Sarbul Goran

Goran e un nume destul de comun în spațiul fost iugoslav. Bregovic, Visnjic, Ivanisevic și mulți iluștri anonimi. Am cunoscut și eu un Goran prin 2011, tavernagiu, bărbat bine făcut, înalt, cu vorbele la el, învățat să convingă oamenii să i se așeze la masă, să-i distreze și să-i facă să revină. Aia era meseria, asta făcea omul. Circumstanțele au făcut ca luna trecută să mă întâlnesc din nou cu Goran, printr-o întâmplare care mă face să exclam - a câta dată, oare? - că lumea e foarte mică. Dar să o luăm cu începutul...

Uite site-ul, uite site-ul hack-uit...

Anul trecut, de Revelion, am fost cu familia într-o excursie în Ohrid (Macedonia), pe drum oprindu-ne pentru o noapte într-o frumoasă stațiune la Dunăre, Veliko Gradiste (Serbia). Ne-am cazat la o vilă - Vila Dincic - pe care o găsisem pe booking.com, unde condițiile și serviciile au fost foarte bune, motiv pentru care am decis să revenim. Și cum prin aprilie ne-am planificat o nouă plimbare pe la sârbi, alături de un grup mai mare, am zis să mergem la sigur și să îi contactăm direct, și nu prin intermediul booking, pe cei de la vilă.

De dimineață am intrat pe site și am verificat numărul de camere, să mă asigur că au capacitate pentru tot grupul, dar m-am luat cu altele și nu le-am trimis mail chiar atunci. Acum, pe seară, mi-am adus aminte, dar când să intru pe site...

Si iar plecam 3

Turnul cu ceas din Kotor

Ca în fiecare din ultimii câți-pot-să-mi-amintesc ani, și anul acesta de Revelion ne punem coada pe spinare și pornim către țări mai calde. Nu vă speriați, încă nu a venit vremea insulelor exotice, ci doar a țărilor situate mai la sud de România, de preferat pe malul Mediteranei. Vom petrece ultimele zile ale acestui an și primele ale celui ce vine în stațiunile Budva și Becici din Muntenegru. După cum știți că sunt copil silitor, am citit câte ceva despre zonă și despre ce am putea face (și mai ales vizita) iarna acolo și în împrejurimi (Cetinje, Kotor, Perast, Bar, Ulcinj), dar dacă sunteți buni cunoscători ai regiunii primesc cu drag sfaturi și recomandări de obiective turistice pe care să le adaug pe lista mea de văzut.

Așadar, iar plecăm. Întrebarea este: Unde ne ducem după ce ne întoarcem? :)

Fortareata Golubac, Serbia

          Cred că nu este fortăreață (în stare mai bună sau mai proastă de conservare) pe lângă care să trec și să nu îmi trezească un mix de sentimente, care mai de care mai contrastante. Îi admir pe cei care le-au construit, îi deplâng pe cei care trebuiau să trăiască în ele și mă bucur că mai există pentru ca noi să putem vedea cum a evoluat (sau involuat, după caz) omenirea. Astăzi am mers pe malul sârbesc al Dunării și am poposit, preț de un sfert de oră, la Fortăreața Golubac (aproximativ vis-a-vis de Moldova Nouă). Doar 15 minute pentru că frigul și vântul ne-au gonit înapoi la mașină. Deși am rezistat puțin timp printre zidurile cetății, a fost suficient ca să îi observăm grandoarea: 10 turnuri, ziduri groase de 2-3m, șanț cu apă, toate admirabile pentru o cetate din secolul al 14-lea. E drept că a mai fost refăcută prin 2005 (ca să fac o paranteză, asta s-a întâmplat pentru că unii știu să își repare, promoveze și utilizeze orice resursă, nu ca alții...), dar tot rămâne impresionantă prin amploare.

          Drept vă spunem că nouă ne-a fost frică să urcăm, așa că am făcut câteva poze de jos.

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea I: Traseul

          Macedonia este ultima din cele 18 țări pe care le-am vizitat / tranzitat și una pe care ar fi păcat să o trecem cu vederea atunci când facem lista țărilor europene de văzut. Despre țară în ansamblul ei nu o să vă povestesc multe, căci găsiți toate informațiile aici. Mică (atât ca suprafață, cât și ca populație), nu foarte dezvoltată, nici foarte bogată, Macedonia oferă, totuși, niște peisaje extrem de frumoase, beneficiind de câteva lanțuri muntoase, lacuri și parcuri naturale pe care au știut cum să le protejeze, exploateze și pună în valoare. Mă voi opri doar asupra Ohridului (oraș și lac), unul dintre cele mai frumoase locuri pe care mi-a fost dat să le văd, în care am ajuns deja de două ori și unde, cu siguranță, voi mai merge cu plăcere, și, cel mai important, pe care îl voi recomanda întotdeauna din toată inima.

          Pentru că nu mi-ar ajunge o săptămână să îmi scriu impresiile de călătorie, voi încerca să împart micul ghid în mai multe capitole (oricum fiecare va fi o postzilla), primul dintre ele referindu-se la traseul parcurs între Craiova și Ohrid. Voi trece în revistă câteva locuri care merită vizitate pe drum, informații utile cu privire la starea drumurilor, documente utile, vămi, dar și recomandări de tot felul. Înainte de a pleca de acasă, asigurați-vă ca aveți cartea verde a mașinii valabilă și pentru Serbia și Macedonia. Dacă ne-am făcut bagajul și suntem siguri că ne-am luat cu noi cartea de identitate sau pașaportul, să pornim către Ohrid! :)

          Drumul cel mai scurt ne îndreaptă pașii (sau roțile) către Calafat, urmând apoi să trecem granița (și Dunărea) la Vidin. Tranzităm Bulgaria aproximativ 30 de km, iar la Kula trecem granița în Serbia, ajungând în cele din urmă în orașul Zajecar. Deși vă spuneam că e drumul cel mai scurt și ar putea fi o variantă foarte tentantă către cei care vor să facă drumul Craiova (sau alt oraș din România) - Ohrid într-o singură zi, eu nu îl recomand. E destul de ineficientă trecerea cu bacul din punct de vedere financiar (dacă adunăm taxele portuare cu costul bacului pentru mașină și călători ajungem ușor la câteva milioane), dar și riscantă în economia timpului (putem pierde aici chiar și câteva ore așteptându-l). În plus, pentru a ajunge în Serbia trecem două frontiere (Ro - Bg și Bg - Srb), ceea ce mai crește cu puțin (sau mult, în funcție de zelul depus de cei de la granița bulgaro-sârbă) timpul pierdut. Recomand, așadar, să se facă un mic ocol (aprox. 100 km) și să se treacă granița pe la Drobeta Turnu Severin. Câștigăm la calitatea drumului (oricum superior celui dintre Craiova și Calafat), la timpul pierdut în vamă și la bani. 

          Dacă, totuși, mai aveți timp de zăbavă pe drum, poposiți la Mânăstirea Strehaia, un lăcaș de cult care prezintă o ciudățenie. Spre deosebire de toate bisericile care au altarul la răsărit, biserica mânăstirii are altarul orientat câtre sud. O legendă spune că Mihai Viteazul, venind ostenit de la război și grăbindu-se să ridice până în ziuă o biserică pe ruinele unui vechi castel, "de zor mare ce-a avut, a greșit și a zidit-o cu altarul spre miazăzi" (Al. Vlahuță). Și neapărat să vă opriți la Severin la Muzeul Regiunii Porților de Fier, ca să vedeți ruinele castrului roman Drobeta și ale podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, și la Zajecar (Serbia), pentru a vizita situl roman Felix Romuliana, compus din fortificații, un palat, bazilici, temple, băi etc, sit înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO.

          Ne continuăm drumul către Nis, locul nașterii lui Constantin cel Mare (primul împărat roman creștin și fondator al Constantinopolelui) și oraș ce găzduiește una dintre cele mai frumoase și mai bine păstrate edificii de tip fortăreață din Balcani. Până la Nis mergem pe drumuri naționale și europene destul de proaste (și suspect de înguste), dar apoi avem noroc, chiar dacă nu pentru mult, de ceea ce așteaptă să găsească orice turist plecat la drum lung - autostradă. Atenție, în Serbia se plătesc taxe de autostradă, așa că trebuie să aveți la voi fie un card cu care să puteți plăti sau, de preferat, euro mărunt (asta în cazul în care nu aveți dinari sârbești :P).

          La 65 km de Nis (si la aproape 450 km de la Craiova) ajungeți la Predejane, unde vă recomand să vă opriți pentru masă. Parcare mare, motel de tranzit cu restaurante și terase încăpătoare, servire promptă, mâncare bună, proaspătă și accesibilă ca preț, unde se poate plăti și în euro. Faceți-vă timp pentru o pleșkavița sârbească sau pentru o fasole cu cârnați în vas de pământ :D Dacă sunteți pe fugă, aveți în preajmă și fast-food-uri sau supermarketuri din care vă puteți cumpăra ceva de mâncare.

          Pornim la drum cu burta plină și după doar o oră de mers ajungem la granița sărbo-macedoneană (punctul de trecere a frontierei Llojan Miratovac). Aici am luat parte la câteva momente memorabile oferite de polițiștii și vameșii macedoneni, asta pe lânga coada destul de mare pe care am prins-o de fiecare dată. În timp ce așteptam noi la dus să vină să ne controleze actele de identitate, pe o căldură teribilă, vameșii i-au făcut șoferului autocarului în care ne aflam semnul internațional al setei, îndreptându-și în mod repetat degetul mare către gură. Șoferul s-a dus la frigiderul din autocar, a scos un bax de 4 doxe de Pepsi și le-a dus acestora, iar ei le-au băut satisfăcuți în timp ce ne scanau pașapoartele și buletinele. După ce ne-au returnat actele, bariera s-a ridicat, dar nu am apucat să trecem de ea, căci alți polițiști au venit de nu se știe unde, făcând același semn disperat, astfel încât nu am putut trece fără alte 3 sticluțe de Bucovina lăsate amintire. Aceeași poveste și la întoarcere: deși mai erau 4-5 autocare în fața noastră, a venit un polițist strigând la șofer Water, water! I s-a dat apă, dar când ne-a venit rândul să fim controlați, alt vameș a venit după licoarea incoloră, inodoră, insipidă, dar miraculoasă!

          Și am ajuns în Macedonia! Drumurile ne duc printr-un peisaj aparent plat, uscat și nu foarte plăcut ochiului. Abia după Skopje încep autostrăzile (atenție, se plătesc taxe de autostradă mici și dese, cam 50 de centi - 1 euro de vreo 7 - 8 ori pe traseu, la distanțe de 10 - 15 km) și apoi munții, falnici și verzi. Recomand să poposiți în Skopje la întoarcere pentru un scurt tur al capitalei Macedoniei, și să vizitați piața centrală (cu impunătoarea statuie a lui Alexandru cel Mare), podul de piatră și partea veche a orașului, cu Vechiul Bazar și Fortăreața Kale.

          Steagul Macedoniei este un soare auriu pe un fundal roșu, iar religia preponderentă este cea ortodoxă. Touși, dacă pe traseu veți vedea foarte multe moschei (le veți repera ușor datorită minaretului înalt) și arborate multe steaguri roșii cu un vultur negru, bicefal, să știți că treceți prin zone cu populație albaneză, de religie islamică. În Macedonia, albanezii sunt văzuți cam cum am vedea noi, românii, un amestec de rromi și unguri, și mă refer aici la faptul că majoritatea faptelor reprobabile le sunt imputate acestora, dar și la fapul că au loc foarte multe conflicte între liderii albanezi ce refuză educația în limba macedoneană sau care pledează pentru independență (stat în stat) și guvernul macedonean.

          După 170 km de la ieșirea din Skopje ne apropiem de destinație. Știm că am ajuns când vedem calmele ape ale lacului Ohrid, străjuite de munți înalți și de Fortăreața Țarului Samuil. Ohridul se întinde în fața noastră și ne invită să îl descoperim... :)

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea a II-a: Orașul vechi
Partea a III-a: Lacul
Partea a IV-a: Sfântul Naum
Partea a V-a: Hotelurile