De vizitat in Muntenegru: Cetinje

Cetinje văzut de pe Muntele Lovcen

După ce ne-am desfătat pe malul Adriaticii, la Budva-Becici, am decis să vizităm și unul dintre locurile încărcate de istorie (atât cât a fost) ale Muntenegrului, și anume fosta capitală regală, Cetinje (pronunțat "țetine"). Oraș mic, cu vreo 9.000 de locuitori, Cetinje păstrează încă unele instituții de stat din Muntenegru care nu au apucat să fie mutate în Podgorica, actuala capitală a țării. Câteva clădiri istorico-religioase impozante, o arhitectură aparte și un centru istoric cochet au fost punctele forte ale vizitei noastre.

Primul contact cu orașul a fost unul senzorial. Diferența de temperatură între Budva, unde puteai sta în tricou, și Cetinje, unde era frig și-n palton, trebuie să fi fost de cel puțin 15 grade. Asta se datora faptului că Cetinje este construit într-o depresiune dominată de impresionantul munte Lovcen (zic impresionant pentru că l-am urcat și coborât și curbe ca acolo n-avem noi nici pe Transalpina, nici pe Transfăgărășan). În plus, orașul era acoperit de zăpadă înghețată bocnă, pe care nici urme nu lăsai.

De vizitat in Muntenegru: Budva-Becici

În ultimii ani, coasta muntenegreană a devenit una dintre cele mai la modă destinații estivale din Europa, beneficiind de o promovare puternică în cadrul târgurilor internaționale de turism și de un sprijin politic relevant (turismul fiind o prioritate pentru guvernul din cel mai nou stat european). De ceva vreme îmi tot trec pe la urechi nume de stațiuni precum Herceg Novi, Budva-Becici sau Ulcinj - acestea fiind numai portstindardele unui litoral la Marea Adriatică mai lung chiar și decât cel românesc la Marea Neagră (294 km, față de 245 km) -, iar anul acesta am vizitat câteva dintre aceste locuri.

Fără îndoială, bijuteria muntenegrenilor este gruparea litorală Budva-Becici, din care Budva se evidențiază ca centru turistic, cultural și istoric. Becici și micuța localitate de legătură Boreti adaugă Budvei o capacitate sporită de cazare, o plajă puțin mai bună (mai lată și mai nisipoasă decât în Budva) și o promenadă de vis, pe care te poți plimba aproximativ 10 km pe malul mării, pe faleză și prin tuneluri special amenajate. Dacă aveți nevoie de vreun motiv special ca să veniți aici în vacanță, v-am pregătit 10!

Si iar plecam 3

Turnul cu ceas din Kotor

Ca în fiecare din ultimii câți-pot-să-mi-amintesc ani, și anul acesta de Revelion ne punem coada pe spinare și pornim către țări mai calde. Nu vă speriați, încă nu a venit vremea insulelor exotice, ci doar a țărilor situate mai la sud de România, de preferat pe malul Mediteranei. Vom petrece ultimele zile ale acestui an și primele ale celui ce vine în stațiunile Budva și Becici din Muntenegru. După cum știți că sunt copil silitor, am citit câte ceva despre zonă și despre ce am putea face (și mai ales vizita) iarna acolo și în împrejurimi (Cetinje, Kotor, Perast, Bar, Ulcinj), dar dacă sunteți buni cunoscători ai regiunii primesc cu drag sfaturi și recomandări de obiective turistice pe care să le adaug pe lista mea de văzut.

Așadar, iar plecăm. Întrebarea este: Unde ne ducem după ce ne întoarcem? :)

Stockholm - orasul muzeelor

84. Atâtea muzee sunt în Stockholm, câte nu cred că-s în toată România. Unele mai mari, altele mai mici, fiecare cu bucățica lui (uneori mai multe împărțind aceeași bucățică, dar fără să simți foarte pregnant repetir-ul), aproape toate moderne și înzestrate cu grămezi de pliante și panouri (într-o mulțime de limbi de circulație internațională) și mijloace interactive de expunere a informațiilor, atractive pentru vizitator, dotate cu tehnologii de ultimă generație (audio-ghiduri cu laser, coduri QR), băi, dulapuri pentru turiști, zone special amenajate pentru copii și câte și mai câte. Un fel de Rai al muzeelor, Stockholmul ăsta, pentru cei cărora le face plăcere să descopere astfel istoria, cultura și evoluția unei țări (sau a unui oraș).

Iar dacă mai prinzi și o perioadă prea friguroasă pentru plimbări în aer liber, nu e de mirare chiar deloc dacă ajungi să vizitezi peste 20 de muzee într-o săptămână, așa cum mi s-a întâmplat mie. Nu o să reiau poveștile legate de muzeele din cadrul Palatului Regal și al Palatului Drottningholm, despre care puteți citi aici, ci fac o scurtă trecere în revistă (în ordinea în care le-am vizitat) a câtorva muzee importante, a unora mai puțin cunoscute, dar care ar trebui vizitate, precum și a celor care merită mai puțin timpul și atenția voastră.

1. Casa Nobilimii, pe lângă o arhitectură absolut superbă, merită vizitată pentru cele peste 2300 de blazoane ale aristocrației suedeze ce decorează pereții sălilor.

2. Muzeul Muzicii a fost locul în care cel mai tare m-am distrat. Pe lângă faptul că vezi și poți asculta instrumente muzicale din toate colțurile lumii, pe marea majoritate le poți testa cu mâna ta. Mi-a mai plăcut mult de tot și în Lirum, un fel de sală de karaoke unde iei chitara în brațe, te sui pe scenă, sub lumina reflectoarelor, a globului de discotecă și a camerelor de filmat care te proiectează pe un ecran gigantic, apuci microfonul și cânți! :)

3. Muzeul Armatei poate fi considerat un fel de muzeu de istorie centrat pe evoluția soldatului de pe vremea vikingilor încoace. E de văzut de pasionații de istorie, pentru ceilalți vizitatori recomand mai degrabă Muzeul de Istorie.

4. Muzeul Stockholmului Medieval, ca și Muzeul Armatei, merită vizitat doar dacă ești pasionat de perioada medievală sau de istorie (altfel poți găsi aceleași informații - ce-i drept, nu atât de în detaliu - și la Muzeul de Istorie). Construit în jurul și deasupra descoperirilor din timpul câtorva săpături arheologice, muzeul adăpostește fundații ale clădirilor din oraș din secolul XVII.

5. Muzeul Național este muzeul național de artă, unde puteți admira de la piese de design suedeze (mobilă, broderii, porțelanuri etc) la miniaturi, sculptură și pictură europeană din secolele XVI - XIX. Cunoscătorii vor aprecia Monet-uri și Renoir-uri, Rembrandt-uri și Rubens-uri, iar cei ce vor să își încerce talentul la desen se pot alătura unor cursuri cu model (când am fost eu pe acolo, modelul era o doamnă la vreo 50+ ani, îmbrăcată precum a venit pe acest pământ).

6. De la Muzeul Nobel, printre cele mai apreciate din Suedia, mă așteptam la mai mult. Mi-au plăcut panourile interactive de la care puteai afla istoria premiilor și câștigătorii din fiecare an, împărțiți pe categorii, și sala de proiecții la care rulau filmulețe despre câștigătorii premiilor de-a lungul timpului, dar consider că acest gen de informații le-aș fi putut găsi și pe internet. Am apreciat și expoziția temporară ce se concentrează asupra câte unui câștigător al Premiului Nobel, poate din cauză că atunci când am fost eu era rândul Hertei Muller. Cam asta era tot, plus câteva obiecte personale ce aparținuseră câștigătorilor, dar fără legătură cu munca, cercetarea sau invențiile lor.

7. Muzeul în aer liber Skansen mi s-a părut o combinație fericită între un muzeu al satului și o grădină zoologică. Clar în top 3 locuri în care trebuie să ajungi în Stockholm, Skansen m-a impresionat și prin faptul că e un muzeu viu, multe clădiri expuse fiind locuite (în timpul orelor de vizitare, logic) de muzeografi îmbrăcați conform epocii pe care o reprezintă și clădirea, gata oricând să-ți spună povești despre acea perioadă.

8. Muzeul de Biologie a fost un no-no, având o singură vitrină (imensă, ce-i drept, pentru că o vizitai pe 2 etaje) plină cu animale împăiate și cam atât. Deși clădirea era drăguță, avea un aer ușor comunist și rece. Brr!

9. Muzeul Vasa este alt obiectiv turistic pe care n-ar trebui să-l ratați. Oribil pe dinafară (nici măcar o poză n-a meritat să-i fac), a fost construit ca să protejeze minunea din interior, și anume nava Vasa, scufundată în 1628 chiar în ziua lansării la apă. În ultimii ani, muzeul a cunoscut un aflux de vizitatori, mai ales după ce nava a devenit cunoscută drept sursa de inspirație a uneia dintre navele din seria Pirații din Caraibe.

10. Muzeul Nordic este casa celor mai mari expoziții de așa-numita istorie culturală, de la obiceiuri și tradiții la haine, jucării, sticlărie, bijuterii șamd. Un muzeu în care fie treci în grabă, fie ai nevoie de mult timp pentru a vedea totul pe îndelete.

11. Muzeul de Istorie te duce pe firul istoriei (chiar e un fel de scară a anilor pe podea, pe care o urmezi din încăpere în încăpere), de undeva din jurul anilor 9000 îen până în zilele noastre. Mi s-a părut a fi muzeul care a comprimat cel mai bine istoria poporului suedez, combinând exponatele cu poveștile lor.

[ups, n-am poze de aici]

12. Muzeul Acvatic Aquaria (diferit față de Acvariul din interiorul Skansen), deși mic și relativ sărăcăcios, m-a impresionat printr-o sală care reface atmosfera din pădurea tropicală: pești specifici regiunilor tropicale, vegetație luxuriantă, atmosferă umedă și apăsătoare, ceață, furtuni torențiale.

13. Muzeul Tehnic expune mii de invenții dintr-o grămadă de domenii, farmecul lui fiind dat de faptul că pe majoritatea le poți testa singur. E enorm și te plimbă de la descoperirea electricității la jocurile pe calculator (pe care, da, poți să le joci chiar acolo)!

[ups, n-am poze nici de aici]

14. Muzeul de Istorie Naturală este locul în care trebuie să ajungi dacă îți plac animăluțele și vrei să le vezi (împăiate, ce-i drept) într-o expoziție de mare amploare.

Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc că ai avut răbdarea să faci un mic tur virtual al muzeelor Stockholmului împreună cu mine. Poți să mai citești și despre atracțiile regale ale orașului sau despre experiența de a bate Stockholmul la pas (în timpul acestei activități niciun oraș nu a fost rănit!) sau să mai rabzi puțin până scriu despre Stockholmul văzut de la înălțime! :)

Stockholmul regal

          Pornind de acasă spre tărâm suedez, știam că o să mă aștepte la sosire o monarhie (constituțională, ce-i drept) și, cam ca peste tot pe unde încă mai dăinuie regi și regine, un popor monarhist. Dacă pentru suedezi e motiv de mândrie națională, călătorii evaluează monarhia și din punct de vedere turistic: ce îmi oferă?, ce pot vizita legat de?, merită suvenirurile legate de? :D Permiteți-mi, deci, să confirm că Stockholmul regal merită din toate punctele de vedere, motiv pentru care m-am decis să scriu astăzi despre câteva dintre palatele și castelele lor cele mai importante.

1. Palatul Regal sau Palatul Stockholm (Kungliga slottet sau Stockholms slott), situat în centrul vechi al capitalei suedeze (Gamla Stan), este reședința oficială a Casei Regale, dar nu a mai fost folosit ca atare din 1981. Deși vara este vizitabil aproape în întregime, în restul anului se poate intra doar în Muzeul Tre Kronor (Trei Coroane, fostul nume al palatului), apartamentele regale și ale ordinelor cavalerești, sala statului (numită Marea Albă) și tezaur. În afară de sala armelor și muzeul de antichități al regelui Gustav al III-lea, închise iarna, am ratat și schimbarea gărzii regale. Deși am apreciat bogăția de informații disponibile în limba engleză, trebuie să recunosc că am fost copleșită de istoria Suediei și că, spre rușinea mea, mai mult am căscat ochii, am admirat opulența și m-am amuzat citind diverse informații mai picante despre viața la palat.

Palatul Regal

2. Palatul Drottningholm (Drottningholms slott, tradus Palatul Reginei) este - ați ghicit - tot reședință oficială a regelui și reginei Suediei, însă nici aici nu i-am găsit acasă. Situat la vreo 10-15 km de Gamla Stan, palatul este un fel de copie a Versailles-ului mai puțin impresionantă (atât la interior, cât și în ceea ce privește grădinile), dar pe care nu trebuie să o ratați. Informații în interiorul palatului lipsesc cu desăvârșire, de asta toate vizitele se fac împreună cu un ghid vorbitor de limbă engleză care vă va povesti cu lux de amănunte istoria locului, importanța pentru membrii familiei regale din secolul al 17-lea până în prezent, relațiile dintre aceștia și, ceea ce așteaptă orice turist, picanteriile. Ca și la Palatul Regal, iarna a venit cu închiderea unei părți a grădinilor, a teatrului, capelei, pavilionului chinezesc, turnului gotic etc.

Palatul Drottningholm

3. Palatul Rosendal, situat în grădinile Djurgården, pe insula cu același nume din centrul Stockholmului, era locul în care - lăudat fie domnul - se găsea familia regală. Problema aici a fost, însă, că n-am găsit palatul! Am subevaluat suprafața grădinii, pe care am crezut că o pot traversa într-o jumătate de oră, pierzând de fapt o oră și jumătate dând ocol pe alei și pe poteci, rătăcindu-mă, întorcându-mă și nedând de palat. Am nimerit, însă, dintr-un fel de întâmplare, în interesanta Rosendals Trädgård, un fel de grădină a palatului deschisă publicului, în care se creșteau și cultivau legume, pomi fructiferi, viță de vie, trandafiri șamd.

În stânga, grădinile Djurgarden, văzute din Turnul Kaknas

          Deși palatele și domeniile regale sunt într-un număr mult mai mare, doar pe acestea am reușit să le vizitez (sau să trec pe lângă ele :P). Bănuiesc că v-ați dat seama că goana mea după familia regală este una imaginară, dar sunt convinsă că există oameni care fac din asta un scop în viață. Un exemplu în acest sens este o întâmplare care a avut loc în magazinul cu suveniruri al Palatului Regal. După ce a examinat toate rafturile cu vederi, o doamnă s-a întors la vânzătoare și a întrebat-o dacă nu au nicio carte poștală în care să apară toți membrii casei regale. Vânzătoarea i-a indicat raftul și poziția vederii respective, dar replica turistei a venit prompt: Am văzut-o deja, dar lipsește Icsulescu! Momentul mi-a ridicat mai multe semne de întrebare, de la: De ce ai vrea să ai o vedere cu niște străini (în loc de un peisaj reprezentativ)? la De ce ți-ai încărca memoria cu numele și figura tuturor membrilor Casei Regale (astfel încât să poți să-i recunoști când îi vezi)? Și-apoi m-am gândit că îmi lipsește mie sentimentul de apartenență și, probabil, devotament față de o autoritate precum monarhia...

          Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc că ai avut răbdarea să faci un mic tur virtual al Stockholmului regal împreună cu mine. Poți să mai citești și despre experiența de a bate Stockholmul la pas (în timpul acestei activități niciun oraș nu a fost rănit!) sau să mai rabzi puțin până scriu despre muzeele vizitate! :)

Stockholmul la pas

          Atunci când ajung într-un loc nou trebuie neapărat să îmi rezerv o perioadă de timp, în funcție de cel disponibil, pe care să o aloc descoperirii acelui loc pe jos, la pas. Fie că stau o zi sau șapte, că e vorba de o oră sau de o zi, trebuie să iau pulsul străzii, să mă ghidez după hartă, să mă rătăcesc, să întreb oamenii unde mă aflu, să stau pe o băncuță într-o piațetă, să casc gura la trecători, să admir clădirile, să fac poze și așa mai departe. Așa am procedat și în Stockholm - prima din cele 7 zile a fost cea de plimbare, în care prea puțin mi-au stat piciorușele în aproape 7 ore de explorare. 

          Numai că Stockholmul anului de grație 2012 e un oraș în care nu ai cum să te rătăcești. Decât dacă mergi legat la ochi, caz în care, probabil, te-ar pescui din Lacul Malaren. În stațiile de metrou și autobuz sunt indicații bilingve (suedeză și engleză) și săgeți pe panouri, pe uși, pe pereți, pe podea, iar în caz că le ratezi, sigur găsești un angajat foarte amabil care să te lămurească pe unde să o iei ca să ajungi unde îți dorești. Pe stradă găsești la tot pasul hărți și panouri foarte explicite pentru pietoni, de genul Te afli aici, ca să nu mai vorbesc de standurile (suporturile) aflate la toate intersecțiile, pline în permanență cu ghiduri și hărți gratuite ale orașului sau ale muzeelor. Iar cireașa de pe tort o reprezintă extrem de bine aprovizionatele birouri de informate turistică, de unde tot turistul poate face rost de materiale gratuite cu tot ce gândești și nu gândești, de la informații legate de transport (taxi, metrou, autobuz, tramvai, barcă) până la pliante cu informații despre muzee, palate, parcuri sau arhipelag.

          Astfel echipați cu materialele necesare, suntem gata de pornit la drum. Și ce mai drumuri! Am bătut ceva orașe până acum, dar infrastructura din Suedia mi se pare de departe cea mai impresionantă. Nu poți să nu fii impresionat de felul în care cele 14 insule ale orașului sunt conectate prin poduri pentru mașini și mijloace de transport în comun (inclusiv tren și metrou), pe sub care trec vaporașele și bărcile, dar și pasarelele și galeriile pentru pietoni și bicicliști. Iar când treci la pas printr-o astfel de galerie și simți cum trec mașini și metrouri pe deasupra capului tău, iar tu ești conștient că nivelul la care se află picioarele tale este mai jos decât nivelul apei de sub pod, atunci ai tendința să îți scoți pălăria în semn de respect pentru inginerii și constructorii lor.

          Și îți continui periplul pe și sub poduri, pe marginea apei sau pe îngustele străduțe pietruite ale orașului vechi, printre fațade baroce sau renascentiste ale unor clădiri medievale. Și te oprești la fiecare casă să faci o poză, căci arhitectura asta specifică (turnuri și ferestre înalte, acoperișuri ondulate, cărămidă, culori calde), oarecum asemănătoare cu ideea pe care o am despre cea olandeză, îți va fascina obiectivul.

          Iar după ce ți-ai ostoit picioarele în sus și în jos, de pe o insulă pe alta, vei pica secerat pe o băncuță dintr-un părculeț sau direct pe iarba unei grădini publice, și de acolo, de la nivelul solului, te vei întreba cât de verde poate fi verdele, căci acesta îți va părea ireal de proaspăt.

          Du-te acasă și odihnește-te, călătorule, căci de mâine pornim să vizităm muzee și palate, urcăm la mare înălțime și explorăm parcuri întinse. Și pentru asta ai nevoie de toată energia de care poți face rost! :)

Si ne-am intors

          Scuzați absența îndelungată de pe blog, dar când te duci pentru prima dată într-o țară ca Suedia nu poți să scrii despre ea primul lucru care îți vine în minte. Trebuie să stai, să îți închizi gura (după ce ți-a căzut de uimire ca în Tom & Jerry), să te gândești bine, să faci o structură a povestirii și abia apoi să postezi. Eu, spre exemplu, sunt abia la faza de gândit bine și de încercat să ies din depresia post-Suedia, dar înainte să plec am promis un suvenir unuia dintre comentatorii de la acest articol, așa că azi mă ocup de această problemă tehnică, urmând să las lungile și detaliatele postzille despre Stockholm pe zilele următoare.

          La extragerea loto 1/3 au participat Daniel, Monica și Rareș, cărora le foarte mulțumesc pentru comentarii și sfaturi. În această ordine de pe tricouri i-am introdus în random.org, care a ales...feminin. Felicitări, Monica, ai câștigat o cănuță cu o panoramă a Stockholmului văzut din Kaknästornet (Turnul TV), pe care vedem noi cum facem să ți-o trimit. :)

Stați aproape pentru seria de articole dedicate Suediei și Stockholmului din zilele următoare!

Si iar plecam 2

         Nu că ar fi a doua oară când plec de acasă, dar mi-am adus aminte de articolul ăsta și am zis să îl continui. Știți deja - pentru că mi-e așa drag că m-am lăudat peste tot - că duminică pun piciorul pentru prima dată pe tărâm suedez. Ca un copil silitor ce mă aflu, am citit despre Suedia și Stockholm, am luat notițe cu privire la obiectivele turistice ce merită vizitate, mi-am scos hărți, prețuri, indicații și, în mare, cam tot ce am presupus că aș avea nevoie ca să mă descurc onorabil pe acolo.

          Pe lista scurtă se află următoarele obiective:

- Gamla Stan cu tot ce e pe acolo, de la Palatul Regal la Muzeul Nobel, Piața Stortorget șamd;

- Skansen;

- Palatul Drottningholm;

- Parcul Haga;

- Grajdurile Regale;

- Djurgarden;

- Muzeul Vasa;

- Muzeul Nordic;

- Globe;

- Kaknastornet;

+ Uppsala.

          Am mai tras cu ochiul la colegi din blogosferă care s-au plimbat pe acolo, mai precis la Anca, Liviu, George și Madelin. Dacă sunteți mai mulți și puteți să-mi mai dați câte un pont de orice fel (de la ce să mai vizitez, pe unde să mă mai plimb și ce să nu ratez până la unde să beau o limo, unde să schimb banii etc), se apreciază. 

          Și pentru cei care n-ați ajuns încă, hai să facem așa. Voi lăsați un comentariu prin care îmi spuneți de ce ați vrea (sau nu) să vizitați Suedia sau Stockholmul și, la întoarcere, cel mai norocos dintre voi primește un suvenir. :D

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea a V-a: Hotelurile

          A trecut ceva vreme de când am scris ultima dată despre destinația mea preferată din străinătate, Ohrid. Dacă n-ați fost alături de mine la sfârșitul lui 2011, când am scris primele patru părți ale micului ghid de călătorie, vă invit să le citiți și abia apoi să reveniți aici și să aflați mai multe informații despre condițiile și prețurile de la hotelurile pe care le-am încercat în cele patru excursii în Macedonia.

Partea I: Traseul

Partea a II-a: Orașul vechi

Partea a III-a: Lacul

Partea a IV-a: Sfântul Naum

          Ohridul este un oraș turistic, structurat sub forma unui centru istoric, cultural și turistic în jurul lacului și un corp modern care îl înconjoară, intrând din ce în ce mai mult în interiorul continentului. Majoritatea hotelurilor, vilelor, pensiunilor și apartamentelor se găsesc în zona turistică, fiind dispuse pe arce de cerc în jurul lacului Ohrid. Cum este de așteptat, un hotel este cu atât mai căutat cu cât este mai aproape de malul apei. 

Hotelul Royal View****

          Astfel, din zona portului, considerat km 0 al orașului, pornește o rivieră bogată în hoteluri și vile cu vedere spre lac, pe care eu le-aș recomanda ca primă opțiune atunci când vă rezervați vacanța în Ohrid. Preferatul meu din această zonă este hotelul la care am fost cazați de Revelion, Royal View, un hotel de 4 stele care m-a impresionat prin eleganța sa, prin calitatea înaltă a serviciilor și prin facilitățile oferite oaspeților. Hotelul este situat foarte aproape de centrul orașului și oferă o vedere splendidă asupra lacului (numai bună să profiți de ea de pe balcon, dimineața, la cafea). Apartamentul în care am fost cazați era dotat cu televizoare, telefoane, internet wireless gratuit, mini bar, baie proprie cu duș (cu hidromasaj, radio și alte drăcii de butoane pe care le-am apăsat cu entuziasmul unui copil de 5 ani :P). În plus, fiind iarnă, m-a încântat foarte tare sistemul de încălzire prin podea, care era mai mult decât binevenit la picioare după o plimbare de câteva ore prin frig. Personalul a fost mai mult decât politicos, prietenos și săritor să îmi răspundă la toate întrebările (aproape m-am împrietenit pe Facebook cu domnul de la recepție). Mesele au fost foarte bune, serviciul prompt și chelnerii simpatici. Lucru care a contat mult, în special la petrecerea de Revelion, destul de asemănătoare ca stil cu revelioanele de la hotelurile din România, cu mâncare multă, muzică live, dansuri (tot un fel de hore și la ei), tombole și voie bună. Și ne-am simțit atât de bine acolo încât în primăvară, când am revenit la Ohrid, părinții mei au mai trecut o dată pe la hotel ca să bea o cafea cu fiul patronului, cu care se împrieteniseră. Lăsând povestea la o parte, Royal View mi se pare cea mai bună alegere de cazare în Ohrid, atât vara cât și iarna, din perspectiva poziției, a condițiilor, a serviciilor și a prețului. Pentru anul 2012, spre exemplu, un sejur de 7 zile cu mic dejun inclus pornește de la 160 euro / persoană.

          Cum pentru mine, care nu am mașină și nici nu-mi place să mă deplasez altfel decât per pedes în vacanță, apropierea de centru e vitală, a doua mea recomandare este un hotel aflat în rândul 2, adică pe strada paralelă cu Riviera, cam la 150 de metri depărtare de lac și vreo 800 de metri distanță față de centru. Hotelul Diplomat de 3 stele, deși mai modest ca și condiții și facilități, a fost gazda unei șederi plăcute. Noi am ocupat o cameră triplă, simplă, dar confortabilă, cu toate dotările necesare (aer condiționat, televizor) și cu un balcon drăguț. Ca peste tot pe unde am fost în Ohrid, cei de la recepție au fost mai mult decât drăguți și ne-au răspuns prompt la solicitări (au ajutat niște doamne să deschidă o ușă, să deschidă un robinet, dintr-astea - și pe cuvânt de onoare că nu puteam să le deschidem, nu a fost doar un tertip să-l băgăm pe recepționer în camera noastră! :P) și chiar - din propria lor inițiativă - s-au oferit să dea o cameră mai spațioasă unei familii cu copilaș. Restaurantul elegănțel, cu o terasă în aer liber în fața hotelului, numai bună de o bere pe înserat. Ca să mențin unitatea de măsură, un sejur de 7 zile cu mic dejun inclus pornește aici în anul de grație 2012 de la 129 euro / persoană.

Pianul din lobby-ul hotelului Belvedere****

          Pentru a treia recomandare, voi merge puțin mai departe. La vreo 4 km depărate de Ohrid, urmărind linia apei, se întinde Sveti Stefan (Sfântul Ștefan), o așezare despre care încă nu m-am lămurit dacă include și locuințe sau doar un număr mare de hoteluri, înșirate, ca și cele din Ohrid, pe două linii față de lac. Din perspectiva turismului, aceste hoteluri sunt considerate ca făcând parte din oraș, dar nu le recomand decât celor care se duc la Ohrid pentru plajă (căci în orașul propriu zis sunt puține zone cu plajă și nisip) și cu mașina sau cu autocarul (grup organizat) și se pot deplasa ușor de la hotel în centru. Hotelul recomandat aici, Belvedere, este situat în al doilea rând, dar compensează distanța față de lac (cam 100m) cu apropierea de pădure și cu aerul acela specific, proaspăt, de pin. Un hotel de 4 stele, comparabil ca și dotări și eleganță cu Royal View, dar cu un aer și mai rafinat datorită înclinației tânărului patron către muzică, ceea ce a condus la decorarea holurilor și restaurantului hotelului cu piane, contrabasuri și alte asemenea instrumente funcționale, la care, din când în când, câțiva muzicieni încântă oaspeții hotelului. La frumosul hotel Belvedere, un sejur de 7 zile cu mic dejun inclus pornește de la 173 euro / persoană.

          Dacă aveți întrebări sau curiozități, mi-ar face plăcere să le citesc. Și dacă v-a convins Ohrid, spuneți-mi cum pot să vă ajut să ajungeți acolo! :)

Destinatia mea, Romania

          În ultimii 6 ani de zile, de când am început să trec granițele țărișoarei noastre dragi, am văzut, am simțit și am trăit multe. Am "înroșit" harta, am adunat kilometri mii, unii prin apus, alții mai la răsărit, uneori pașii m-au purtat mai spre miazănoapte, alteori către miazăzi. Cu mașina, autocarul, avionul și mai ales cu piciorul m-am învârtit prin jumătate de Europa, și tot mi se pare că n-am ajuns prin suficient de multe locuri.

          Îmi place, pe oriunde m-aș duce, să mă bucur de frumusețile locului, de specificul fiecărei zone, de atmosfera proprie, de felul de a fi al oamenilor, de tot ceea ce, pus cap la cap, constituie farmecul acelui sat, oraș sau țară. Îmi place, de asemenea, să fac conexiuni între locuri, să compar și să contrastez, dar nu spre a trage concluzii. Nu există un "cel mai frumos loc", pentru că la fiecare am găsit ceva care să îmi placă cel mai mult. Undeva e arhitectura, altundeva atmosfera, într-o parte cadrul natural, într-alta oamenii șamd. Compar, deci, de cele mai multe ori, spre a trage învățăminte. Pentru a fura modele, dacă vreți s-o spun pe-a dreaptă. 

          De nenumărate ori mi s-a întâmplat, atunci când, în expansiunea mea, povestesc cu prea mare entuziasm despre locurile vizitate, să primesc replici tăioase, care să mă certe că ar trebui, înainte de a călători atât de mult în străinătate, să îmi cunosc mai bine țara. O cunosc binișor spre bine, iar părțile cu care n-am apucat încă să fac cunoștință sunt pe lista scurtă. Încet - încet o să-mi iau bocceluța în spinare și o să le vizitez pe majoritatea, pe unele mai minuțios, pe altele poate mai puțin. Nu e o promisiune făcută prin constrângere, căci nu-mi amintesc să datorez nimănui nimic. E doar un gest normal, venit din aceeași dorință de cunoaștere și plăcere a frumosului. 

          Cu toții știm ce țară frumoasă avem, dar cât de greșit o administrăm și cât de eronat ne-o promovăm. Acum înțelegeți, poate, la ce mă refeream când vorbeam de furat modele. Nu e neapărată nevoie să venim cu idei super originale sau inovative în turism, e aproape suficient să analizăm câteva exemple de bună practică și să le adaptăm și aplicăm cum trebuie la noi. Uneori trebuie întâi să vedem ce are succes la alții și să împrumutăm, dar nu adoptând ca atare, cu ochii închiși. Unele chestii se aplică, altele trebuiesc modificate în prealabil, dar toate aceste învățăminte, mai devreme sau mai târziu, ne sunt folositoare.

Foto 1: Izvoarele lacului Ohrid

          Apropo de asta, acum vreo două zile făceam un tur al orașului Ohrid din Macedonia, împreună cu câteva persoane. Prietena mea din Ohrid, Elena, ghida grupul, explicând despre istoria și geografia locului, despre arhitectură, despre locuri și oameni, etc. Ne-am oprit prima dată să vizităm o biserică ortodoxă. La ieșire din biserică, o persoană din grup s-a apropiat pentru a-i explica Elenei care e diferența arhitecturală dintre bisericile ortodoxe românești și cele macedonene, pentru a-i vorbi despre sfinții noștri, despre icoane făcătoare de minuni, despre mânăstirile pictate din nordul Moldovei și cele de lemn din Maramureș etc. Am mai mers ce am mai mers și am ajuns la cetatea țarului Samuil. După ce Elena a spus câteva cuvinte despre istoria cetății, despre domnitorii care și-au avut scaunul acolo, despre lupte celebre, legende și câte și mai câte, aceeași persoană s-a apropiat pentru a-i vorbi despre cetățile noastre dacice, despre Deva și Râșnov, despre marii domnitori și conflictele cu turcii. Izvoarele lacului Ohrid  (foto 1) au semănat cu Delta Dunării, micuța plajă din Ohrid a fost mic copil pe lângă întinsele plaje cu nisip fin de la Marea Neagră, Sf. Clement și Naum și-au găsit repede seamănul în Sf. Andrei. 

          Spre finalul zilei, intrigată fiind, am întrebat-o pe doamna cu pricina de ce i-a povestit Elenei toate acele lucruri despre țara noastră. Mi-a spus că noi, cei care ieșim din România și avem contact direct cu străinii, cu ghizi turistici, cu agenți și agenții de turism, ar trebui să fim primii care să ne promovăm țara, povestindu-le, la rândul nostru, despre toate locurile care merită vizitate în țara noastră. 

          Și are dreptate. E pasiunea noastră, încântarea și dragostea cu care povestim care poate să ne repoziționeze pe harta turistică a lumii. E această "știință" a locului pe care îl cunoaștem bine care ne dă dreptul să îi invităm și să îi aducem aici. Și eu știu că, cel puțin de acum înainte, o să povestesc tuturor despre țara noastră doar de dragul de a-i auzi spunând cuvintele acelea trei care îmi gâdilă atât de plăcut auzul: My Destination, România! :)

Si iar plecam...

          Atunci când descoperim un lucru care ne pasionează, începem să îl cultivăm. Micile hobby-uri devin mici dependențe și, uneori, mari manii. Așa e și cu plecatul ăsta de acasă (peste graniță, adicătelea). Prima dată purcezi cu teamă, apoi începi să te gândești cu jind la următoarea destinație, ca să ajungi în cele din urmă să îți faci planuri pentru viitoarea plecare de îndată ce te întorci acasă din actuala.

          O fi mult, o fi puțin, nu știu, dar încerc să fac o schimbare de aer măcar o dată la 3 luni. Și cum n-am mai fost pe meleaguri străine ... hmm, cam de 3 luni :P , duminică pornim cu trupă mare spre Bologna. Bine, trebuie să recunosc că o facem prin curtoazia echipei proiectului ACCESS și că mergem acolo într-o vizită de studiu, dar tot o să găsesc timp de descoperit Bologna și mai-frumoasa Florență. Ca un explorator bun ce (zic eu că) mă găsesc, mi-am petrecut ultimele seri citind și informându-mă despre destinația noastră, de la istorie la cultură, la posibilități de recreere și chestiuni mai tehnice, precum unde se găsește gara în raport cu hotelul șa. Am căutat și printat hărți, am făcut lista cu obiectivele turistice care nu trebuie ratate, cu muzeele pe care am putea să le vizităm, am făcut o schiță de buget. 

          Nu prea-mi place să las lucrurile la voia sorții, și totuși sunt câteva lucruri legate de plecarea noastră care mă agită, dar care sunt sigură că nu au cum să ne dea (prea tare) planurile peste cap. Primul dintre ele este faptul că exact în ziua plecării se schimbă ora și se dă ceasul înainte. Adică ora 4:45 devine ora 5:45, pierdem o oră de somn și, deci, trebuie să ne trezim cu o oră mai devreme. Cel de-al doilea este că prindem ziua cu mutarea catrafuselor de pe Băneasa pe Otopeni și s-ar putea să picăm și noi în mijlocul distracției. Dar, - ca să închei într-o notă pozitivă și să zic și ceva drăguț - dacă o am pe Cris lângă mine nu mi-e frică de nimic. :P

          Iar plecăm. Întrebarea este: Unde ne ducem după ce ne întoarcem?

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea a III-a: Lacul

          Dacă ați avut răbdare să străbateți împreună cu mine (virtual vorbind) cei 700km+ ce ne despart de Ohrid și v-au plăcut orașul vechi, precum și poveștile mele, înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Astăzi ne delectăm puțin, în cel de-al treilea capitol al ghidului de călătorie pentru Ohrid, cu ceea ce reprezintă, de fapt, piesa de rezistență și principalul motiv pentru care orășelul este unul atât de fermecător: lacul Ohrid.

          Vă voi plictisi cu câteva date legate de lac, tocmai ca să ne dăm seama că nu este deloc unul de neglijat. Inclus în patrimoniul UNESCO încă din 1979, lacul Ohrid este unul din cele mai vechi și adânci de pe Terra. Cu o adâncime maximă de aprox. 300 m, lacul se întinde pe o lungime de 30 km și pe o lățime de 15 km și acoperă o suprafață de cca 350 kmp. Atât suprafața vastă, cât și apa caldă, de un albastru intens, contribuie la impresia că ne-am afla în fața unei mări, și nu suntem departe de adevăr, căci lacul este supranumit marea de apă dulce a Macedoniei. Țărmul, lung de peste 80 km, aparține Macedoniei (50 km) și Albaniei (30 km). Față de nivelul mării, lacul se află situat la o altitudine de 700 m. Niciunul din toate aceste numere nu se vede și nu se simte, însă, atunci când privești lacul Ohrid, dar frumusețea lui, precum și maiestuozitatea muntelui Galicica, ce îl străjuiește, sunt impresionante. Dincolo de munte se află alt lac, Prespa, aflat la o altitudine mai mare, ale cărui ape se infiltrează prin munte și reprezintă unele din izvoarele lacului Ohrid. Aceste izvoare de la Sf. Naum se constituie în râul Drim cel Negru, ce traversează lacul și se varsă din el în dreptul localității Struga (reprezentând, practic, gura de vărsarea a lacului), continuându-și drumul către nord, prin Albania, până la M. Adriatică.

          Puneți deoparte 10 euro / persoană pentru croaziera pe lacul Ohrid, ce vă va duce din portul Ohrid până la Sf. Naum (despre frumusețile pe care le veți vedea acolo, în capitolul următor). Plecarea are loc la ora 10 din port, dar dacă stați la unul din hotelurile din Sveti Stefan (lângă Ohrid), puteți să vă rugați ghidul să stabilească cu căpitanul să vină să vă ia de la unul din pontoanele din zonă. Călătoria durează cam o oră și jumătate, dar nu veți avea timp să vă plictisiți. Din proprie experiență vă recomand să optați pentru unul din locurile de pe puntea descoperită a vaporașului și să faceți plajă, iar soarele și reflexia lui din apă vă vor oferi un bronz minunat (atenție, însă, să nu vă ardeți - dați-vă cu cremă cu protecție solară înainte de începerea călătoriei!).

          În timp ce vaporul vă duce pe apele limpezi și liniștite ale lacului Ohrid, vă voi spune câteva povești despre ce veți vedea pe marginea lacului și despre ce nu veți vedea în apă. Două specii de pește sunt reprezentative: păstrăvul de Ohrid și țiparul european. Prima este o specie endemică, păstrăvul trăind doar în apele lacului, amenințată de pescuitul extensiv. Acest lucru a dus la interzicerea pescuitului pe o perioadă de 10 ani (2004 - 2014). Din păcate, legea e valabilă și respectată doar în Macedonia, situația fiind alta pe partea opusă a lacului, în Albania. Cea de-a doua specie de pește despre care cu siguranță veți auzi în Ohrid este țiparul european. Despre acest pește se spune că se naște în apele Mării Sargaselor (în Oceanul Atlantic) și că migrează timp de 300 de zile către Europa ca să își găsească perechea. Peștii intră prin M. Mediterană în M. Ionică, M. Adriatică, râul Drim cel Negru, până ajung în apele lacului Ohrid. Durează între 5 și 20 de ani ca să devină maturi, să își găsească perechea și să își reînceapă călătoria către Marea Sargaselor, unde vor muri după ce depun icrele.

          Când încetăm să mai scrutăm apele lacului - în speranța că vom vedea un țipar trăindu-și frumoasa poveste de dragoste - vom observa peisajul superb pe care ni-l oferă țărmul lacului Ohrid. Nu degeaba pe o stâncă ce se ridică deasupra apei vom găsi singurul hotel de 5 stele din zonă, alături de reședința de vară a președintelui Macedoniei (fosta casă de vacanță a lui Tito). Câteva minute mai târziu, tot pe țărmul de pe partea stângă (de-a lungul căruia facem croaziera) vom vedea o altă stâncă ce ne va reține atenția prin faptul că oferă o replică a unei fortificații militare construite acolo pe vremea dominației romane (Gradiste). Imediat după stânca respectivă vedem un mic golf ce găzduiește un muzeu în aer liber, pe apă: Golful Oaselor. Un complex arheologic de excepție, muzeul conține o așezare de case din stuf și chirpici construite pe piloni. În trecut (1200 - 700 î.e.n.), așezarea se întindea pe o suprafață de 8500 mp. O familie își construia casa pe piloni, în apă, pentru a se feri de atacul animalelor de pradă sau al altor triburi. Pe măsură ce familia se mărea, creștea și numărul de case legate între ele printr-o platformă, ajungând, în final, ca un trib întreg să locuiască pe o singură platformă, mai încăpătoare. Numele muzeului a fost dat de numeroasele rămășițe de oase de animale găsite odată cu urmele așezării, despre care se crede că erau utilizate ca arme. După ce trecem de Golful Oaselor, tărmul devine mai înalt, semn că mergem de-a lungul parcului natural, protejat, de pe Muntele Galicica.

          Aproape de Sf. Naum, când începe să se vadă portul în care vom coborî și granița cu Albania (în depărtare), ne atrage atenția o mică biserică de pe țărm. E vorba de Mânăstirea Zaum, construită în sec. 14, la care nu se poate ajunge decât de pe apă, cu barca (puteți lua bărcuțe - taxi din Trpejca sau Ljubanista). Legenda spune că nimeni nu avea voie, în trecut, să măsoare lacul Ohrid. Într-o zi, o fiică de pescar s-a suit în barca tatălui său, a legat o frânghie de mal și a început să vâslească, sperând să poată să măsoare lacul cu frânghia. Când a ajuns pe la mijlocul lacului, o furtună puternică s-a iscat, frânghia s-a rupt și barca era aproape să fie sfărâmată de valuri. Înspăimântată, fata a început să se roage ca Fecioara Maria să o ajute și să o arunce pe țărm. Pe locul unde a fost aruncată de furtună a construit o biserică pe care a numit-o Zaum (în traducere: cu / pentru minte), ca să-și aducă aminte mereu de ce ar fi putut păți din cauză că a acționat iresponsabil.

          În fața voastră se va vedea deja Mânăstirea Sf. Naum, punctul terminus al croazierei pe lac. Bucurați-vă de pământul de sub tălpi și - mai ales - de nisipul de pe plajă! Vaporul va pleca înapoi către Ohrid la ora locală 16, așa că aveți aprox. 4 ore pentru vizitat, prânz, plajă și cumpărături. 

          Mai multe detalii despre ce puteți face și vizita la Sf. Naum, în partea a patra a micului ghid de călătorie! Până atunci, delectați-vă și informați-vă cu privire la traseul dintre România și Macedonia (Craiova - Ohrid) și despre frumusețile pe care le puteți vedea într-un tur ghidat al orașului vechi. Până săptămâna viitoare vă urez să visați la Ohrid!

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea I: Traseul
Partea a II-a: Orașul vechi
Partea a IV-a: Sfântul Naum
Partea a V-a: Hotelurile

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea I: Traseul

          Macedonia este ultima din cele 18 țări pe care le-am vizitat / tranzitat și una pe care ar fi păcat să o trecem cu vederea atunci când facem lista țărilor europene de văzut. Despre țară în ansamblul ei nu o să vă povestesc multe, căci găsiți toate informațiile aici. Mică (atât ca suprafață, cât și ca populație), nu foarte dezvoltată, nici foarte bogată, Macedonia oferă, totuși, niște peisaje extrem de frumoase, beneficiind de câteva lanțuri muntoase, lacuri și parcuri naturale pe care au știut cum să le protejeze, exploateze și pună în valoare. Mă voi opri doar asupra Ohridului (oraș și lac), unul dintre cele mai frumoase locuri pe care mi-a fost dat să le văd, în care am ajuns deja de două ori și unde, cu siguranță, voi mai merge cu plăcere, și, cel mai important, pe care îl voi recomanda întotdeauna din toată inima.

          Pentru că nu mi-ar ajunge o săptămână să îmi scriu impresiile de călătorie, voi încerca să împart micul ghid în mai multe capitole (oricum fiecare va fi o postzilla), primul dintre ele referindu-se la traseul parcurs între Craiova și Ohrid. Voi trece în revistă câteva locuri care merită vizitate pe drum, informații utile cu privire la starea drumurilor, documente utile, vămi, dar și recomandări de tot felul. Înainte de a pleca de acasă, asigurați-vă ca aveți cartea verde a mașinii valabilă și pentru Serbia și Macedonia. Dacă ne-am făcut bagajul și suntem siguri că ne-am luat cu noi cartea de identitate sau pașaportul, să pornim către Ohrid! :)

          Drumul cel mai scurt ne îndreaptă pașii (sau roțile) către Calafat, urmând apoi să trecem granița (și Dunărea) la Vidin. Tranzităm Bulgaria aproximativ 30 de km, iar la Kula trecem granița în Serbia, ajungând în cele din urmă în orașul Zajecar. Deși vă spuneam că e drumul cel mai scurt și ar putea fi o variantă foarte tentantă către cei care vor să facă drumul Craiova (sau alt oraș din România) - Ohrid într-o singură zi, eu nu îl recomand. E destul de ineficientă trecerea cu bacul din punct de vedere financiar (dacă adunăm taxele portuare cu costul bacului pentru mașină și călători ajungem ușor la câteva milioane), dar și riscantă în economia timpului (putem pierde aici chiar și câteva ore așteptându-l). În plus, pentru a ajunge în Serbia trecem două frontiere (Ro - Bg și Bg - Srb), ceea ce mai crește cu puțin (sau mult, în funcție de zelul depus de cei de la granița bulgaro-sârbă) timpul pierdut. Recomand, așadar, să se facă un mic ocol (aprox. 100 km) și să se treacă granița pe la Drobeta Turnu Severin. Câștigăm la calitatea drumului (oricum superior celui dintre Craiova și Calafat), la timpul pierdut în vamă și la bani. 

          Dacă, totuși, mai aveți timp de zăbavă pe drum, poposiți la Mânăstirea Strehaia, un lăcaș de cult care prezintă o ciudățenie. Spre deosebire de toate bisericile care au altarul la răsărit, biserica mânăstirii are altarul orientat câtre sud. O legendă spune că Mihai Viteazul, venind ostenit de la război și grăbindu-se să ridice până în ziuă o biserică pe ruinele unui vechi castel, "de zor mare ce-a avut, a greșit și a zidit-o cu altarul spre miazăzi" (Al. Vlahuță). Și neapărat să vă opriți la Severin la Muzeul Regiunii Porților de Fier, ca să vedeți ruinele castrului roman Drobeta și ale podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, și la Zajecar (Serbia), pentru a vizita situl roman Felix Romuliana, compus din fortificații, un palat, bazilici, temple, băi etc, sit înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO.

          Ne continuăm drumul către Nis, locul nașterii lui Constantin cel Mare (primul împărat roman creștin și fondator al Constantinopolelui) și oraș ce găzduiește una dintre cele mai frumoase și mai bine păstrate edificii de tip fortăreață din Balcani. Până la Nis mergem pe drumuri naționale și europene destul de proaste (și suspect de înguste), dar apoi avem noroc, chiar dacă nu pentru mult, de ceea ce așteaptă să găsească orice turist plecat la drum lung - autostradă. Atenție, în Serbia se plătesc taxe de autostradă, așa că trebuie să aveți la voi fie un card cu care să puteți plăti sau, de preferat, euro mărunt (asta în cazul în care nu aveți dinari sârbești :P).

          La 65 km de Nis (si la aproape 450 km de la Craiova) ajungeți la Predejane, unde vă recomand să vă opriți pentru masă. Parcare mare, motel de tranzit cu restaurante și terase încăpătoare, servire promptă, mâncare bună, proaspătă și accesibilă ca preț, unde se poate plăti și în euro. Faceți-vă timp pentru o pleșkavița sârbească sau pentru o fasole cu cârnați în vas de pământ :D Dacă sunteți pe fugă, aveți în preajmă și fast-food-uri sau supermarketuri din care vă puteți cumpăra ceva de mâncare.

          Pornim la drum cu burta plină și după doar o oră de mers ajungem la granița sărbo-macedoneană (punctul de trecere a frontierei Llojan Miratovac). Aici am luat parte la câteva momente memorabile oferite de polițiștii și vameșii macedoneni, asta pe lânga coada destul de mare pe care am prins-o de fiecare dată. În timp ce așteptam noi la dus să vină să ne controleze actele de identitate, pe o căldură teribilă, vameșii i-au făcut șoferului autocarului în care ne aflam semnul internațional al setei, îndreptându-și în mod repetat degetul mare către gură. Șoferul s-a dus la frigiderul din autocar, a scos un bax de 4 doxe de Pepsi și le-a dus acestora, iar ei le-au băut satisfăcuți în timp ce ne scanau pașapoartele și buletinele. După ce ne-au returnat actele, bariera s-a ridicat, dar nu am apucat să trecem de ea, căci alți polițiști au venit de nu se știe unde, făcând același semn disperat, astfel încât nu am putut trece fără alte 3 sticluțe de Bucovina lăsate amintire. Aceeași poveste și la întoarcere: deși mai erau 4-5 autocare în fața noastră, a venit un polițist strigând la șofer Water, water! I s-a dat apă, dar când ne-a venit rândul să fim controlați, alt vameș a venit după licoarea incoloră, inodoră, insipidă, dar miraculoasă!

          Și am ajuns în Macedonia! Drumurile ne duc printr-un peisaj aparent plat, uscat și nu foarte plăcut ochiului. Abia după Skopje încep autostrăzile (atenție, se plătesc taxe de autostradă mici și dese, cam 50 de centi - 1 euro de vreo 7 - 8 ori pe traseu, la distanțe de 10 - 15 km) și apoi munții, falnici și verzi. Recomand să poposiți în Skopje la întoarcere pentru un scurt tur al capitalei Macedoniei, și să vizitați piața centrală (cu impunătoarea statuie a lui Alexandru cel Mare), podul de piatră și partea veche a orașului, cu Vechiul Bazar și Fortăreața Kale.

          Steagul Macedoniei este un soare auriu pe un fundal roșu, iar religia preponderentă este cea ortodoxă. Touși, dacă pe traseu veți vedea foarte multe moschei (le veți repera ușor datorită minaretului înalt) și arborate multe steaguri roșii cu un vultur negru, bicefal, să știți că treceți prin zone cu populație albaneză, de religie islamică. În Macedonia, albanezii sunt văzuți cam cum am vedea noi, românii, un amestec de rromi și unguri, și mă refer aici la faptul că majoritatea faptelor reprobabile le sunt imputate acestora, dar și la fapul că au loc foarte multe conflicte între liderii albanezi ce refuză educația în limba macedoneană sau care pledează pentru independență (stat în stat) și guvernul macedonean.

          După 170 km de la ieșirea din Skopje ne apropiem de destinație. Știm că am ajuns când vedem calmele ape ale lacului Ohrid, străjuite de munți înalți și de Fortăreața Țarului Samuil. Ohridul se întinde în fața noastră și ne invită să îl descoperim... :)

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea a II-a: Orașul vechi
Partea a III-a: Lacul
Partea a IV-a: Sfântul Naum
Partea a V-a: Hotelurile

10 lucruri care ma bucura

          Acum 2 zile am scris, absolut întâmplător, un articol cu titlul "10 lucruri pe care pun pariu că nu le știați (partea I)". Tot absolut întâmplător am dat ieri peste un articol de pe blogul Giorgianei, articol în care mă invita să preiau o leapșă și să enumăr alte 10 lucruri, dar de data aceasta dintre cele care mă bucură. Pentru că, de felul meu, nu sunt chiar ușor impresionabilă și pentru că puține lucruri fizice, palpabile, îmi ajung la suflet, o să încerc să încropesc o listă cu ceva mai greu cuantificabil. Ordinea e aleatorie. Așadar, deci și prin urmare, mă bucură:


- familia pe care o am, care, asemenea oricărei familii din lume, e cea mai bună pentru mine. Cu greu cred că ar fi putut barza să nimerească să mă lase la o familie mai pe sufletul și placul meu decât asta! Oana, ești pe recepție?
- faptul că am câțiva prieteni despre care îmi place să cred că ar face pentru mine cu nimic mai puțin decât aș face eu pentru ei. Nu încercați să descifrați, asta înseamnă mult!
- faptul că eu și toți ai mei dragi suntem (relativ) sănătoși.
- fiecare călătorie, fiecare loc bătut la pas, cu harta în mână, cu sandvișul în ghiozdan și cu cizmele rupte. (S-a întâmplat la Milano).
- faptul că statutul de AIESECer (sau Alumna AIESEC Craiova) îmi oferă cel puțin un subiect comun de discuție cu 60.000+ de oameni din întreaga lume. Per generație. De înmulțit cu 63 de generații, face destul.
- să văd / întâlnesc oameni care fac diverse lucruri frumoase din pură generozitate, dintr-un normal simț al normalului, fără să aștepte nimic în schimb.
- că sunt (fostă) buzeșteancă. Și mândră! Un mare și esențial motiv pentru care am ajuns omul care sunt acum și pentru că am mintea cu care mă laud! :D
- să ajut pe cineva. Recompensa vine din interior.
- când (re)descopăr lucruri demult uitate, cum ar fi înghețata Polar :))
- să fac ceva împreuna cu cineva care are aceleași preferințe (să mă uit la fotbal cu tata, să râd pe Tumblr cu Oana etc.).


          Ultima liniuță voiam să o las pentru "să primesc lepșe", dar nu vreau să vă mint, așa că îngrop securea și vă urez tuturor să aveți mult mai mult de 10 lucruri care să vă bucure în viață!

Umblu cu bocceluta pe Tumblr

          Atunci când serviciul te face să renunți la lucrurile care îți plac cu adevărat, înseamnă că jobul acela nu e potrivit. Cum ar veni, life is too short for the wrong job. Și o să repar asta cât de curând. Așadar, deci și prin urmare, dragelor și dragilor, revin, sper eu, cu forțe proaspete și fără alte întreruperi la marea mea pasiune, și anume ză internet.
          Și ca să vedeți că nu pierd nicio secundă, astăzi m-am distrat actualizându-mi CV-ul pe bestjobs, ejobs și linkedin. Lăsând treburile serioase deoparte, am intrat și eu în rândul lumii și mi-am făcut cont pe StumbleUpon și  Tumblr. Pe ultimul o să îl folosesc pentru a pune în imagini locurile vizitate în ultimii ani, dar și cele care își vor face, încetișor, loc pe lista de To see! (Accept propuneri de plimbări prin lume și invitații prin locuri nebătute, cinstea voastră, bineînțeles!)
          Să ne citim mai des și sănătoși! :)


Sursă foto, aici.

Spre Bucuresti - senzatii tari in tren

     Avertizare: acest articol poate contine remarce rautacioase gratuite la adresa unor necunoscuti! :P

       Nu sunt cine stie ce "train-goer", desi am facut la viata mea cateva calatorii antologice (de la Craiova pana pe la Iasi sau Timisoara, Targu - Mures sau ... Amara), dar mersul cu trenul e una dintre cele mai atotcuprinzatoare forme de deplasare pe care le-am intalnit. Si ma refer la faptul ca un spatiu relativ mic (mai degraba stramt) poate cuprinde  o fauna atat de diversificata si specimene atat de ... pff!

      Ora 7 de dimineata. Frig si vant la Craiova. Ma sui prima in compartiment in Rapidul de Bucuresti si - recunosc - imi aleg locul de langa geam si priza, desi nu era cel trecut pe bilet (acela fiind cu spatele la sensul de mers al trenului, ceea ce imi provoaca "greturi si ameteli" :P). Incepe sa mai intre lume. Vreo 6 persoane deodata, dar nu un grup, ci random people. O purcica de vreo 30 - 35 de ani, un metru jumate si 130+ kile scoate coltii la mine: alea sunt locurile lor, sa trec la locul meu etc. Nu avea sens sa ii explic ca intelegeam si cu vorba buna; eu eram in culpa, asa ca m-am ridicat de acolo si mi-am ocupat locul de drept, ca sa nu mai existe discutii. Purcica se aseaza la fereastra, fata in fata cu ea stand sotul/prietenul/iubitul/amantul francez, cu cel putin 20 de ani peste, dar barbat bine facut, simpatic, cu oarecare eleganta galica. Langa frantuz se aseaza un nene - si asta imbracat frumos, elegantut, bine mirositor, sa zicem pe la 40 de ani. Peste drum de el sta o domnisoara cam prea gatita, dar cuminte. Eu ocup locul de langa nene, langa mine stand un baiat tot cam de varsta mea, vis-a-vis de prietena lui. Si pornim...

      Primul isi da in petec nenea de langa mine. Ii suna telefonul si iese pe culoar sa discute. Nu inchide usa, asa ca putea la fel de bine sa ramana in compartiment, fiindca auzim tot. O repede pe duduia de la telefon: "De ce ma suni de pe numarul asta? Nu de aia ti-am incarcat cartela? Suna-ma de pe celalalt, haide." Convorbirea se intrerupe pentru scurt timp. Duduia suna iar, probabil de pe numarul corect. Urmeaza un schimb de replici pe care nu le prind si concluzia colegului de bancheta, strigata ca sa auda si conducatorul trenului: "- Vai, cat esti de proasta! Esti...cea mai proasta femeie de pe fata pamantului!" Convorbirea se intrerupe violent si nenea isi reocupa locul langa mine. Barem miroase frumos, si asta imi va servi mai tarziu, dar eu nu stiam asta inca...

      Intre timp, in vagon:

     Frantuzul se descaltase si isi intindea picioarele sub bancheta purcicii. Purcica insista sa isi puna picioarele in poala ei (ca sa nu zic "pe burta", unde ajung de fapt), surazand oribil de complice. Frantuzul cedeaza, iar purcica incepe sa ii maseze sosetele albe cu care dansul defilase pana atunci prin compartiment, colorandu-le sugestiv cu pamantiu. Isi ciripesc in limba lui Voltaire, "cherie", isi trimit ocheade nepotrivite pentru ora 7 dimineata. Suportabil, totusi, pana cand rolurile se inverseaza. Purcica se descalta, dand la iveala picioare nedebordand de curatenie, paroase si...si...suprema corvoada intr-o incapere de un metru patrat fara aerisire in care sunt obligati sa coabiteze cateva ore mai multe persoane...mirositoare! Pe care le mai si suie in poala frantuzului, adica destul de aproape de nivelul nasurilor noastre. Restul audientei incepe sa tuseasca sugestiv, degeaba. Incep sa ma consider norocoasa ca impart bancheta cu doi barbati care nu s-au calicit la after shave.

      Domnisoara de langa purcica, cea gatita cam prea fastuos pentru o calatorie de 3h+ cu trenul, scoate Dostoievski, "Amintiri din Casa Mortilor / Jucatorul". Mmm, un intelectual. Apoi baga si castile in urechi. Logic, Dostoievski nu se prea pupa cu "ma șeri, chescă tiu fe?" Apoi da drumul la muzica. Dar atat de tare incat aproape ca intelegeam versurile pe care nu le-am inteles niciodata din "Alors on danse". La naiba, le intelegeam pana si pe alea din muzica instrumentala, daca intelegeti ce vreau sa zic...

      Restul timpului pana la Bucuresti le-am petrecut (pe langa uitandu-ma la un film) asteptand sa se dea pe brazda si cei doi pasageri ramasi, si ghici ce? Nu au facut-o; au fost exemplari. Ea draguta, foarte finuta, imbracata foarte simpatic, a dormitat tot drumul, cumintica pe scaunul ei. El a mai citit ceva notite dintr-un caietel, a mai iesit pe coridor, nimic deranjant. Ce pot sa zic? Ciudat, foarte ciudat... :P