Atunci când ajung într-un loc nou trebuie neapărat să îmi rezerv o perioadă de timp, în funcție de cel disponibil, pe care să o aloc descoperirii acelui loc pe jos, la pas. Fie că stau o zi sau șapte, că e vorba de o oră sau de o zi, trebuie să iau pulsul străzii, să mă ghidez după hartă, să mă rătăcesc, să întreb oamenii unde mă aflu, să stau pe o băncuță într-o piațetă, să casc gura la trecători, să admir clădirile, să fac poze și așa mai departe. Așa am procedat și în Stockholm - prima din cele 7 zile a fost cea de plimbare, în care prea puțin mi-au stat piciorușele în aproape 7 ore de explorare.
Numai că Stockholmul anului de grație 2012 e un oraș în care nu ai cum să te rătăcești. Decât dacă mergi legat la ochi, caz în care, probabil, te-ar pescui din Lacul Malaren. În stațiile de metrou și autobuz sunt indicații bilingve (suedeză și engleză) și săgeți pe panouri, pe uși, pe pereți, pe podea, iar în caz că le ratezi, sigur găsești un angajat foarte amabil care să te lămurească pe unde să o iei ca să ajungi unde îți dorești. Pe stradă găsești la tot pasul hărți și panouri foarte explicite pentru pietoni, de genul Te afli aici, ca să nu mai vorbesc de standurile (suporturile) aflate la toate intersecțiile, pline în permanență cu ghiduri și hărți gratuite ale orașului sau ale muzeelor. Iar cireașa de pe tort o reprezintă extrem de bine aprovizionatele birouri de informate turistică, de unde tot turistul poate face rost de materiale gratuite cu tot ce gândești și nu gândești, de la informații legate de transport (taxi, metrou, autobuz, tramvai, barcă) până la pliante cu informații despre muzee, palate, parcuri sau arhipelag.
Astfel echipați cu materialele necesare, suntem gata de pornit la drum. Și ce mai drumuri! Am bătut ceva orașe până acum, dar infrastructura din Suedia mi se pare de departe cea mai impresionantă. Nu poți să nu fii impresionat de felul în care cele 14 insule ale orașului sunt conectate prin poduri pentru mașini și mijloace de transport în comun (inclusiv tren și metrou), pe sub care trec vaporașele și bărcile, dar și pasarelele și galeriile pentru pietoni și bicicliști. Iar când treci la pas printr-o astfel de galerie și simți cum trec mașini și metrouri pe deasupra capului tău, iar tu ești conștient că nivelul la care se află picioarele tale este mai jos decât nivelul apei de sub pod, atunci ai tendința să îți scoți pălăria în semn de respect pentru inginerii și constructorii lor.
Și îți continui periplul pe și sub poduri, pe marginea apei sau pe îngustele străduțe pietruite ale orașului vechi, printre fațade baroce sau renascentiste ale unor clădiri medievale. Și te oprești la fiecare casă să faci o poză, căci arhitectura asta specifică (turnuri și ferestre înalte, acoperișuri ondulate, cărămidă, culori calde), oarecum asemănătoare cu ideea pe care o am despre cea olandeză, îți va fascina obiectivul.
Iar după ce ți-ai ostoit picioarele în sus și în jos, de pe o insulă pe alta, vei pica secerat pe o băncuță dintr-un părculeț sau direct pe iarba unei grădini publice, și de acolo, de la nivelul solului, te vei întreba cât de verde poate fi verdele, căci acesta îți va părea ireal de proaspăt.
Du-te acasă și odihnește-te, călătorule, căci de mâine pornim să vizităm muzee și palate, urcăm la mare înălțime și explorăm parcuri întinse. Și pentru asta ai nevoie de toată energia de care poți face rost! :)
