajung in Francia si sa ma pupe si Monica live pentru a fi totul perfect! :)) Ne vedem!