Sâmbăta trecută am luat brânzeturi și vinuri de la sponsorii de tradiție ai evenimentului lunar Brânzeturi cum se cuVin, Delaco și Domeniile Sâmburești, și-am plecat să le degustăm prin județul Olt. După câteva stopuri turistice în Slatina, ne-am oprit pentru degustare într-un loc superb, în mijlocul naturii: În pădure la Coveanu. Aici am găsit liniște, verdeață și răcoare, dar am avut parte și de o primire ca la carte și un tur de proprietate. O oază de relaxare și un loc care s-a pretat la țanc pentru o degustare, dar care cu siguranță e perfect și pentru alte evenimente private! Continuați să citiți acest articol pentru o radiografie a întregii zile!
28 iulie 2021
31 mai 2021
Festin cu branza si vin: Crama Girboiu si Delaco
In vino veritas, iar în prima degustare de brânzeturi și vin de după pandemie, entuziasm la cote maxime! Nu știm sigur dacă a fost ceva în aer (sau poate în vin?), dar s-a simțit în toți bucuria revederii. Iar ca să dea o formă animației care ne însuflețea, gazdele acestei noi ediții a evenimentului de tradiție al bloggerilor olteni, Brânzeturi cum se cuVin, ne-au răsfățat iar cu povești despre vinuri cutremurătoare și brânzeturi apetisante. Numărul magic al serii a fost 6 – atâtea asocieri inspirate vin-brânză am degustat și tot atâtea m-au încântat. Și vă invit să le descoperiți și voi în continuare!
04 martie 2021
Filoso-vinuri oltenești, degustare de vinuri marca Atelierul de Vin Primăverii 43A
Primăvara e anotimpul renașterii naturii, dar nu doar natura s-a dezmorțit lunile acestea, ci și activitatea mea pe blog. După un an de hibernare, o nouă degustare de vinuri în Craiova a fost prilejul excelent atât pentru socializare, cât și, voila!, pentru scris. Și ce subiect mai plăcut decât niște vinuri cu valențe filosofice, căci cei ce le-au creat – Lenu și Narcis Neagoe de la Atelierul de Vin Primăverii 43A din Craiova - au turnat în ele întrebări, spirit, mister, creativitate, experiment și pasiune. Desigur, vinul și filosofia merg mână în mână! Bine, doar într-o mână, fiindcă în cealaltă ții paharul, dar înțelegeți voi ce-am vrut să spun... 😊
17 februarie 2020
Festin cu branza si vin: Delaco si La Sapata
Sursa foto: Daniel Botea |
27 ianuarie 2020
Festin cu branza si vin: Delaco si Domeniile Samburesti
Sursă foto: Daniel Botea |
29 octombrie 2019
Festin cu branza si vin – Delaco si Ferma Magureni
04 august 2019
Festin cu branza si vin - Delaco si Histria (2)
22 martie 2019
Festin cu branza si vin: Delaco si Regno Recas
Sursă foto: Daniel Botea |
29 ianuarie 2019
Festin cu branza si vin: Delaco si Crama La Salina
Sursa foto: Daniel Botea |