30 iunie 2014

285 de zile în căutarea verii

Din Alaska până în Argentina e o aruncătură de băț. Ce-i drept, bățul ar trebui să aibă peste 10.000 km ca să vă iasă mișcarea, dar dacă găsiți unul, merită încercat. Altfel, puteți face ceea ce au făcut anul trecut Andreea și Alexandru Maruseac de la micadu.ro, care au plecat la o plimbare de 285 de zile pe motocicletă. Aventura lor pe două roți prin Lumea Nouă a ținut multă lume cu sufletul la gură pentru a vedea pe unde mai ajung iile bucovinene pe care cei doi le-au luat cu ei la plecare. 
Alexandru și Andreea la Machu Picchu (sursa: micadu.ro)


26 iunie 2014

Rinocerii ocupa Craiova

Trop, trop, pe parchet, pe asfalt, în timpan, tropăiturile rinocerilor se apropie. Mai e o azvârlitură de băț până miercuri, 2 iulie, când Rinocerii (Rhinocéros) lui Eugène Ionesco vin, aduși ca de un căpăstru invizibil de regizorul american Robert Wilson, pe scena Teatrului Național "Marin Sorescu" din Craiova. În caz că sunteți consumator de teatru sau simplu curios și vreți să înțelegeți de ce să nu ratați evenimentul cultural al anului 2014 în Craiova, mai jos am încercat să dau câteva informații care mă țin pe mine cu curiozitatea întinsă la maxim.


Pizza Forum - o livrare speciala

Craioveni amatori de pizza, de câteva zile peisajul pizzeriilor din oraș s-a îmbogățit cu una al cărei număr pentru comenzi la domiciliu merită să îl salvați în memoria telefonului. Pizza Forum este copilul prietenilor de la Craiova Forum, de unde vine și numele. Nu mă pot abține, însă, să nu mă gândesc cât de bine ilustrează acest cuvânt spiritul Italiei, patria pizzei.. :) Primele discuții despre deschiderea pizzeriei le-am auzit prin februarie, la cea de-a doua aniversare a blogmeet-ului craiovean, dar a trebuit să le trec sub secret de stat (sau de oraș). Puține informații s-au mai scurs de atunci și iată-ne, pe final de iunie, cu un teaser foarte reușit și, la câteva zile după, cu surpriza pe masă : o pizza gustoasă și frumoasă, numai bună de luat acasă.


25 iunie 2014

Melodia saptamanii: Cea mai frumoasa parte

Acum vreo 3 ani mergeam la primul concert al Alexandrinei Hristov în Craiova, deși la acel moment eram deja în stadiul în care știam versurile la destul de multe dintre piesele ei. Ieri am văzut că Alexandrina a dat share pe pagina ei de Facebook la o versiune mai rapidă a uneia dintre melodiile mele preferate, preluată și distribuită de aproape 200 de persoane, dintre care și mulți prieteni de-ai mei. Pentru că sfatul meu este să încetiniți și să vă bucurați pe îndelete de viață, vă propun și varianta live, mai lentă. 
Astăzi, Alexandrina Hristov - Cea mai frumoasă parte (sau Tu ești cea mai frumoasă).
Audiție plăcută, "muzicofili"!



08 iunie 2014

A doua zi de FITS 2014

După o primă zi entuziasmantă la FITS 2014 despre care v-am povestit aici, credeam că nu poate exista alta mai plină, mai frumoasă și mai rodnică. Bineînțeles, recunosc cu drag, m-am înșelat! Ziua a doua a depășit-o cu mult pe prima, mai ales că am luat orașul la pas organizat, și nu haotic, și m-am asigurat că mă intersectez pe traseu cu cât mai multe manifestări și spectacole în aer liber din cadrul festivalului.
Am început cu o explorare a străduțelor puțin mai îndepărtate de centru, a cotloanelor, zidurilor și pasajelor orașului.


07 iunie 2014

Prima zi de FITS 2014

Vă spuneam zilele trecute că în această perioadă am onoarea de a fi blogger oficial la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care a debutat ieri în forță. Onoarea de a purta la gât acreditarea festivalului este dublată de plăcerea de a mă afla în Sibiu, oraș pe care l-am vizitat prima oară anul trecut și din ale cărui secrete încă mai am multe de descoperit.


04 iunie 2014

Sunt blogger oficial la FITS 2014

Pe la sfârșitul lui 2013-începutul lui 2014 decretasem anul în curs drept anul fotografiei. Nu a trecut mult până m-am reorganizat intern și am zis: Nu, anul acesta va fi al bicicletei! Nici nu apucasem să mă urc pe una când iar m-am răzgândit: va fi anul Photoshop-ului. Sfârșitul lui aprilie mi-a demonstrat că sunt lucruri în viață pe care nu le alegi, ci care te aleg ele pe tine, te atrag și te învăluie și îți dau o direcție. Ca teatrul, așa, un drog în sine. Și aici recunosc deschis: sunt consumatoare și puțin traficantă! Dar pentru un astfel de drog, singura clinică de reabilitare este sala de spectacol...
Festivalul Shakespeare de la Craiova, la care am avut șansa de a fi blogger acreditat, a ajuns la a IX-a ediție și a numărat în jur de 50 de manifestări pe durata celor 12 zile de festival. A fost un festival înțesat de prezențe speciale, de momente haioase, de încărcătură emoțională, de tensiune dramatică, de multă muncă, dar și de multe aplauze. Fără să mă aștept măcar că anul meu urmează să fie unul al teatrului, la exact o noapte distanță de închiderea oficială a festivalului, m-am întâlnit cu colega Cristina Bazavan prin oraș. Eu - impresionată de Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova. Ea - Online Community Manager la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Nu m-a întrebat dacă vreau, m-a anunțat că m-a pus pe lista bloggerilor pentru FITS. Cum spuneam mai sus, sunt lucruri în viață care te aleg ele pe tine! :)


02 iunie 2014

Raport Regata Marilor Veliere - Zilele 3&4

Luni, 26 mai & Marți, 27 mai 2014
Ziua și săptămâna bune se cunosc de dimineață, așa că, după un mic dejun copios, am decis împreună cu Cristi și Cezar că trebuie să muncim puțin...la piscină. Deși 2 cm prea înaltă pentru aptitudinile mele (lipsă) de înotătoare, apa din piscina de la Hotel Vega a fost atât de caldă și bună, încât am stat și ne-am bălăcit până ni s-au încrețit degețelele! :D



01 iunie 2014

Raport Regata Marilor Veliere - Zilele 1&2

Sâmbătă, 24 mai & Duminică, 25 mai 2014
Ca să înțelegi un loc, trebuie să-i cunoști oamenii și istoria. Conduși cu grijă și dedicare de Diana printre ruine și amfore antice, clădiri istorice și străduțe înguste, am reușit să surprind o frântură din atmosfera Constanței de demult, una care, din păcate, nu se prea mai regăsește și în ziua de astăzi, sub domnia unui primar-bufon. Cu un Parc Arheologic dezamăgitor (murdar, vandalizat), cu destul de multicei câini vagabonzi, cu centrul orașului transformat în șantier și cu foarte multe clădiri vechi lăsate în paragină, Constanța m-a decepționat un pic, dându-mi impresia unui loc abandonat (cel puțin de către cei care ar trebui să îl păstorească). Sunt convinsă, în schimb, că un management mai bun ar putea valorifica inteligent centrul istoric multicultural al orașului, unic în România, iar oameni pasionați, ca Diana, ar putea arăta o față a Constanței așa cum ar trebui să fie. Din turul gratuit pe care ni l-a oferit, am rămas în minte cu imaginea Moscheii Carol, cu câteva clădiri cu o arhitectură aparte (Muzeul de Artă Populară, Biserica Greacă, Vila Șuțu, Muzeul de Istorie și Arheologie, Casa cu Lei sau Muzeul Ion Jalea), cu îngustimea și pitorescul Străzii Vântului și cu farmecul cochetului Port Tomis, obiective care pot atrage și impresiona orice fel de turist.