Stockholmul regal

          Pornind de acasă spre tărâm suedez, știam că o să mă aștepte la sosire o monarhie (constituțională, ce-i drept) și, cam ca peste tot pe unde încă mai dăinuie regi și regine, un popor monarhist. Dacă pentru suedezi e motiv de mândrie națională, călătorii evaluează monarhia și din punct de vedere turistic: ce îmi oferă?, ce pot vizita legat de?, merită suvenirurile legate de? :D Permiteți-mi, deci, să confirm că Stockholmul regal merită din toate punctele de vedere, motiv pentru care m-am decis să scriu astăzi despre câteva dintre palatele și castelele lor cele mai importante.

1. Palatul Regal sau Palatul Stockholm (Kungliga slottet sau Stockholms slott), situat în centrul vechi al capitalei suedeze (Gamla Stan), este reședința oficială a Casei Regale, dar nu a mai fost folosit ca atare din 1981. Deși vara este vizitabil aproape în întregime, în restul anului se poate intra doar în Muzeul Tre Kronor (Trei Coroane, fostul nume al palatului), apartamentele regale și ale ordinelor cavalerești, sala statului (numită Marea Albă) și tezaur. În afară de sala armelor și muzeul de antichități al regelui Gustav al III-lea, închise iarna, am ratat și schimbarea gărzii regale. Deși am apreciat bogăția de informații disponibile în limba engleză, trebuie să recunosc că am fost copleșită de istoria Suediei și că, spre rușinea mea, mai mult am căscat ochii, am admirat opulența și m-am amuzat citind diverse informații mai picante despre viața la palat.

Palatul Regal

2. Palatul Drottningholm (Drottningholms slott, tradus Palatul Reginei) este - ați ghicit - tot reședință oficială a regelui și reginei Suediei, însă nici aici nu i-am găsit acasă. Situat la vreo 10-15 km de Gamla Stan, palatul este un fel de copie a Versailles-ului mai puțin impresionantă (atât la interior, cât și în ceea ce privește grădinile), dar pe care nu trebuie să o ratați. Informații în interiorul palatului lipsesc cu desăvârșire, de asta toate vizitele se fac împreună cu un ghid vorbitor de limbă engleză care vă va povesti cu lux de amănunte istoria locului, importanța pentru membrii familiei regale din secolul al 17-lea până în prezent, relațiile dintre aceștia și, ceea ce așteaptă orice turist, picanteriile. Ca și la Palatul Regal, iarna a venit cu închiderea unei părți a grădinilor, a teatrului, capelei, pavilionului chinezesc, turnului gotic etc.

Palatul Drottningholm

3. Palatul Rosendal, situat în grădinile Djurgården, pe insula cu același nume din centrul Stockholmului, era locul în care - lăudat fie domnul - se găsea familia regală. Problema aici a fost, însă, că n-am găsit palatul! Am subevaluat suprafața grădinii, pe care am crezut că o pot traversa într-o jumătate de oră, pierzând de fapt o oră și jumătate dând ocol pe alei și pe poteci, rătăcindu-mă, întorcându-mă și nedând de palat. Am nimerit, însă, dintr-un fel de întâmplare, în interesanta Rosendals Trädgård, un fel de grădină a palatului deschisă publicului, în care se creșteau și cultivau legume, pomi fructiferi, viță de vie, trandafiri șamd.

În stânga, grădinile Djurgarden, văzute din Turnul Kaknas

          Deși palatele și domeniile regale sunt într-un număr mult mai mare, doar pe acestea am reușit să le vizitez (sau să trec pe lângă ele :P). Bănuiesc că v-ați dat seama că goana mea după familia regală este una imaginară, dar sunt convinsă că există oameni care fac din asta un scop în viață. Un exemplu în acest sens este o întâmplare care a avut loc în magazinul cu suveniruri al Palatului Regal. După ce a examinat toate rafturile cu vederi, o doamnă s-a întors la vânzătoare și a întrebat-o dacă nu au nicio carte poștală în care să apară toți membrii casei regale. Vânzătoarea i-a indicat raftul și poziția vederii respective, dar replica turistei a venit prompt: Am văzut-o deja, dar lipsește Icsulescu! Momentul mi-a ridicat mai multe semne de întrebare, de la: De ce ai vrea să ai o vedere cu niște străini (în loc de un peisaj reprezentativ)? la De ce ți-ai încărca memoria cu numele și figura tuturor membrilor Casei Regale (astfel încât să poți să-i recunoști când îi vezi)? Și-apoi m-am gândit că îmi lipsește mie sentimentul de apartenență și, probabil, devotament față de o autoritate precum monarhia...

          Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc că ai avut răbdarea să faci un mic tur virtual al Stockholmului regal împreună cu mine. Poți să mai citești și despre experiența de a bate Stockholmul la pas (în timpul acestei activități niciun oraș nu a fost rănit!) sau să mai rabzi puțin până scriu despre muzeele vizitate! :)

Stockholmul la pas

          Atunci când ajung într-un loc nou trebuie neapărat să îmi rezerv o perioadă de timp, în funcție de cel disponibil, pe care să o aloc descoperirii acelui loc pe jos, la pas. Fie că stau o zi sau șapte, că e vorba de o oră sau de o zi, trebuie să iau pulsul străzii, să mă ghidez după hartă, să mă rătăcesc, să întreb oamenii unde mă aflu, să stau pe o băncuță într-o piațetă, să casc gura la trecători, să admir clădirile, să fac poze și așa mai departe. Așa am procedat și în Stockholm - prima din cele 7 zile a fost cea de plimbare, în care prea puțin mi-au stat piciorușele în aproape 7 ore de explorare. 

          Numai că Stockholmul anului de grație 2012 e un oraș în care nu ai cum să te rătăcești. Decât dacă mergi legat la ochi, caz în care, probabil, te-ar pescui din Lacul Malaren. În stațiile de metrou și autobuz sunt indicații bilingve (suedeză și engleză) și săgeți pe panouri, pe uși, pe pereți, pe podea, iar în caz că le ratezi, sigur găsești un angajat foarte amabil care să te lămurească pe unde să o iei ca să ajungi unde îți dorești. Pe stradă găsești la tot pasul hărți și panouri foarte explicite pentru pietoni, de genul Te afli aici, ca să nu mai vorbesc de standurile (suporturile) aflate la toate intersecțiile, pline în permanență cu ghiduri și hărți gratuite ale orașului sau ale muzeelor. Iar cireașa de pe tort o reprezintă extrem de bine aprovizionatele birouri de informate turistică, de unde tot turistul poate face rost de materiale gratuite cu tot ce gândești și nu gândești, de la informații legate de transport (taxi, metrou, autobuz, tramvai, barcă) până la pliante cu informații despre muzee, palate, parcuri sau arhipelag.

          Astfel echipați cu materialele necesare, suntem gata de pornit la drum. Și ce mai drumuri! Am bătut ceva orașe până acum, dar infrastructura din Suedia mi se pare de departe cea mai impresionantă. Nu poți să nu fii impresionat de felul în care cele 14 insule ale orașului sunt conectate prin poduri pentru mașini și mijloace de transport în comun (inclusiv tren și metrou), pe sub care trec vaporașele și bărcile, dar și pasarelele și galeriile pentru pietoni și bicicliști. Iar când treci la pas printr-o astfel de galerie și simți cum trec mașini și metrouri pe deasupra capului tău, iar tu ești conștient că nivelul la care se află picioarele tale este mai jos decât nivelul apei de sub pod, atunci ai tendința să îți scoți pălăria în semn de respect pentru inginerii și constructorii lor.

          Și îți continui periplul pe și sub poduri, pe marginea apei sau pe îngustele străduțe pietruite ale orașului vechi, printre fațade baroce sau renascentiste ale unor clădiri medievale. Și te oprești la fiecare casă să faci o poză, căci arhitectura asta specifică (turnuri și ferestre înalte, acoperișuri ondulate, cărămidă, culori calde), oarecum asemănătoare cu ideea pe care o am despre cea olandeză, îți va fascina obiectivul.

          Iar după ce ți-ai ostoit picioarele în sus și în jos, de pe o insulă pe alta, vei pica secerat pe o băncuță dintr-un părculeț sau direct pe iarba unei grădini publice, și de acolo, de la nivelul solului, te vei întreba cât de verde poate fi verdele, căci acesta îți va părea ireal de proaspăt.

          Du-te acasă și odihnește-te, călătorule, căci de mâine pornim să vizităm muzee și palate, urcăm la mare înălțime și explorăm parcuri întinse. Și pentru asta ai nevoie de toată energia de care poți face rost! :)

Si ne-am intors

          Scuzați absența îndelungată de pe blog, dar când te duci pentru prima dată într-o țară ca Suedia nu poți să scrii despre ea primul lucru care îți vine în minte. Trebuie să stai, să îți închizi gura (după ce ți-a căzut de uimire ca în Tom & Jerry), să te gândești bine, să faci o structură a povestirii și abia apoi să postezi. Eu, spre exemplu, sunt abia la faza de gândit bine și de încercat să ies din depresia post-Suedia, dar înainte să plec am promis un suvenir unuia dintre comentatorii de la acest articol, așa că azi mă ocup de această problemă tehnică, urmând să las lungile și detaliatele postzille despre Stockholm pe zilele următoare.

          La extragerea loto 1/3 au participat Daniel, Monica și Rareș, cărora le foarte mulțumesc pentru comentarii și sfaturi. În această ordine de pe tricouri i-am introdus în random.org, care a ales...feminin. Felicitări, Monica, ai câștigat o cănuță cu o panoramă a Stockholmului văzut din Kaknästornet (Turnul TV), pe care vedem noi cum facem să ți-o trimit. :)

Stați aproape pentru seria de articole dedicate Suediei și Stockholmului din zilele următoare!

Si iar plecam 2

         Nu că ar fi a doua oară când plec de acasă, dar mi-am adus aminte de articolul ăsta și am zis să îl continui. Știți deja - pentru că mi-e așa drag că m-am lăudat peste tot - că duminică pun piciorul pentru prima dată pe tărâm suedez. Ca un copil silitor ce mă aflu, am citit despre Suedia și Stockholm, am luat notițe cu privire la obiectivele turistice ce merită vizitate, mi-am scos hărți, prețuri, indicații și, în mare, cam tot ce am presupus că aș avea nevoie ca să mă descurc onorabil pe acolo.

          Pe lista scurtă se află următoarele obiective:

- Gamla Stan cu tot ce e pe acolo, de la Palatul Regal la Muzeul Nobel, Piața Stortorget șamd;

- Skansen;

- Palatul Drottningholm;

- Parcul Haga;

- Grajdurile Regale;

- Djurgarden;

- Muzeul Vasa;

- Muzeul Nordic;

- Globe;

- Kaknastornet;

+ Uppsala.

          Am mai tras cu ochiul la colegi din blogosferă care s-au plimbat pe acolo, mai precis la Anca, Liviu, George și Madelin. Dacă sunteți mai mulți și puteți să-mi mai dați câte un pont de orice fel (de la ce să mai vizitez, pe unde să mă mai plimb și ce să nu ratez până la unde să beau o limo, unde să schimb banii etc), se apreciază. 

          Și pentru cei care n-ați ajuns încă, hai să facem așa. Voi lăsați un comentariu prin care îmi spuneți de ce ați vrea (sau nu) să vizitați Suedia sau Stockholmul și, la întoarcere, cel mai norocos dintre voi primește un suvenir. :D

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea a V-a: Hotelurile

          A trecut ceva vreme de când am scris ultima dată despre destinația mea preferată din străinătate, Ohrid. Dacă n-ați fost alături de mine la sfârșitul lui 2011, când am scris primele patru părți ale micului ghid de călătorie, vă invit să le citiți și abia apoi să reveniți aici și să aflați mai multe informații despre condițiile și prețurile de la hotelurile pe care le-am încercat în cele patru excursii în Macedonia.

Partea I: Traseul

Partea a II-a: Orașul vechi

Partea a III-a: Lacul

Partea a IV-a: Sfântul Naum

          Ohridul este un oraș turistic, structurat sub forma unui centru istoric, cultural și turistic în jurul lacului și un corp modern care îl înconjoară, intrând din ce în ce mai mult în interiorul continentului. Majoritatea hotelurilor, vilelor, pensiunilor și apartamentelor se găsesc în zona turistică, fiind dispuse pe arce de cerc în jurul lacului Ohrid. Cum este de așteptat, un hotel este cu atât mai căutat cu cât este mai aproape de malul apei. 

Hotelul Royal View****

          Astfel, din zona portului, considerat km 0 al orașului, pornește o rivieră bogată în hoteluri și vile cu vedere spre lac, pe care eu le-aș recomanda ca primă opțiune atunci când vă rezervați vacanța în Ohrid. Preferatul meu din această zonă este hotelul la care am fost cazați de Revelion, Royal View, un hotel de 4 stele care m-a impresionat prin eleganța sa, prin calitatea înaltă a serviciilor și prin facilitățile oferite oaspeților. Hotelul este situat foarte aproape de centrul orașului și oferă o vedere splendidă asupra lacului (numai bună să profiți de ea de pe balcon, dimineața, la cafea). Apartamentul în care am fost cazați era dotat cu televizoare, telefoane, internet wireless gratuit, mini bar, baie proprie cu duș (cu hidromasaj, radio și alte drăcii de butoane pe care le-am apăsat cu entuziasmul unui copil de 5 ani :P). În plus, fiind iarnă, m-a încântat foarte tare sistemul de încălzire prin podea, care era mai mult decât binevenit la picioare după o plimbare de câteva ore prin frig. Personalul a fost mai mult decât politicos, prietenos și săritor să îmi răspundă la toate întrebările (aproape m-am împrietenit pe Facebook cu domnul de la recepție). Mesele au fost foarte bune, serviciul prompt și chelnerii simpatici. Lucru care a contat mult, în special la petrecerea de Revelion, destul de asemănătoare ca stil cu revelioanele de la hotelurile din România, cu mâncare multă, muzică live, dansuri (tot un fel de hore și la ei), tombole și voie bună. Și ne-am simțit atât de bine acolo încât în primăvară, când am revenit la Ohrid, părinții mei au mai trecut o dată pe la hotel ca să bea o cafea cu fiul patronului, cu care se împrieteniseră. Lăsând povestea la o parte, Royal View mi se pare cea mai bună alegere de cazare în Ohrid, atât vara cât și iarna, din perspectiva poziției, a condițiilor, a serviciilor și a prețului. Pentru anul 2012, spre exemplu, un sejur de 7 zile cu mic dejun inclus pornește de la 160 euro / persoană.

          Cum pentru mine, care nu am mașină și nici nu-mi place să mă deplasez altfel decât per pedes în vacanță, apropierea de centru e vitală, a doua mea recomandare este un hotel aflat în rândul 2, adică pe strada paralelă cu Riviera, cam la 150 de metri depărtare de lac și vreo 800 de metri distanță față de centru. Hotelul Diplomat de 3 stele, deși mai modest ca și condiții și facilități, a fost gazda unei șederi plăcute. Noi am ocupat o cameră triplă, simplă, dar confortabilă, cu toate dotările necesare (aer condiționat, televizor) și cu un balcon drăguț. Ca peste tot pe unde am fost în Ohrid, cei de la recepție au fost mai mult decât drăguți și ne-au răspuns prompt la solicitări (au ajutat niște doamne să deschidă o ușă, să deschidă un robinet, dintr-astea - și pe cuvânt de onoare că nu puteam să le deschidem, nu a fost doar un tertip să-l băgăm pe recepționer în camera noastră! :P) și chiar - din propria lor inițiativă - s-au oferit să dea o cameră mai spațioasă unei familii cu copilaș. Restaurantul elegănțel, cu o terasă în aer liber în fața hotelului, numai bună de o bere pe înserat. Ca să mențin unitatea de măsură, un sejur de 7 zile cu mic dejun inclus pornește aici în anul de grație 2012 de la 129 euro / persoană.

Pianul din lobby-ul hotelului Belvedere****

          Pentru a treia recomandare, voi merge puțin mai departe. La vreo 4 km depărate de Ohrid, urmărind linia apei, se întinde Sveti Stefan (Sfântul Ștefan), o așezare despre care încă nu m-am lămurit dacă include și locuințe sau doar un număr mare de hoteluri, înșirate, ca și cele din Ohrid, pe două linii față de lac. Din perspectiva turismului, aceste hoteluri sunt considerate ca făcând parte din oraș, dar nu le recomand decât celor care se duc la Ohrid pentru plajă (căci în orașul propriu zis sunt puține zone cu plajă și nisip) și cu mașina sau cu autocarul (grup organizat) și se pot deplasa ușor de la hotel în centru. Hotelul recomandat aici, Belvedere, este situat în al doilea rând, dar compensează distanța față de lac (cam 100m) cu apropierea de pădure și cu aerul acela specific, proaspăt, de pin. Un hotel de 4 stele, comparabil ca și dotări și eleganță cu Royal View, dar cu un aer și mai rafinat datorită înclinației tânărului patron către muzică, ceea ce a condus la decorarea holurilor și restaurantului hotelului cu piane, contrabasuri și alte asemenea instrumente funcționale, la care, din când în când, câțiva muzicieni încântă oaspeții hotelului. La frumosul hotel Belvedere, un sejur de 7 zile cu mic dejun inclus pornește de la 173 euro / persoană.

          Dacă aveți întrebări sau curiozități, mi-ar face plăcere să le citesc. Și dacă v-a convins Ohrid, spuneți-mi cum pot să vă ajut să ajungeți acolo! :)

Aventuri in Timisoara

          Cred că v-am înnebunit și pe Twitter și pe Facebook cu update-uri despre scurta și rapida vizită a mea și a Oanei la Timișoara-metropolis. Însă am tot amânat să scriu pe blog pentru că nu știu ce să vă povestesc mai întâi și ar ieși o mega-postzilla. Așa o să iasă doar o postzilla obișnuită, acum că am ales să pun pozele frumoase aici și pe blog să punctez doar cinci momente mai memorabile, care fie m-au nedumerit, supărat, speriat sau amuzat mai tare.

Sala Corneliu Baba (am fost rebelă!)

1. Pentru că Muzeul Banatului (Castelul Huniade) era închis pentru renovare (și cum eu sunt maaare amatoare de plimbat prin muzee), am ales să vizitez Muzeul de Artă (Palatul Baroc). Înarmată fiind cu un Nikon D3000 de mare angajament (pentru mine, nu știu pentru profesioniști), am plătit niște bănuți ca să pot să fac fotografii înăuntrul muzeului. Și îndepărtându-mă eu de ghișeu, doamna mi-a strigat pe urme că nu pot să fac fotografii la Corneliu Baba. Și nici la Artă Europeană. Și nici la expoziția de la Brukenthal. Cu asta în minte, am purces spre a împoza ceva expoziție de artă contemporană ciudată (și pentru asta am fost interpelată de vreo 3 ori dacă am plătit taxa foto, să nu fac cu blitz, să nu folosesc raza roșie etc etc etc) și holurile muzeului. Bună treabă, promotori ai turismului din România; bună treabă!

Intrarea în Infern

2. Trecând la chestii mai înspăimântătoare, să vă povestesc pățania mea cu turnul de apă din cartierul Fabric, despre care citisem(pe un site de neîncredere)că ar fi recomandat turiștilor. După ce am bătut niște străduțe lăturalnice, am ajuns la un loc de casă părăginit, cu o vegetație luxuriantă, cu pomi cocoșați de rod, în mijlocul cărora se înălța turnul (ceva gen Barad-Dur, pentru cunoscători). Poarta scoasă din țâțâni (deci deschisă, să nu se înțeleagă că am încălcat proprietatea cuiva :P), trec prin ea ca să urc apoi pe niște scări sparte de ciment, după care ajung la o ușă împăienjenită (dar deschisă!). Intru. Semi-întuneric și miros puternic de rahat de porumbel. După ce mi se obișnuiesc ochii cu lipsa luminii, dibuiesc o scară în spirală șerpuind pe pereții interiori ai turnului și mă gândesc că duce sus, de unde aș putea face niște poze grozave. Încep să urc, pășind cu grijă printre rahat de porumbel și schelete mai proaspete sau mai vechi. Când ajung cam la 3/4 ale scării, deodată se aud niște zgomote de sus, ca niște voci, iar porumbeii de deasupra mea încep să zboare prin turn. Nu mai e nevoie să vă spun că eram eu deja suficient de cu inima-n teniși, dar la așa surpriză am început să fug la vale fără să mai țin cont în ce calc și nu m-am mai oprit până-n stradă, unde m-am grăbit să mă îndepărtez (deși recunosc că m-am mai uitat de vreo 2 ori în spate, având senzația că mă urmăresc niște zombie :D).

Limonadă cu pepene = Melonadă

3. De ce la Timișoara fresh-ul de lămâi + alt fruct poartă tot numele de limonadă? De ce ai scrie că servești limonadă de/cu pepene, atâta timp cât limonada se prepară exclusiv din apă, zahăr și lămâi? 

4. Joi pe la ora prânzului, după mai bine de 4 ore de plimbat prin soare, ajung în Iulius Mall cu scopul precis de a-mi potoli stomacul. De oboseală sau de foame, nu știu precis din care cauză, după vreo jumătate de oră de învârtit prin mall, declar cu mâna pe inimă că n-am găsit foodcourt-ul. Așa că am intrat în Auchan si mi-am luat mâncare de acolo. La ieșire, primul lucru pe care l-am văzut a fost săgețica spre foodcourt, unde m-am și dus să mănânc, de supărare! :P

5. Și ultima întâmplare de pe lista de astăzi este cea cu tramvaiul. După ce am mers câteva ore bune de la hotel (zona stadion) către Muzeul Satului Bănățean (Pădurea Verde), am ajuns pe la Gara de Est. Moment în care m-am decis spontan să atac tramvaiul care tocmai se apropia. M-am postat în stație și am așteptat să se deschidă ușile ca să pot întreba un călător dacă tramvaiul ajunge unde îmi doream eu. Într-o fracțiune de secundă, persoana cu pricina mi-a spus că nu știe, o altă persoană mi-a confirmat, spunându-mi că trebuie să merg 3 stații, o domnișoară mi-a pus în mână un bilet, urându-mi să-mi fie cu folos, iar eu am zburat înăuntrul tramvaiului ca o gazelă, fix înainte să se închidă ușile. Numa' că la Timișoara tramvaiele sunt altfel decât la noi la comuna Craiova, și mai au un rând de ușițe (la nivelul genunchiului) după ce treci de ușile tramvaiului, pe care bineînțeles că eu nu le-am observat și le-am sărit sprințară, căci alternativa era să pic în nas. Stau eu ca pe ghimpi 3 stații, iar când să cobor la cea cu pricina, ușile nu se deschideau. Am împins de o ușă (ca la Craiova), nimic. O doamnă îmi zice: -Împinge de cealaltă! Împing și de cealaltă ușă. Zice: -Nuuu! De ușiță! Și până să mă dumiresc eu, a și plecat tramvaiul. -Nu ești de pe aici, nu-i așa? -No shit?!, zic în gând, în timp ce aștept să ajung în stația de la capătul lumii...

Si iar plecam...

          Atunci când descoperim un lucru care ne pasionează, începem să îl cultivăm. Micile hobby-uri devin mici dependențe și, uneori, mari manii. Așa e și cu plecatul ăsta de acasă (peste graniță, adicătelea). Prima dată purcezi cu teamă, apoi începi să te gândești cu jind la următoarea destinație, ca să ajungi în cele din urmă să îți faci planuri pentru viitoarea plecare de îndată ce te întorci acasă din actuala.

          O fi mult, o fi puțin, nu știu, dar încerc să fac o schimbare de aer măcar o dată la 3 luni. Și cum n-am mai fost pe meleaguri străine ... hmm, cam de 3 luni :P , duminică pornim cu trupă mare spre Bologna. Bine, trebuie să recunosc că o facem prin curtoazia echipei proiectului ACCESS și că mergem acolo într-o vizită de studiu, dar tot o să găsesc timp de descoperit Bologna și mai-frumoasa Florență. Ca un explorator bun ce (zic eu că) mă găsesc, mi-am petrecut ultimele seri citind și informându-mă despre destinația noastră, de la istorie la cultură, la posibilități de recreere și chestiuni mai tehnice, precum unde se găsește gara în raport cu hotelul șa. Am căutat și printat hărți, am făcut lista cu obiectivele turistice care nu trebuie ratate, cu muzeele pe care am putea să le vizităm, am făcut o schiță de buget. 

          Nu prea-mi place să las lucrurile la voia sorții, și totuși sunt câteva lucruri legate de plecarea noastră care mă agită, dar care sunt sigură că nu au cum să ne dea (prea tare) planurile peste cap. Primul dintre ele este faptul că exact în ziua plecării se schimbă ora și se dă ceasul înainte. Adică ora 4:45 devine ora 5:45, pierdem o oră de somn și, deci, trebuie să ne trezim cu o oră mai devreme. Cel de-al doilea este că prindem ziua cu mutarea catrafuselor de pe Băneasa pe Otopeni și s-ar putea să picăm și noi în mijlocul distracției. Dar, - ca să închei într-o notă pozitivă și să zic și ceva drăguț - dacă o am pe Cris lângă mine nu mi-e frică de nimic. :P

          Iar plecăm. Întrebarea este: Unde ne ducem după ce ne întoarcem?

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea a IV-a: Sfantul Naum

          Sfântul Naum este o localitate aflată la 25-30 km (în funcție de mijlocul de transport ales) de Ohrid și în imediata vecinătate a graniței cu Albania. Pe lângă mânăstire, unul din principalele puncte de atracție turistică din zonă, Sf. Naum se mai bucură și de o fâșie de nisip ce te invită la plajă, o alee cu suveniruri, un restaurant cu specific tradițional și - ceea ce m-a impresionat pe mine cel mai tare - extraordinarele izvoare ale lacului Ohrid și ale râului Drimul Negru. Dar să nu ne precipităm și să le luăm pe rând.

          După croaziera pe lac ce ne-a purtat pe lângă coasta din dreapta a acestuia (cum am privi la hartă) și despre care am scris mai multe aici, am ajuns cu vaporașul în portul din Sf. Naum în jurul orei 11:30. Încă de cum am pus piciorul pe pământ, dăm aproape nas în nas cu statuia celui care a fost ucenic și învățăcel al Sfinților Chiril și Metodiu. Sculptată direct într-un copac - putem să vedem cum picioarele sfântului se transforma direct în rădăcinile copacului-, statuia este un alt miracol pe care acesta l-a săvârșit după moarte, rămânând în picioare încă din anul 2000, când a fost dezvelită, în ciuda așteptărilor generale. Urcăm pe lângă hotelul Sf. Naum și printre păunii ce se plimbă liberi, până la intrarea în mânăstire. Aici, deasupra porții, vedem un mozaic ce înfățișează una dintre cele mai cunoscute și importante minuni înfăptuite de Sf. Naum. Un om sărac nu avea din ce trăi, în afară de roadele pământului său, pe care îl lucra cu un plug cu doi boi. Murindu-i unul dintre aceștia, omul s-a dus la Sf. Naum să caute ajutor, dar acesta l-a trimis înapoi acasă, asigurându-l că totul s-a rezolvat. Într-adevăr, ajuns la casa lui, omul a descoperit înjugat la plug, lângă boul său, un urs brun, îmblânzit.

          Vizităm apoi biserica Sf. Naum (se plătește intrarea 100 dinari / persoană), în care descoperim, printre multe fresce vechi și foarte frumoase, și mormântul sfântului. Se spune că dacă ne aplecăm deasupra mormântului și lipim de lespede urechea stângă și mâna dreaptă, putem auzi inima sfântului încă bătând. Dar doar dacă avem încredere în minunile acestuia! Se bănuiește, de fapt, că solul calcaros de sub biserică este străbătut de izvoare care fac un zgomot asemănător cu cel al unei bătăi de inimă. Din curtea mânăstirii, aflată la o oarecare altitudine față de nivelul lacului, avem o superbă panoramă asupra acestuia, putând să distingem binișor și orașul albanez Pogradec, aflat tot pe malul lacului.

          Când coborâm de la Mânăstirea Sf. Naum putem vizita o biserică mică și foarte frumoasă, a Sfintei Petca. De aici luăm apă tămăduitoare, despre care se spune că ar avea efecte benefice în tratamentul bolilor de ochi. Totul se leagă de legenda sfintei al cărei hram în poartă biserica. Petca era o fată foarte frumoasă. Când turcii au cucerit regiunea, un conducător otoman a văzut-o și s-a îndrăgostit pe loc de ea, decizând să o ia de nevastă. Tânăra a preferat să își scoată ochii decât să îl lase pe ghiaur să se bucure de frumusețea ei.

          În câteva sute de metri ajungem la intrarea în grădina restaurantului Ostrovo. O traversăm și ne ducem la bărcuțele care, contra 2 euro/persoană, ne vor purta pe apele canalelor din care izvorăște lacul Ohrid. Din cauză că toată zona este protejată, orice amenajare a canalelor, precum și folosirea bărcilor cu motor, este complet interzisă. Niciodată nu mi s-a părut că sunt mai aproape de imaginea bărcuțelor tailandeze ce plutesc pe ape nemișcate, într-un cadru silențios, de totală armonie cu natura. Pe alocuri vedem apa cum iese prin calcarul de pe fundul canalului, alteori o observăm izvorând printre pietre, infiltrându-se din Prespa, lacul vecin,  prin roca muntelui. Acum 1000 de ani, Ohrid și Prespa erau un singur lac, dar acum sunt despărțite de muntele Galicica. Adâncimea maximă a canalului de la Sf. Naum, în care se varsă aprox. 35 de izvoare, este de 3 m, dar apa e atât de limpede și de curată, încât ai senzația că poți atinge fundul canalului cu mâna, dacă te apleci puțin (ceea ce nu recomand!). Băiatul care vâslește barca ne spune (în macedoneană, ce-i drept) că, pe alocuri, apa are puritate de peste 90%. Ne convinge de spusele sale scoțând un pahar de sub o banchetă, luând apă din canal și bând-o pe toată. E rece și plăcută, tentantă, dar vă avertizez că ar putea să fie prea rece și să provoace probleme stomacale. Uneori zărim fundul canalului, alteori acesta e tapetat de plante de apă. Paleta cromatică ne aruncă de la un turcoaz ireal la verde marin și la nenumărabile nuanțe pentru care nici măcar noi, femeile, nu putem inventa denumiri. De peste tot ne atrage atenția câte ceva: de aici un șarpe de apă, niște broscuțe țestoase ce stau cu carapacea la soare, rățuște ce se scufundă în căutare de hrană, ramurile evla, un copac specific, ce conține 21% apă, din care se extrage culoarea roșie pentru diverse vopsele. Pietre, plante, păsări, apă, absolut totul e protejat UNESCO. Înaintăm și vedem de pe apă Sf. Anastasia, o biserică foarte veche, din sec. 5, care a fost construită peste niște izvoare supraterane ce se intersectează formând o cruce. Revenim apoi, după ce mai dăm un ocol uneia dintre cele două insule de pe canal (pe cealată e situat restaurantul). 

          La coborâre, după o jumătate de oră de vis, e momentul să revenim cu picioarele pe pământ și să ne dăruim simțurilor noastre, care mai mult ca sigur ne-au făcut să băgăm de seamă mielul ce se pârpălește la proțap, plăcintele făcute la țest și multitudinea de bunătățuri pe care cei de la Ostrovo ni le pregătesc. Fie că alegeți o masă înăuntrul restaurantului, pe terasă (care e mai mult un ponton pe canal) sau în grădină, veți fi înconjurați de păuni și iepurași ce zburdă liberi și nederanjați de nimeni printre picioarele voastre. O masă suficientă - și foarte, foarte bună - vă costa în jur de 10 euro / persoană. Dacă, totuși, aveți un buget mai mic în care să vă încadrați, puteți servi masa și la una din terasele aflate pe aleea cu tarabe de suveniruri. Bucătarii vor pregăti în fața voastră, pe grătare, pleșkavițe suculente și cârnați grăsulii. Și mă opresc aici cu detaliile despre mâncare, fiindcă deja a început să-mi plouă în gură!

          Magneți, tricouri, CDuri, cănuțe, sticle cu rakija (țuica lor) în diverse suporturi, țoiuri, brelocuri, orice fel de suveniruri branduite și multe tarabe cu bijuterii cu perle găsiți pe aleea pe care intrați imediat ce faceți dreapta la ieșirea din restaurant. Vasele ceramice / de pământ, specifice Macedoniei, sunt pentru fasole. Tac, că iar am zis de mâncare! Revenind la perlele de Ohrid, trebuie să vă explic câte ceva, în caz că doamnele sunt tentate. Există doar 3 familii în Ohrid care produc perle originale. Nu e vorba de perle culese din scoică, ci sideful unor scoici este preparat după o rețetă secretă, amestecat cu diverse substanțe naturale, iar substanței rezultate i se dau diverse forme, mai rotunde sau mai alungite, în funcție de preferințe. Perla finală este pe alocuri albă, pe alocuri mai crem, bej sau transparentă. Un set de perle ajunge la 70 euro (20 euro cerceii, 15 euro brățara dintr-un singur șirag, 35 euro colierul dintr-un singur șirag). Dacă peste perla aceasta se mai pune un strat de sidef prelucrat din solzii unui pește ce trăiește în lacul Ohrid, perla devine alb-sidefată și produsul final este mai scump. Una dintre cele trei familii producătoare de perle, fam. Risteski, are un magazin chiar la intrarea în restaurantul Ostrovo. Perlele pe care le puteți achiziționa de la tarabe, mult mai ieftine și fără certificat de garanție, reprezintă și ele un suvenir de apreciat pentru un cumpărător obișnuit, fără pretenții.

          Nu uitați că vaporașul care vă va duce înapoi în Ohrid pleacă din port la ora 16. Dacă mai aveți timp, profitați de plaja destul de bună și faceți o baie în lac. Sfatul meu este să vă poziționați, însă, cât mai departe de gura de vărsare a râului Drim cel Negru (a izvoarelor) în lac, deoarece apa ce vine din canal este mult mai rece decât cea din lac. Dacă sunteți mai sportiv și aveți trupă mare, între plajă și aleea cu suveniruri sunt niște pajiști cu iarbă pe care puteți încinge un fotbal sau alte jocuri asemănătoare.

          La ora 16 vaporul s-a pus în mișcare, ducându-vă înapoi către Ohrid și îndepărtându-vă de frumoasele locuri vizitate. Pentru că drumul de întoarcere e parcurs cu o viteză mai mare, veți ajunge în portul din Ohrid în jurul orei 17. Dacă optați, însă, să veniți la Sf. Naum cu mașina sau cu autobuzul, nu depindeți atât de mult de ore fixe și puteți dedica mai mult timp plimbării, cumpărăturilor sau relaxării.

          Nu m-am gândit încă despre ce alte locuri încântătoare din Ohrid sau apropiere va fi capitolul al cincilea al micului ghid de călătorie. Până atunci, delectați-vă și informați-vă cu privire la traseul dintre România și Macedonia (Craiova - Ohrid) și despre frumusețile pe care le puteți vedea într-un tur ghidat al orașului vechi, precum și despre poveștile pe care vi le oferă lacul Ohrid. Până săptămâna viitoare vă urez să visați la Ohrid!

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea I: Traseul
Partea a II-a: Orașul vechi
Partea a III-a: Lacul
Partea a V-a: Hotelurile

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea a III-a: Lacul

          Dacă ați avut răbdare să străbateți împreună cu mine (virtual vorbind) cei 700km+ ce ne despart de Ohrid și v-au plăcut orașul vechi, precum și poveștile mele, înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Astăzi ne delectăm puțin, în cel de-al treilea capitol al ghidului de călătorie pentru Ohrid, cu ceea ce reprezintă, de fapt, piesa de rezistență și principalul motiv pentru care orășelul este unul atât de fermecător: lacul Ohrid.

          Vă voi plictisi cu câteva date legate de lac, tocmai ca să ne dăm seama că nu este deloc unul de neglijat. Inclus în patrimoniul UNESCO încă din 1979, lacul Ohrid este unul din cele mai vechi și adânci de pe Terra. Cu o adâncime maximă de aprox. 300 m, lacul se întinde pe o lungime de 30 km și pe o lățime de 15 km și acoperă o suprafață de cca 350 kmp. Atât suprafața vastă, cât și apa caldă, de un albastru intens, contribuie la impresia că ne-am afla în fața unei mări, și nu suntem departe de adevăr, căci lacul este supranumit marea de apă dulce a Macedoniei. Țărmul, lung de peste 80 km, aparține Macedoniei (50 km) și Albaniei (30 km). Față de nivelul mării, lacul se află situat la o altitudine de 700 m. Niciunul din toate aceste numere nu se vede și nu se simte, însă, atunci când privești lacul Ohrid, dar frumusețea lui, precum și maiestuozitatea muntelui Galicica, ce îl străjuiește, sunt impresionante. Dincolo de munte se află alt lac, Prespa, aflat la o altitudine mai mare, ale cărui ape se infiltrează prin munte și reprezintă unele din izvoarele lacului Ohrid. Aceste izvoare de la Sf. Naum se constituie în râul Drim cel Negru, ce traversează lacul și se varsă din el în dreptul localității Struga (reprezentând, practic, gura de vărsarea a lacului), continuându-și drumul către nord, prin Albania, până la M. Adriatică.

          Puneți deoparte 10 euro / persoană pentru croaziera pe lacul Ohrid, ce vă va duce din portul Ohrid până la Sf. Naum (despre frumusețile pe care le veți vedea acolo, în capitolul următor). Plecarea are loc la ora 10 din port, dar dacă stați la unul din hotelurile din Sveti Stefan (lângă Ohrid), puteți să vă rugați ghidul să stabilească cu căpitanul să vină să vă ia de la unul din pontoanele din zonă. Călătoria durează cam o oră și jumătate, dar nu veți avea timp să vă plictisiți. Din proprie experiență vă recomand să optați pentru unul din locurile de pe puntea descoperită a vaporașului și să faceți plajă, iar soarele și reflexia lui din apă vă vor oferi un bronz minunat (atenție, însă, să nu vă ardeți - dați-vă cu cremă cu protecție solară înainte de începerea călătoriei!).

          În timp ce vaporul vă duce pe apele limpezi și liniștite ale lacului Ohrid, vă voi spune câteva povești despre ce veți vedea pe marginea lacului și despre ce nu veți vedea în apă. Două specii de pește sunt reprezentative: păstrăvul de Ohrid și țiparul european. Prima este o specie endemică, păstrăvul trăind doar în apele lacului, amenințată de pescuitul extensiv. Acest lucru a dus la interzicerea pescuitului pe o perioadă de 10 ani (2004 - 2014). Din păcate, legea e valabilă și respectată doar în Macedonia, situația fiind alta pe partea opusă a lacului, în Albania. Cea de-a doua specie de pește despre care cu siguranță veți auzi în Ohrid este țiparul european. Despre acest pește se spune că se naște în apele Mării Sargaselor (în Oceanul Atlantic) și că migrează timp de 300 de zile către Europa ca să își găsească perechea. Peștii intră prin M. Mediterană în M. Ionică, M. Adriatică, râul Drim cel Negru, până ajung în apele lacului Ohrid. Durează între 5 și 20 de ani ca să devină maturi, să își găsească perechea și să își reînceapă călătoria către Marea Sargaselor, unde vor muri după ce depun icrele.

          Când încetăm să mai scrutăm apele lacului - în speranța că vom vedea un țipar trăindu-și frumoasa poveste de dragoste - vom observa peisajul superb pe care ni-l oferă țărmul lacului Ohrid. Nu degeaba pe o stâncă ce se ridică deasupra apei vom găsi singurul hotel de 5 stele din zonă, alături de reședința de vară a președintelui Macedoniei (fosta casă de vacanță a lui Tito). Câteva minute mai târziu, tot pe țărmul de pe partea stângă (de-a lungul căruia facem croaziera) vom vedea o altă stâncă ce ne va reține atenția prin faptul că oferă o replică a unei fortificații militare construite acolo pe vremea dominației romane (Gradiste). Imediat după stânca respectivă vedem un mic golf ce găzduiește un muzeu în aer liber, pe apă: Golful Oaselor. Un complex arheologic de excepție, muzeul conține o așezare de case din stuf și chirpici construite pe piloni. În trecut (1200 - 700 î.e.n.), așezarea se întindea pe o suprafață de 8500 mp. O familie își construia casa pe piloni, în apă, pentru a se feri de atacul animalelor de pradă sau al altor triburi. Pe măsură ce familia se mărea, creștea și numărul de case legate între ele printr-o platformă, ajungând, în final, ca un trib întreg să locuiască pe o singură platformă, mai încăpătoare. Numele muzeului a fost dat de numeroasele rămășițe de oase de animale găsite odată cu urmele așezării, despre care se crede că erau utilizate ca arme. După ce trecem de Golful Oaselor, tărmul devine mai înalt, semn că mergem de-a lungul parcului natural, protejat, de pe Muntele Galicica.

          Aproape de Sf. Naum, când începe să se vadă portul în care vom coborî și granița cu Albania (în depărtare), ne atrage atenția o mică biserică de pe țărm. E vorba de Mânăstirea Zaum, construită în sec. 14, la care nu se poate ajunge decât de pe apă, cu barca (puteți lua bărcuțe - taxi din Trpejca sau Ljubanista). Legenda spune că nimeni nu avea voie, în trecut, să măsoare lacul Ohrid. Într-o zi, o fiică de pescar s-a suit în barca tatălui său, a legat o frânghie de mal și a început să vâslească, sperând să poată să măsoare lacul cu frânghia. Când a ajuns pe la mijlocul lacului, o furtună puternică s-a iscat, frânghia s-a rupt și barca era aproape să fie sfărâmată de valuri. Înspăimântată, fata a început să se roage ca Fecioara Maria să o ajute și să o arunce pe țărm. Pe locul unde a fost aruncată de furtună a construit o biserică pe care a numit-o Zaum (în traducere: cu / pentru minte), ca să-și aducă aminte mereu de ce ar fi putut păți din cauză că a acționat iresponsabil.

          În fața voastră se va vedea deja Mânăstirea Sf. Naum, punctul terminus al croazierei pe lac. Bucurați-vă de pământul de sub tălpi și - mai ales - de nisipul de pe plajă! Vaporul va pleca înapoi către Ohrid la ora locală 16, așa că aveți aprox. 4 ore pentru vizitat, prânz, plajă și cumpărături. 

          Mai multe detalii despre ce puteți face și vizita la Sf. Naum, în partea a patra a micului ghid de călătorie! Până atunci, delectați-vă și informați-vă cu privire la traseul dintre România și Macedonia (Craiova - Ohrid) și despre frumusețile pe care le puteți vedea într-un tur ghidat al orașului vechi. Până săptămâna viitoare vă urez să visați la Ohrid!

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea I: Traseul
Partea a II-a: Orașul vechi
Partea a IV-a: Sfântul Naum
Partea a V-a: Hotelurile

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea I: Traseul

          Macedonia este ultima din cele 18 țări pe care le-am vizitat / tranzitat și una pe care ar fi păcat să o trecem cu vederea atunci când facem lista țărilor europene de văzut. Despre țară în ansamblul ei nu o să vă povestesc multe, căci găsiți toate informațiile aici. Mică (atât ca suprafață, cât și ca populație), nu foarte dezvoltată, nici foarte bogată, Macedonia oferă, totuși, niște peisaje extrem de frumoase, beneficiind de câteva lanțuri muntoase, lacuri și parcuri naturale pe care au știut cum să le protejeze, exploateze și pună în valoare. Mă voi opri doar asupra Ohridului (oraș și lac), unul dintre cele mai frumoase locuri pe care mi-a fost dat să le văd, în care am ajuns deja de două ori și unde, cu siguranță, voi mai merge cu plăcere, și, cel mai important, pe care îl voi recomanda întotdeauna din toată inima.

          Pentru că nu mi-ar ajunge o săptămână să îmi scriu impresiile de călătorie, voi încerca să împart micul ghid în mai multe capitole (oricum fiecare va fi o postzilla), primul dintre ele referindu-se la traseul parcurs între Craiova și Ohrid. Voi trece în revistă câteva locuri care merită vizitate pe drum, informații utile cu privire la starea drumurilor, documente utile, vămi, dar și recomandări de tot felul. Înainte de a pleca de acasă, asigurați-vă ca aveți cartea verde a mașinii valabilă și pentru Serbia și Macedonia. Dacă ne-am făcut bagajul și suntem siguri că ne-am luat cu noi cartea de identitate sau pașaportul, să pornim către Ohrid! :)

          Drumul cel mai scurt ne îndreaptă pașii (sau roțile) către Calafat, urmând apoi să trecem granița (și Dunărea) la Vidin. Tranzităm Bulgaria aproximativ 30 de km, iar la Kula trecem granița în Serbia, ajungând în cele din urmă în orașul Zajecar. Deși vă spuneam că e drumul cel mai scurt și ar putea fi o variantă foarte tentantă către cei care vor să facă drumul Craiova (sau alt oraș din România) - Ohrid într-o singură zi, eu nu îl recomand. E destul de ineficientă trecerea cu bacul din punct de vedere financiar (dacă adunăm taxele portuare cu costul bacului pentru mașină și călători ajungem ușor la câteva milioane), dar și riscantă în economia timpului (putem pierde aici chiar și câteva ore așteptându-l). În plus, pentru a ajunge în Serbia trecem două frontiere (Ro - Bg și Bg - Srb), ceea ce mai crește cu puțin (sau mult, în funcție de zelul depus de cei de la granița bulgaro-sârbă) timpul pierdut. Recomand, așadar, să se facă un mic ocol (aprox. 100 km) și să se treacă granița pe la Drobeta Turnu Severin. Câștigăm la calitatea drumului (oricum superior celui dintre Craiova și Calafat), la timpul pierdut în vamă și la bani. 

          Dacă, totuși, mai aveți timp de zăbavă pe drum, poposiți la Mânăstirea Strehaia, un lăcaș de cult care prezintă o ciudățenie. Spre deosebire de toate bisericile care au altarul la răsărit, biserica mânăstirii are altarul orientat câtre sud. O legendă spune că Mihai Viteazul, venind ostenit de la război și grăbindu-se să ridice până în ziuă o biserică pe ruinele unui vechi castel, "de zor mare ce-a avut, a greșit și a zidit-o cu altarul spre miazăzi" (Al. Vlahuță). Și neapărat să vă opriți la Severin la Muzeul Regiunii Porților de Fier, ca să vedeți ruinele castrului roman Drobeta și ale podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, și la Zajecar (Serbia), pentru a vizita situl roman Felix Romuliana, compus din fortificații, un palat, bazilici, temple, băi etc, sit înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO.

          Ne continuăm drumul către Nis, locul nașterii lui Constantin cel Mare (primul împărat roman creștin și fondator al Constantinopolelui) și oraș ce găzduiește una dintre cele mai frumoase și mai bine păstrate edificii de tip fortăreață din Balcani. Până la Nis mergem pe drumuri naționale și europene destul de proaste (și suspect de înguste), dar apoi avem noroc, chiar dacă nu pentru mult, de ceea ce așteaptă să găsească orice turist plecat la drum lung - autostradă. Atenție, în Serbia se plătesc taxe de autostradă, așa că trebuie să aveți la voi fie un card cu care să puteți plăti sau, de preferat, euro mărunt (asta în cazul în care nu aveți dinari sârbești :P).

          La 65 km de Nis (si la aproape 450 km de la Craiova) ajungeți la Predejane, unde vă recomand să vă opriți pentru masă. Parcare mare, motel de tranzit cu restaurante și terase încăpătoare, servire promptă, mâncare bună, proaspătă și accesibilă ca preț, unde se poate plăti și în euro. Faceți-vă timp pentru o pleșkavița sârbească sau pentru o fasole cu cârnați în vas de pământ :D Dacă sunteți pe fugă, aveți în preajmă și fast-food-uri sau supermarketuri din care vă puteți cumpăra ceva de mâncare.

          Pornim la drum cu burta plină și după doar o oră de mers ajungem la granița sărbo-macedoneană (punctul de trecere a frontierei Llojan Miratovac). Aici am luat parte la câteva momente memorabile oferite de polițiștii și vameșii macedoneni, asta pe lânga coada destul de mare pe care am prins-o de fiecare dată. În timp ce așteptam noi la dus să vină să ne controleze actele de identitate, pe o căldură teribilă, vameșii i-au făcut șoferului autocarului în care ne aflam semnul internațional al setei, îndreptându-și în mod repetat degetul mare către gură. Șoferul s-a dus la frigiderul din autocar, a scos un bax de 4 doxe de Pepsi și le-a dus acestora, iar ei le-au băut satisfăcuți în timp ce ne scanau pașapoartele și buletinele. După ce ne-au returnat actele, bariera s-a ridicat, dar nu am apucat să trecem de ea, căci alți polițiști au venit de nu se știe unde, făcând același semn disperat, astfel încât nu am putut trece fără alte 3 sticluțe de Bucovina lăsate amintire. Aceeași poveste și la întoarcere: deși mai erau 4-5 autocare în fața noastră, a venit un polițist strigând la șofer Water, water! I s-a dat apă, dar când ne-a venit rândul să fim controlați, alt vameș a venit după licoarea incoloră, inodoră, insipidă, dar miraculoasă!

          Și am ajuns în Macedonia! Drumurile ne duc printr-un peisaj aparent plat, uscat și nu foarte plăcut ochiului. Abia după Skopje încep autostrăzile (atenție, se plătesc taxe de autostradă mici și dese, cam 50 de centi - 1 euro de vreo 7 - 8 ori pe traseu, la distanțe de 10 - 15 km) și apoi munții, falnici și verzi. Recomand să poposiți în Skopje la întoarcere pentru un scurt tur al capitalei Macedoniei, și să vizitați piața centrală (cu impunătoarea statuie a lui Alexandru cel Mare), podul de piatră și partea veche a orașului, cu Vechiul Bazar și Fortăreața Kale.

          Steagul Macedoniei este un soare auriu pe un fundal roșu, iar religia preponderentă este cea ortodoxă. Touși, dacă pe traseu veți vedea foarte multe moschei (le veți repera ușor datorită minaretului înalt) și arborate multe steaguri roșii cu un vultur negru, bicefal, să știți că treceți prin zone cu populație albaneză, de religie islamică. În Macedonia, albanezii sunt văzuți cam cum am vedea noi, românii, un amestec de rromi și unguri, și mă refer aici la faptul că majoritatea faptelor reprobabile le sunt imputate acestora, dar și la fapul că au loc foarte multe conflicte între liderii albanezi ce refuză educația în limba macedoneană sau care pledează pentru independență (stat în stat) și guvernul macedonean.

          După 170 km de la ieșirea din Skopje ne apropiem de destinație. Știm că am ajuns când vedem calmele ape ale lacului Ohrid, străjuite de munți înalți și de Fortăreața Țarului Samuil. Ohridul se întinde în fața noastră și ne invită să îl descoperim... :)

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea a II-a: Orașul vechi
Partea a III-a: Lacul
Partea a IV-a: Sfântul Naum
Partea a V-a: Hotelurile

Transfagarasanul meu

Acum doua weekenduri am pornit cu o mica gasca nebuna in ceea ce, cu mana pe inima pot spune, a fost una dintre cele mai frumoase excursii (ca sa nu mai zic si "aventuri) din viata mea, pe Transfagarasan.
Am plecat de acasa vineri, facand un scurt popas la o belvedere in Slatina (pentru curiosi: sus la Casa Casatoriilor), urmata de o vizita-fulger la manastirea de la Curtea de Arges si apoi o oprire la Cetatea Poenari. Pentru viteji, va anunt ca urcusul este infernal de greu (atentie la cele 1480 de trepte) si ca a incerca sa urcati fara a va lua macar o sticluta cu apa la voi este o mare tampenie (Dana stie! :P)! Dar cetatea ofera o priveliste minunata, asa ca merita sa investiti o durere zdravana de picioare, o deshidratare, o tahicardie si 2 lei, ca mine :D Ne-am continuat periplul cu Barajul Vidraru si ne-am afundat in Transfagarasan, cautand loc de campare.
Dupa indelungi dezbateri, hotarari si razgandiri, ne-am asezat cortul pe malul unui raulet, si fix cand am terminat de pregatit masa a inceput sa ploua, astfel incat am servit gratar la cort. Ploicica s-a transformat in furtuna de-a binelea, astfel incat, la cateva minute dupa ce am inchis ochii un pic, ne-am trezit cu rauletul crescut cu vreun metru (pe vertical, vreau sa zic), transformat in fluviu, curgand cu mare viteza prin cortul nostru. Am evacuat de urgenta "casa", scotand prin ploaie, apa si namol toate lucrurile din cort si ducandu-le la masina care, absolut neinspirat, ne astepta pe o costisa. Nu mai are sens sa va spun cat eram de uzi si de speriati, sau cum ne-am schimbat si am stat toata noaptea in masina (toti 4!), motaind, mai trezindu-ne, mai atipind iarasi.
Trezirea am dat-o pe la 6-7 dimineata, cand s-a oprit ploaia si am putut face evaluarea pagubelor: ce fusese odata uscat si curat se udase si murdarise de la toate lucrurile pe care le-am adus prin ploaie, din cort; masina era uda si ea (banchete, portbagaj, covorase); cort, paturi, saci de dormit, perne, haine, incaltari, totul arata ca dupa razboi. Pana am intins noi, fetele, paturile si sacii de dormit la uscat, baietii au intrat in rau sa spele cortul (care mai era si de imprumut). Am curatat ce mai putea fi salvat, am aruncat ce era irecuperabil. Am mancat din picioare. Dupa ce s-au mai zvantat cat de cat lucrurile, am strans tabara si am pornit spre Balea Lac.
Drumul a fost minunat, plin de peisaje superbe, de verde, de cascade, de nori printre noi sau noi printre nori...
Si pentru ca o imagine face cat o mie de cuvinte, asa a aratat Balea Lacul nostru:

Mai multe imagini, aici! :)
Tweet

Cadou intarziat

Fiind plecata la Victoria saptamana trecuta, am ratat unul dintre putinele momente din an in care as fi vrut cu adevarat sa fiu acasa: ziua lui Cris! Dar cum zicala "Mai bine mai tarziu decat niciodata" isi dovedeste plenipotenta in fiecare zi, pe acelasi principiu ne-am bazat si eu si Monica in alegerea cadoului pentru Cris. Unul simpatic, as zice, chiar daca intarziat: am scos-o la un suc pe malul Dunarii. Nu, pe celalalt mal al Dunarii, de fapt :D

Ajutate de Deni am "traficat-o" afara din casa, apoi din tara, am ras, ne-am prostit, am facut poze (pe unele dintre ele le puteti vedea aici) si am petrecut impreuna o zi intreaga, o zi minunata. 

Mica noastra escapada in Bulgaria pe scurt:

Trecut cu bacul la Calafat - 10 lei

Un pranz delicios - 6 leva

Sa iti faci prietenii fericiti - de nepretuit :)