13 noiembrie 2025

Wine Tonic Festival 2025 - cel mai mare festival de vin din Oltenia revine la Craiova

Se apropie weekendul preferat al iubitorilor de vinuri, conversații bune și pahare mereu (corespunzător) pline din Oltenia. Pe 15 și 16 noiembrie, Ramada Plaza Craiova devine, din nou, epicentrul festivalurilor gastro-oenologice, găzduind o nouă ediție a Wine Tonic Festival, cel mai mare festival de vin din regiune. Cum la edițiile din 2023 și 2024 am răspuns Prezentă invitației organizatorilor de la 24H Tonic, ar fi culmea să ratez șansa anul acesta de a mă întâlni cu prieteni din industrie sau de a degusta vinuri și alte licori de colecție.




29 septembrie 2025

Festin cu brânză și vin - Delaco și Crama Liuta

Săptămâna trecută, pe timp de „război” fotbalistic (⚽️ pe stadion și-n fața micilor ecrane), noi, bloggerii, am dat-o la pace și la pahar 🍷 la o nouă ediție a evenimentului Brânzeturi cum se cuVin. Ne-am întâlnit la Bavarian Corner, unde atmosfera prietenoasă a fost condimentată cu vinuri dobrogene de la Crama Liuta și brânzeturi Delaco, într-un pairing care a ținut loc de meci câștigat.




01 iunie 2025

Stare de bine, creativitate și joacă într-un atelier de mindfulness & scrapbooking

Pentru câteva ore, duminica trecută am dat tastatura pe foarfecă, mouse-ul pe bandă dublu adezivă și stresul pe o activitate relaxantă și creativă. Și nu, nu m-am întors la școală, la ora de lucru manual, ci am participat la un atelier de mindfulness & scrapbooking alături de bloggerii craioveni (bloggeri mindful, cum ne putem lăuda acum), ținut de colega noastră Maria Veronica Svanström. Vero the Positive Mind 4 Life Coachcoach certificat în psihologie pozitivă și mindfulness (în sensul că știe ce zice când îți spune „respiră adânc”), ne-a vorbit despre cum ne putem împrieteni cu mintea noastră fără să ne certăm cu ea zilnic.

Dar să începem cu începutul…




20 mai 2025

Festin cu brânză și vin - Delaco și Crama Corcova Roy & Dâmboviceanu

Degustare cu dichis la o nouă ediție de Brânzeturi cum se cuVin, unde am bifat toate ingredientele unei seri reușite: vinuri oltenești admirabile de la Crama Corcova Roy & Dâmboviceanu, sorbite cu nesaț, gustoasele brânzeturi de la Delaco, nelipsita coloană vertebrală a fiecărei degustări, și prieteni de jur împrejurul mesei. Și iară zic că trebuie să fi făcut ceva bine într-o viață anterioară, că prea fac ce fac în cea de acum și mă găsesc exact unde îmi place cel mai tare - printre oameni dragi alături de care am gustat și am degustat, am povestit și am ascultat și am înțeles (încă o dată) că vinul bun cere companie bună. Și invers. (Ceea ce, desigur, vă doresc și vouă!) Ce-am gustat, degustat și povestit aflați continuând să citiți acest articol!



21 februarie 2025

Aromele primăverii într-un buchet de mărțișoare ... esențiale

Dacă mă întrebați pe mine, primăvara ar trebui să vină cu flori, soare blând și o temperatură care să nu te facă să regreți că ai renunțat la geaca groasă. Dar realitatea e alta: suntem cu un picior în martie, dar afară a nins toată săptămâna ca-n poveștile de Crăciun. Așa că, în loc să scot la iveală hainele subțiri, mi-am creat propriul colțișor cald și aromat în confortul casei. Cum? Cu un mărțișor parfumat de la Aroma Land!
 



17 februarie 2025

Craiova între lumini și umbre. La răscruce de arte cu Marius Manole și Andrei Irimia

Craiova se pregătește să intre, preț de o seară, într-o altă dimensiune. Pe 1 martie, Filarmonica Oltenia devine portal către un univers unde muzica, poezia și arta vizuală dansează la unison, sub bagheta a doi artiști care au nevoie de puțină introducere: Andrei Irimia și Marius Manole. Show-ul de "Lumini și Umbre" de la Craiova, care dă startul turneului lor național, nu este doar un spectacol, ci o experiență care promite să te scoată din cotidian și să te arunce direct într-o lume a introspecției și emoțiilor autentice. Ai curaj?!




13 februarie 2025

Blogosfera oltenească la ceas aniversar: 13 ani de Craiova BlogMeet

Aniversările trebuie să fie speciale, iar când se împletesc cu vin bun, brânzeturi alese și oameni faini, devin de-a dreptul memorabile! Luna aceasta am bifat 13 ani de întâlniri blogosferice Craiova Blog Meet cu o nouă ediție din seria Brânzeturi cum se cuVin, alături de vinurile de la Domeniile Vînju Mare și brânzeturi Delaco, dar și cu tort (plus dans și voie bună, între noi fie vorba!). Cum am petrecut, citiți în continuare!



27 decembrie 2024

8 vinuri, 8 povești. Plus un strop de magie moldovenească

Săptămâna trecută am avut plăcerea să descopăr, alături de colegii mei bloggeri, universul vinurilor Impresario din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc într-o atmosferă degajată la restaurantul La Rocca din Craiova, unde conversațiile și poveștile s-au împletit armonios cu aromele vinurilor. Ce mi-a plăcut, degustat și povestit, aflați mai jos!



12 noiembrie 2024

O zi în Hubul Terapeutic din Valea Merilor, jud. Dolj

Recent am avut șansa de a participa, alături de colegii mei bloggeri, la o expediție-surpriză într-un loc aparte. Fără să știm încotro plecăm de acasă, am ajuns la Valea Merilor, în comuna Predești, la doar câțiva kilometri de Craiova. Aici, psihoterapeutul Irina Gruia și echipa ei de la Asociația Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune au construit primul Centru Comunitar – Hub Terapeutic din Oltenia - o inițiativă impresionantă care oferă oportunități de educație, dezvoltare și relaxare, dar și o oază de siguranță și sprijin emoțional celor care au nevoie cel mai mult de acestea: copiii și tinerii vulnerabili. Cum a decurs vizita la Valea Merilor și cât de îmbogățită am plecat după această experiență, în rândurile de mai jos!



09 noiembrie 2024

Festin cu brânză și vin - Delaco și Crama Vinaltus

Din bătrâni se povestește că așa cum începi săptămâna, luna sau anul, așa o ții până la final! Brumarul meu a început destul de cultural (chiar viticultural, aș putea spune), ținând cont că pe 1 ale lunii am mers alături de colegii bloggeri într-o expediție de “studiu” al pasiunii autentice pentru vinuri locale de calitate! Mai precis, Crama Vinaltus a fost gazda celei mai recente ediții a evenimentului nostru de suflet, Brânzeturi cum se cuVin, în care am avut șansa să asociem vinuri i.u.s.o. și i.u.s.r cu brânzeturi de soi românesc și internațional de la Delaco. Ce-am gustat, degustat și povestit, dar și dezlegarea misterioaselor acronime ale vinurilor Vinaltus, aflați citind în continuare!
 


18 septembrie 2024

Craiova Jazz Festival 2024: muzica ce continuă să rezoneze

De fiecare dată când ajung la un eveniment cultural de anvergură în Craiova, simt că orașul nostru capătă o nouă dimensiune, una vibrantă, plină de energie și creativitate. Așa a fost și la Craiova Jazz Festival 2024, unde am avut bucuria de a participa la trei dintre cele patru seri de spectacole care au transformat orașul într-un pol al jazz-ului internațional. Pentru cineva care nu a fost dintotdeauna un împătimit al jazz-ului, experiența acestui festival a fost o revelație, demonstrând cât de versatil și accesibil poate fi acest gen muzical.



22 iulie 2024

Festin cu brânză și vin - Delaco și Domeniile Averești

Doar 🍷 vinul în pahare a curs mai rapid decât conversația, poveștile și râsetele de la masa veselă 😅 la o nouă ediție a evenimentului Brânzeturi cum se cuVin, ajuns la ediția #61. Cinci vinuri albe de la Domeniile Averești, alături de cinci 🧀 brânzeturi de la Delaco ne-au acompaniat în ambianță unei noi degustări memorabile. Ce am gustat, degustat și discutat, în rândurile de mai jos!




28 mai 2024

Festin cu brânză și vin - Delaco și Familia Darabont

Weekend-urile încep mai devreme în săptămânile când joia avem tradiționala degustare Brânzeturi cum se cuVin 🍷🧀 alături de gașca de bloggeri! La cea mai recentă ediție, vedete au fost: în farfurii, brânzeturile de la Delaco, iar în pahare - vinuri de la Familia Darabont, venite tocmai din Crișana să cucerească Oltenia! Și ne-au cucerit prin arome, prin tehnică și prin diversitatea în tot și-n toate, de la sticle la dopuri și etichete! Mai avusesem șansa de a le degusta, dar acum, după o nouă întâlnire, sunt bucuroasă că am putut degusta și alte vinuri (din mai multe game) din portofoliul lor și entuziasmată să ne revedem și altă dată la un pahar de vin Darabont, în restaurante din Craiova sau chiar pe mesele noastre! Dar, până atunci, ce am gustat, degustat și discutat, în rândurile de mai jos!



29 aprilie 2024

#prinArad: Weekend inedit, plin de povești și savoare

În fiecare colț al Aradului se ascund comori mai mult sau mai puțin explorate! Asta am descoperit #prinArad, la invitația prietenilor Daniel Scridon și Călin Bobora! Alături de gașca mea blogosferică dornică de aventură și frumos, am pornit într-o escapadă plină de culoare și gust, pe parcursul căreia am descoperit locuri inedite, peisaje copleșitoare, bucate alese și oameni care sfințesc locurile în care trăiesc! Fiecare experiență a fost o poveste ce merită spusă. Am avut privilegiul să ne lăsăm purtați de frumusețea și istoria județului Arad, începând cu Muzeul Viei și al Vinului din Pâncota, continuând cu o degustare tradițională în mijlocul naturii, îndreptându-ne pașii spre Cetatea Șiria, mărturia timpului și a zbuciumului istoric, pentru a ne relaxa apoi la Roca Brună, unde am savurat rafinamentul gastronomic. Weekend-ul nostru a fost o incursiune în inima istoriei, naturii și gastronomiei locale, o călătorie ce ne-a dezvăluit farmecul și bogăția județului Arad. Haideți să vă povestesc mai pe larg despre aceste experiențe de neuitat!



27 aprilie 2024

Proiectul Incubator ONG la final: sfârșitul călătoriei, continuarea angajamentului

Sfârșitul lunii aprilie vine cu soare, dar și cu finalizarea unui proiect care a avut un impact semnificativ în rândul ONG-urilor mici din zona de sud a României. Este vorba despre proiectul „Dezvoltarea capacității ONG-urilor mici sau fără experiență din Regiunile Sud-Vest OItenia, Sud-Muntenia și Sud-Est – Incubator ONG”, implementat de Asociația CSR Nest cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 ce a beneficiat de o finanțare în valoare de 246.621,99 euro. Chiar dacă nu am participat activ la activitățile proiectului, am fost martoră la evoluția și impactul său, iar astăzi vreau să împărtășesc cu voi câteva gânduri despre această călătorie și despre ce înseamnă pentru societatea civilă din România.



26 aprilie 2024

#prinArad: Escapadă culinară și de relaxare la Hotel Parc Moneasa

În inima județului Arad se află o comoară ascunsă, o oază de verde și de liniște - stațiunea Moneasa. Cu izvoare termale unice și peisaje de o frumusețe irezistibilă, acest colț de Rai este o opțiune excelentă pentru relaxare pentru iubitorii naturii și pentru cei care aleg să vadă frumosul oriunde merg (adică fix pe sufletul meu). Pentru cei care doresc să îmbine confortul cu gastronomia deosebită, Hotel Parc Moneasa este alegerea ideală și recomandarea mea absolută. Aici, am avut parte de răsfăț la spa și de experiențe culinare inedite care au transformat sejurul nostru într-o experiență memorabilă.




25 aprilie 2024

Festin cu brânză și vin: Delaco și Domeniile Vînju Mare (2)

Am zis o daaată pe lună, când bloggerii se adună, mai aduci și polonezi, ... mănânci, bei și te distrezi! 😅 Seria de evenimente Brânzeturi cum se cuVin, proiectul fanion al ASBO - pagina Asociatiei Bloggerilor Olteni, a continuat și luna aceasta cu o ediție specială, bilingvă, alături de prieteni veniți în Craiova să serbeze 10 ani de activitate la Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză Craiova. A fost o degustare pe gustul meu la propriu și la figurat, deoarece a fost plină de ... cultură & istorie! Vă puteți da seama de asta doar uitându-vă la numele vinurilor degustate și la figurile de pe etichetele vinurillor degustate. Între sticle cu Vlad Țepeș și Mihai Viteazul, ne-am bucurat cu toții de o experiență nobilă! Rămâneți puțin aici să citiți despre ce a fost vorba!




18 aprilie 2024

ONG-urile mici cresc împreună în Federația INCUBATOR

Pe zi ce trece, societatea civilă din România evoluează, se specializează și devine din ce în ce mai relevantă. Unele din metodele prin care atinge acest deziderat sunt cooperarea, colaborarea și coagularea, dar și crearea de comunități în cadrul cărora fiecare actor să pună în comun know-how și expertiză pentru ca, împreună, să aibă un impact cât mai mare. Dacă mi-ați urmărit blogul, știți că am mai scris despre oportunități pentru ONG sau poate ați văzut articolul intitulat „Oportunitate de dezvoltare pentru societatea civilă: CSR Nest organizează un Incubator ONG”. Astăzi vreau să vă prezint următorul pas în această călătorie, și anume înființarea Federației organizațiilor mici sau fără experiență – INCUBATOR.




02 aprilie 2024

#prinHD2024: Lacul Cinciș - de la istorie dureroasă la renaștere turistică

Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi" scria Arghezi în Testamentul lui. Citatul, ce ilustrează transformarea și renașterea din adversități, captează perfect metamorfoza prin care a trecut Lacul Cinciș din Hunedoara. Acesta nu este doar un loc geografic, ci și o poveste de reziliență și regenerare. Moștenire a uneia din cele mai mari drame ale Hunedoarei, Lacul Cinciș se bucură acum de o prefacere fericită, pe malurile sale răsărind azi ghioceii speranței odată cu numirea sa drept stațiune de interes local!




01 aprilie 2024

Festin cu brânză și vin – Delaco și Purcari Wines

Într-o seară plină de arome am avut plăcerea de a participa la o nouă ediție a evenimentului Brânzeturi cum se cuVin. Această ediție nu a fost doar o simplă degustare, ci o adevărată călătorie în timp, în care istoria și tradiția s-au împletit armonios cu arta producției de vin și brânzeturi. Astfel, am profitat de ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu România pentru a ne bucura de o degustare excepțională de vinuri de la Purcari și Domeniile Cuza, însoțite de brânzeturi fine de la Delaco. Cu ajutorul unui adevărat ghid într-ale vinurilor, am avut ocazia să descoperim poveștile din spatele fiecărui pahar, iar brânzeturile și-au spus și ele istoria plină de diversitate pentru a creiona experiența noastre culinară. O nouă incursiune fascinantă în lumea vinurilor și brânzeturilor, ce ne-a oferit ocazia să ne bucurăm de arome, texturi și istorii care au redefinit conceptul de "gust autentic".