Pe urmele mele

Pe urmele mele, în cizmele mele, prin ochii mei. Așa vă invit să vedeți lumea de azi înainte. Știu că sâmbăta nu e cea mai propice zi a săptămânii să faci anunțuri și lansări online, dar voiam doar să vă spun că am început să-mi scriu articolele de călătorie (itinerare, plecări, topuri, destinații) pe un blog în limba engleză, pe care îl puteți vizita la această adresă (deocamdată pe Wordpress). Dacă vă face plăcere să o urmăriți pe Dana-călătoarea, mă găsiți și pe această pagină de Facebook.

Asta că tot am încercat să vă explic acum câteva săptămâni care-i faza cu călătoriile.

PS: M-a întrebat cineva ce voi face când mi se vor rupe ghetele. Îmi deschid alt blog, nu? :)

Cu ce am ramas dupa evenimentul "Europa te cunoaște ca businessman sau ca turist?"

Cel mai așteptat eveniment business al săptămânii în Craiova a fost, fără urmă de îndoială, cel organizat de AIESEC Craiova și Camera de Comerț și Industrie Dolj, "Europa te cunoaște ca businessman sau ca turist?", care l-a avut ca vorbitor, printre alte persoane cu expertiză în domeniul antreprenoriatului, și pe cunoscutul business-angel Marius Ghenea. Nu știu cum s-au dus cele aproape 4 ore de prezentări, întrebări și networking, și nici nu pot să cuprind în acest articol tot ce s-a discutat la seminar, dar voi încerca să fac un mic rezumat per prezentare.

1. Marius Ghenea 

Și-a început discursul prin a face legătura între cel mai recent proiect AIESEC, Business English Classes, ce urmează să fie implementat în Craiova în perioada următoare, și începuturile sale lucrative, când a activat ca ghid turistic și profesor de engleză. Aceste experiențe l-au ajutat foarte mult la stabilirea contactelor și comunicarea cu diverși parteneri internaționali, ceea ce a contribuit din plin la succesul său în afaceri. 

10 lucruri pe care pun pariu ca nu le stiati (partea a V-a)

          După trei luni de pauză, uite că e momentul să revin cu câteva curiozități și noi cunoștințe (cel puțin pentru mine, deși cred că și pentru mare parte dintre voi :P). Din seria lucrurilor pe care nu le știam se numără faptul că:

1. Păsările flamingo sunt roz din cauza faptului că mănâncă alge și creveți bogați în beta-caroten. Habar n-aveam, credeam că așa-s ele roz cum sunt eu blond-șatenă.

2. Buzz Aldrin a fost al doilea om care a pășit pe Lună, după Neil Armstrong. Înainte de căsătorie, numele de familie al mamei lui Buzz a fost Moon. Ușor predestinat...

3. Limba hawaiiană are 5 vocale și numai 8 consoane. Simplu, așa, la relâche.

4. Consumi mai multe calorii mâncând (mestecând, digerând) un măr decât numărul de calorii pe care le are fructul. Același lucru e valabil și pentru țelină, deși nu știu de ce ar mâncă cineva țelină crudă...

5. Evian este o marcă franțuzească de apă minerală, destul de scumpă și considerată de lux. Dacă citim numele mărcii de la sfârșit, iese naive. Vreo legătură?

6. Cel mai nou stat din lume este Sudanul de Sud, care și-a declarat independența în data de 9 iulie 2011. Deși e relativ recent, nu-mi aduc aminte de eveniment.

7. Șopârlele cu corn folosesc un mecanism de apărare împotriva prădătorilor unic în lumea animală: își stropesc inamicii cu un jet de sânge pe care îl elimină prin colțul ochilor. Jetul poate ajunge și la o distanță de 1-2m.

8. Steven Seagal a fost instructorul de arte marțiale al lui Sean Connery pentru filmul Never Say Never Again (1983). L-a instruit atât de bine că i-a rupt omului încheietura...

9. În limba engleză, succesiunea de litere wasitacaroracatisaw poate fi citită de la cap sau de la coadă în același mod: Was it a car or a cat I saw.

10. Într-un interviu, manelistul senegalez (pardon, cântărețul american) Akon a recunoscut că numele său real este (sau ar fi) Aliaune Damala Akon Thiam. Nu știu de ce, toată viață mi-am imaginat că Akon e doar un nume de scenă ce vine de la a con (un escroc).

          Dacă ți-au plăcut curiozitățile de astăzi, poate vrei să citești și părțile 1, 2, 3 și 4. :)

John Updike, un geniu

          Sunt într-un maraton contracronometru - scriu la lucrarea de disertație. Pentru că am fobie de temele clasice, de autorii ultra-studiați, de clișee și, în general, de reinventarea roții, am ales să vorbesc (adică să scriu) despre "The American Small Town in John Updike's novels" (permiteți-mi să mă mai folosesc de limba engleză și în continuare, traducerile fiind, de multe ori, ucigașele sensurilor și plăcerilor nebănuite ascunse în sintagmele și expresiile proprii unei limbi). Citind eu în ultimele zile destul de mult despre opera lui, am început să cunosc, într-o oarecare măsură, și omul. Și am vrut să descopăr mai mult, așa că m-am apucat să citesc un interviu din 2002 acordat de scriitor lui C. Reilly. Dialogul spumos de ambele părți, întrebări iscusite, răspunsuri inteligente. Ca și Reilly, și eu am fost cucerită de omul John Updike. Vă las un scurt fragment, ca să înțelegeți de ce:

"An example of John Updike’s extraordinary skill with language occurred halfway through this interview. As we were proceeding from Toward the End of Time to In the Beauty of the Lilies, Martha Updike came into the room with the sort of question so many husbands and wives exchange. She explained that she was on her way to the store and asked, “Is there anything I can bring you?” A second or two passed; the author’s brow furrowed as his mind wandered over the pantry shelves. He then responded, “Only your safe return, my dear.” It was clear from Mrs. Updike’s, and my, stunned silence that he had not delivered a rehearsed line. After a long second, she smiled and headed for the door. As she left, it was evident that one of us had been warmed by the spontaneity and affection of his words. The other was reminded that he was in the presence of a literary genius."

Adevar sau legenda?

         Așa cum se întâmplă cu multe dintre imaginile cu mesaje amuzante care circulă pe mail sau care au împânzit Tumblr-ul, niciodată nu știi dacă se bazează pe fapte reale sau sunt legende urbane, menite să smulgă un zâmbet cititorilor / privitorilor. Adevăr sau legendă, nu îi pot nega savoarea textului de mai jos, care se vrea a fi o poveste adevărată ce a avut loc la Ambasada Japoniei în Statele Unite:

        Înaintea unei vizite oficiale la Washington, la care urmă să îl întâlnească pe președintele Barack Obama, prim-ministrul Japoniei a participat la câteva cursuri de limba engleză conversațională. Profesorul l-a învățat pe acesta ca atunci când va da mâna cu președintele Obama să spună: Ce faceți? Apoi Obama ar trebui să spună: Fac bine. Dumneavoastră?, urmând ca premierul să răspundă: Și eu!, după care translatorii se vor ocupa de buna desfășurare a conversației.

        Deși lucrurile păreau foarte simple, la fața locului...

      Când prim-ministrul l-a întâlnit pe Obama, în loc de: Ce faceți?, l-a întrebat din greșeală: Cine sunteți? Deși în prima fază a fost puțin șocat, Obama a reacționat spontan, răspunzând cu umor: Ei bine, eu sunt soțul lui Michelle, ha-ha. Serios, premierul japonez a replicat: Și eu, ha-ha.

          O lungă tăcere s-a lăsat în sala de ședință...

Sursa, aici.

Corupatoarea de minori

          Eu, da, de mine vorbesc. Bineînțeles, cu rușine în glas, căci cum altfel să recunosc că am corupt…aș putea zice chiar sexual un copil de 6 anișori? Nu vă duceți prea departe cu imaginația și lăsați-mi timp să spun până la capăt. Se face că printre toate activitățile mai mult sau mai puțin lucrative pe care le desfășor în timpul liber, o oră pe săptămână mi-o dedic predării limbii engleze (at black, cum ar zice un amic :P), adică fac meditație cu puștiulică de care vă spuneam mai sus, de altfel un copil foarte isteț pentru vârsta lui. Înspăimântător de isteț, câteodată.

          Și pentru că, la vârsta lui, cea mai bună metodă de a-l face să rețină câte ceva este prin joc și joacă, mă folosesc de multe poezioare și cântecele la lecții. Acum câteva ședințe, încercând să îl învăț despre casă, cameră și lucrurile de pe acolo, i-am spus o mică poezie, care sună cam așa:

Up is the ceiling,
Down is the floor,
There is the window
And there is the door.

          Istețul meu de copil a prins-o din zbor, aproape. M-a rugat să îi spun ce înseamnă și apoi a făcut el singur legăturile, că ceiling e tavanul, floor - podeaua șamd. Săptămâna următoare, vrând să facem recapitulare și rugându-l pe puștiulete să îmi spună poezia de data trecută, descopăr că întâmpina probleme la cuvântul there, pe care nu îl reținea defel. Încercând să își amintească, micuțul făcea ce facem toți când învățăm ceva pe dinafară și apoi uităm o bucată: o lua de la capăt.

Up is the ceiling,

Up is the ceiling,

Up is the ceiling.

          Până m-a bufnit râsul, pentru că mi-am dat seama că, absolut inocent și neprihănit, copilul meu pronunța apizdăsilin. Profit de ocazie să îmi fac mea culpa și să îmi cer scuze copilului pentru coruperea sexuală la care a fost supus. Scuze! :D